Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 339

Ședința publică din data de 21 martie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorii și, domiciliați în B,-, județ B, împotriva deciziei civile nr.1 pronunțată la data de 9 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații în contestație și, domiciliați în B,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații în contestație și personal, lipsind recurenții-contestatori și.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul timbrat cu 10.00 lei taxă judiciară de timbru, prin anularea chitanței nr.68548/2008 și cu 0,15 lei conform timbrului judiciar ce a fost anulat la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimaților în contestație și cerere din partea recurenților prin care solicită judecarea în lipsă.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Intimatul având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Intimata având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4606 din 13 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Buzăua fost admisă acțiunea în grănițuire formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții și, aceștia din urmă fiind obligați să respecte linia de hotar situată între punctele H-J1- K1-I1-L1-M2-N1-O1-AQ conform raportului de expertiză întocmit de expert.

Această sentință a devenit irevocabilă ca urmare a neexercitării

- // -

- 2 -

împotriva ei a căilor de atac iar prin încheierea din 30 iunie 2005 dată în Camera de

Consiliu a fost admisă cererea reclamanților și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4606 din 13.09.2004, pronunțată de Judecătoria Buzău.

In baza acestui titlu executoriu a fost emisă la data de 7 iulie 2005 somație în condițiile disp. art. 387 Cod pr.civilă, dar cu procesul verbal încheiat la 15 iulie 2005 executorul judecătoresc a constatat imposibilitatea executării sentinței întrucât cotele de delimitare a liniei de hotar erau redate numai în răspunsul la obiecțiunile părților, iar acestea nu fac parte integrantă din raportul de expertiză întocmit în cauză.

La solicitarea reclamanților, prin încheierea dată în Camera de consiliu în temeiul art. 2811Cod pr.civilă Judecătoria Buzăua dispus lămurirea și îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr.4606 din 13.09.2004 în sensul că pârâții au fost obligați să respecte linia de hotar astfel cum a fost stabilită în raportul de expertiză cu dimensiunile din răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, la același raport.

Apelul declarat de pârâți împotriva acestei încheieri a fost admis de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.99 din 22.03.2006, iar încheierea pronunțată de judecătorie a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se soluționa cauza cu legala citare a părților.

Judecătoria Buzău, prin încheierea dată în camera de consiliu la 10 iulie 2006 a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.4606 din 13.09.2004.

Anterior însă, la data de 15 iulie 2005 pârâții și au formulat contestație la executare împotriva sentinței civile nr.4606/2004.

Judecătoria Buzău, a pronunțat la data de 21 august 2007 sentința civilă nr. 4199 prin care a admis în parte acțiunea cu privire la lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu- sentința civilă nr.4606 din 13.09.2004 pronunțată de Judecătoria Buzău, a omologat raportul de expertiză completare întocmit de expert și a dispus lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executor, în sensul celor stabilite în raportul de expertiză completare întocmit de expert.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a avut în vedere faptul că prin expertiza completare întocmită de în prezenta cauză se impune a se lămuri înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor, conform celor stabilite în lucrarea întocmită de acest expert.

Hotărârea a fost menținută de tribunalul Buzău, care a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori prin decizia civilă nr.1 din 9.01.2008.

A reținut în esență instanța de control judiciar că totul executor poartă ștampila și semnătura președintelui instanței, iar completarea la raportul de expertiză care include și cotele de delimitare a liniei de hotar a fost omologată de instanța de fond, iar în urma completărilor efectuate la raportul de expertiză inițial de către expertul, executarea titlului este posibilă.

Tribunalul a înlăturat celelalte susțineri ale apelanților, apreciind că în

- // -

- 3 -

cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni de fond prin care să se reanalizeze o hotărâre judecătorească irevocabilă deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.

Impotriva deciziei au declarat recurs în termen legal contestatorii și invocând nulitățile înscrise în art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civilă, susținând în fapt următoarele:

- motivele de apel au fost analizate subiectiv și tendențios.

- în mod greșit instanțele au apreciat că titlul executor este unul valid deși acesta nu poartă semnătura președintelui la formula executorie, nu este însoțit de copia legalizată a expertizei și a schiței acesteia, neîndeplinind condițiile art. 374, 379 Cod pr.civilă, fiind lovit de nulitate absolută.

- greșit se reține că nu ar fi exercitat căile de atac împotriva hotărârii definitive și irevocabile deoarece în realitate contestatorii au declarat atât apel și recurs cât și contestație în anulare ceea ce atestă stăruința lor în eliminarea tuturor ilegalităților.

- s-au încălcat dispoz. art. 170 pct. 2 și 1711Cod pr.civilă întrucât deși la instanța de fond s-a admis efectuarea unei noi expertize cadastrale ulterior s-a revenit asupra acestei probe.

In plus, desemnarea aceluiași expert pentru refacerea deficiențelor constatate în prima lucrare atestă influențele intimaților asupra acestuia și stabilirea unor elemente neconforme cu realitatea.

-deși s-au depus la dosar acte care atestă existența semnelor distinctive de hotar și gard despărțitor, în considerentele hotărârii se rețin doar afirmațiile intimaților în sensul că există,fragmente de gard, în parte din sârmă, incorect amplasate pe teren, care nu constituie semne distinctive de hotar,

- deși se fac trimiteri în cuprinsul hotărârii la art. 387 Cod pr.civilă acestea nu au acoperire în situația dată întrucât formalitățile la momentul pornirii executării nu au fost realizate.

Se solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și pe fond admiterea contestației invalidând formele de executare.

Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:

O primă critică invocată de recurenți vizează analiza subiectivă și tendențioasă a motivelor de apel.

Susținerea recurenților sub acest aspect nu poate fi primită.

Este adevărat că apelanții criticând soluția instanței de fond au formulat 5 motive de apel care însă au fost grupate de instanța de control judiciar și analizându-le în acest mod astfel încât se constată că în cauză a fost îndeplinită obligația de a răspunde criticilor invocate.

Referitor la valabilitatea titlului executor și această critică este nefondată.

Din analiza probatoriului cauzei rezultă că titlul executor, atât cel aflat în dosarul de executare nr.54/2007 al Biroului Executor Judecătoresc

- / / -

- 4 -

cât și cel aflat la dosarul de fond poartă ștampila și semnătura președintelui, fiind astfel îndeplinite întocmai cerințele art. 269 (1) Cod pr.civilă referitoare la investirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătorești.

Nu poate fi vorba despre o nesocotire a dispozițiilor înscrise în art. 374 - 379 Cod pr.civilă referitoare la executarea hotărârii judecătorești deoarece în raportul de expertiză completare întocmit de expert (filele 87-88 dosar 7389/2007 al Judecătoriei Buzău ) însoțit de planul de situație sunt cuprinse dimensiunile laturilor stabilite în urma măsurătorilor care delimitează linia de hotar astfel încât în urma acestor completări executarea titlului este posibilă.

Instanța de apel a înlăturat corect celelalte susțineri ale contestatorilor care sunt, de altfel reluate și în recursul de față reținând că în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni de fond care și-au primit o soluție în procesul de fond, nefiind așadar posibilă reanalizarea unei hotărâri definitive și irevocabile care se execută deoarece s-ar încălca astfel autoritatea de lucru judecat.

Față de considerentele mai sus arătate Curtea constată că legalitatea deciziei atacate nu este afectată motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii și, domiciliați în B,-, județ B, împotriva deciziei civile nr.1 pronunțată la data de 9 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații în contestație și, domiciliați în B,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

C - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored.CȘ/CO

2 ex./2.04.2008

7389/2005 Judecătoria Buzău

a- Trib.

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Ploiesti