Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 306/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 306/R-CM
Ședința publică din 08 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței nr.513/CM din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.1552/2007, emisă de Baroul A-Cabinet individual, lipsind intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, în două exemplare, note scrise din partea intimatei Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică
Se înmânează recurentului-contestator un exemplar de pe notele scrise formulate de intimată.
Apărătorul recurentului-contestator arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul recurentului-contestator, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Arată că nu s-a făcut nicio dovadă din care să rezulte că recurentul-contestator a realizat un management defectuos. Nu s-au făcut cercetări prealabile. Acestea au fost făcute ulterior emiterii deciziei și formulării contestației. Urmează să se constate că raportul de expertiză efectuat în cauză atestă faptul că recurentul a realizat un management eficient în perioada în care a deținut funcția de șef al Ocolului Silvic.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 30.06.2006 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată de împotriva deciziei nr.146/24.05.2006 emisă de intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică P, prin care a solicitat anularea acesteia și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
Contestatorul arată că prin decizia nr.75/15.03.2005 intimata l-a numit în funcția de șef al Ocolului Silvic, numirea operând pe perioadă nedeterminată.
Fără a preciza de ordin organizatoric, strategiile sau textele de lege avute în vedere, unitatea a emis o altă decizie cu nr.146/24.05.2006 prin care a revenit asupra numirii și l-a trecut pe contestator din funcția de șef al Ocolului Silvic, în funcția de inginer principal la Ocolul Silvic.
Nu se reproșează prin noua decizie contestatorului activitatea ineficientă și nici nu se invocă modificarea structurii organizatorice a direcției silvice.
Practic se modifică unilateral locul muncii contestatorului și funcția, cu încălcarea prevederilor art.33 alin.3 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 - 2006, text care obligă la întocmirea unui act adițional la contractul individual de muncă pentru modificarea vreunuia dintre elementele prevăzute la alin.2.
Ca urmare, se arată, decizia contestată este nelegală.
În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art.70 și urm. din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Paf ormulat prin întâmpinare următoarele apărări:
La numirea în funcția de șef al Ocolului Silvic contestatorul a semnat actul adițional la contractul individual de muncă, dându-și astfel acordul pentru eliberarea din funcție din rațiuni organizatorice, din necesități socio-economice, ca urmare a unui management necorespunzător sau ca urmare a verificării anuale a competenței profesionale.
Prin decizia nr.146/24.05.2006 contestatorul a fost eliberat din funcția de șef de ocol din rațiuni de ordin organizatoric, în scopul aplicării unor strategii care să asigure condițiile necesare unei activități de maximă eficiență.
Dat fiind acordul contestatorului de a fi schimbat din funcție din rațiuni organizatorice, decizia contestată este legală.
Prin sentința civilă nr.513/CM/13.09.2007, Tribunalul Argeșa respins contestația.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut din probele administrate următoarea situație de fapt:
La data de 15.03.2005 contestatorul a fost numit în funcția de șef la Ocolul Silvic, ocazie cu care prin actul adițional la contractul individual de muncă s-a stipulat că în situația în care din rațiuni organizatorice, din necesități socio-economice, ca urmare a unui management necorespunzător sau ca urmare a verificării anuale a competenței profesionale, salariatul este de acord cu eliberarea din funcția de conducere.
Prin decizia nr.146/24.05.2006 intimata a dispus trecerea contestatorului din funcția de șef la Ocolul Silvic în funcția de inginer principal la Ocolul Silvic, păstrându-se drepturile salariale negociate inițial, mai puțin indemnizația de conducere.
Decizia a fost emisă din rațiuni de ordin organizatoric, pentru aplicarea unor strategii care să asigure condițiile necesare unei activități de maximă eficiență.
Din înscrisurile aflate la dosar și din concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară a rezultat managementul necorespunzător în perioada în care contestatorul a îndeplinit funcția de șef ocol.
S-au înregistrat un profit și cifră de afaceri scăzute, indicatorii economici nu au fost realizați în sensul că veniturile planificate nu au fost realizate iar cheltuielile au fost mai mari decât cele preconizate.
Contestatorul nu a eficientizat activitatea ocolului prin atragerea de noi surse de venituri și reducerea cheltuielilor.
S-a considerat că nu se pune problema unei modificări unilaterale a contractului individual de muncă, ci de o eliberare din funcția de conducere, chiar dacă numirea în această funcție se făcuse pentru perioadă nedeterminată.
Ca urmare, s-a arătat în considerentele hotărârii, sunt aplicabile prevederile art.70-72 din Legea nr.168/1999 și clauzele din actul adițional la contractul de muncă menționate mai sus, iar contestația este neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Instanța de fond nu a verificat legalitatea deciziei din punct de vedere al formei, ceea ce a dat posibilitatea intimatei să invoce alte temeiuri decât cele pe care le-a vizat la data emiterii deciziei.
Din cuprinsul deciziei nu reiese temeiul legal al măsurii luate, de aceea se impune anularea actului pentru vicii de formă.
- Nu s-a examinat ce rațiuni de ordin organizatoric sau strategii au intervenit pentru a se lua decizia respectivă. Aceste aspecte trebuiau analizate pentru a se lămuri dacă măsura luată este sau nu abuzivă.
- Intimata nu a făcut dovada motivului pentru care a emis decizia, sarcina probei revenind acesteia, în calitate de angajator. Cu toate acestea, în mod eronat instanța reține faptul că decizia a avut la bază rațiuni de ordin organizatoric în scopul aplicării unor strategii.
- Eronat se reține și faptul că a fost avut în vedere la emiterea deciziei managementul defectuos. Dintr-o simplă lecturare a cuprinsului deciziei reies alte motive care au stat la baza eliberării din funcția de conducere, și anume rațiuni de ordin organizatoric în scopul aplicării de strategii, nicidecum managementul necorespunzător.
Instanța trebuia să verifice temeinicia și legalitatea motivelor cuprinse în decizia contestată, și nu a celor invocate ulterior de intimată prin întâmpinare.
- S-a procedat greșit atunci când s-a considerat că dacă cifra de afaceri este mai mică și profitul este mai mic. Potrivit rațiunilor economice, mărirea profitului nu este direct proporțională cu cifra de afaceri. Astfel, raportat la cifra de afaceri din anul 2006, profitul este mai mare decât cel din anul 2005, chiar dacă cifra de afaceri din anul 2005 a fost mai mare.
Nerealizarea anumitor venituri nu poate fi imputată contestatorului în condițiile în care contractele în vederea exploatării de masă lemnoasă erau întocmite de Direcția Silvică
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Apărările intimatei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică P au fost următoarele:
Decizia contestată a avut în vedere rațiuni de ordin organizatoric în scopul aplicării unei strategii care să asigure condițiile necesare unei activități de maximă eficiență, ceea ce înseamnă, per a contrario, că intimatul nu a respectat obligația asumată prin actul adițional la contractul de muncă.
Emiterea deciziei a avut în vedere acest act adițional prin care contestatorul a fost de acord cu eliberarea din funcția de conducere din rațiuni organizatorice, din necesități socio-economice, ca urmare a unui management necorespunzător sau ca urmare a verificării anuale a competenței profesionale.
S-a stabilit prin expertiza contabilă că indicatorii economico-financiari nu au fost realizați. Expertiza se coroborează cu adresele înaintate de Ocolul Silvic Direcției Silvice P, prin care se fac cunoscute atât cifra de afaceri, cât și profitul pentru anii 2005 - 2006.
Ulterior eliberării contestatorului din funcția de conducere s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri, implicit a profitului.
S-a reținut corect la judecata în primă instanță că nimic nu îl împiedica pe contestator să eficientizeze activitatea ocolului prin crearea de noi surse de venituri și prin reducerea cheltuielilor.
Nu poate fi reținută critica în sensul că actul adițional îi îngrădește drepturile, ceea ce îl lipsește de efect juridic deoarece instanța nu a fost învestită cu o cerere în anularea actului.
În fine, se arată de către intimată, menținerea contestatorului în funcția de conducere pe o perioadă nedeterminată ar însemna oficializarea principiului managementului defectuos.
Recursul este fondat.
Decizia contestată, emisă de intimată sub nr.146/24.05.2006, prin care salariatul a fost trecut din funcția de șef al Ocolului Silvic în funcția de inginer principal la Ocolul Silvic are drept temei de fapt modificările organizatorice în scopul aplicării unei strategii care să asigure condițiile necesare unei activități de maximă eficiență.
organizatorice constituie, potrivit susținerilor părților și actului adițional la contractul de muncă, unul dintre cazurile în care poate fi dispusă eliberarea contestatorului din funcția de șef al Ocolului Silvic, distinct de cel în care se constată managementul necorespunzător.
Contrar celor arătate în motivarea deciziei contestate, instanța de fond a examinat măsura trecerii în altă funcție raportându-se la un alt caz, cel al constatării managementului necorespunzător.
Din acest punct de vedere se constată că hotărârea instanței de fond cuprinde considerente străine de pricina dedusă judecății, în sensul că este examinată temeinicia măsurii dispuse de angajator în funcție de o stare de fapt care nu a fost avută în vedere la momentul emiterii deciziei.
Pe de altă parte, este contradictorie și sumară motivarea privitoare la încadrarea juridică a măsurii dispuse prin decizia nr.146/24.05.2005, în sensul că aceasta este considerată eliberare din funcția de conducere, dar în același timp nu este reținută ca modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Nu este precizat temeiul legal al eliberării din funcția de conducere, iar trimiterea la convenția părților nu este suficientă în condițiile în care acest acord de voințe nu este examinat prin prisma motivelor arătate în contestație.
Întrucât instanța de fond nu a răspuns în fapt și în drept aspectelor invocate în contestație, aceasta practic nu s-a pronunțat asupra fondului, astfel că, în temeiul art.304 pct.7 coroborat cu art.312 alin.3 Cod procedură civilă recursul va fi admis, hotărârea va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.513/CM din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ PITEȘTI.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./08.05.2008
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu