Contestație la executare. Jurisprudență. Sentința 39/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (1662/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A III-A CIVILĂ

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ nr.39

Ședința publică de la 28.09.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Buzea

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de petenta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.138 PRIN ADMINISTRATOR, în contradictoriu cu intimații CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Obiectul pricinii - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns petenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.138 PRIN ADMINISTRATOR, în contradictoriu cu intimații CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G și cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.05.2009, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Târgu J i u, Asociația de Proprietari nr.138, cu sediul în municipiul Târgu J, str.- Centru,.17,.1,.33, prin administrator a formulat, în contradictoriu cu intimații Casa de Asigurări de Sănătate G și AVAS B, contestație împotriva executării silite pornită la cererea intimatei, în baza titlului executoriu reprezentat de Ordinul nr.74/18.08.2008 emis de AVAS B, solicitând instanței anularea acestui ordin, anularea tuturor formelor de executare îndeplinite de AVAS B și suspendarea executării, în conformitate cu dispozițiile art.403 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației.

În motivarea contestației s-a susținut că în baza Ordinului nr.74/18.08.2008 emis de AVAS B s-a blocat contul contestatoarei deschis la CEC Bank SA - Sucursala Târgu J, motivat de faptul că asociația ar datora Casei de Asigurări de Sănătate G suma de 1.270,19 RON, fără a se face dovada debitului și fără a se indica perioada pentru care acesta se datorează.

Contestatoarea a mai susținut că nu a fost notificată în prealabil de către intimată și nu datorează nicio sumă acesteia.

Cu privire la cererea de suspendare provizorie a executării silite s-a învederat de contestatoare că aceasta este justificată prin prejudiciul ce se creează Asociației de Proprietari nr.138 prin blocarea contului, măsură ce o pune în imposibilitate de a desfășura operațiuni de încasări și plăți față de alți furnizori de servicii.

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării s-a susținut că debitul reținut în Ordinul nr.74/18.08.2008 emis de AVAS B, contestat de petentă prin acțiune, a fost înregistrat în evidența G în baza declarațiilor depuse chiar de aceasta în perioada anterioară anului 2004 și cesionat de către G către AVAS B prin Protocolul nr.4 din data de 23.02.2004. După cesionarea creanței AVAS Baî naintat înștiințări de plată fiecărui debitor, deci inclusiv contestatoarei, prin care li se aducea la cunoștință atât faptul cesiunii, cât și suma cesionată.

Intimata AVAS Bad epus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării, a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu și excepția prematurității acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

Aceeași intimată a formulat și cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate G, prin care a solicitat ca în cazul în care AVAS va cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție la restituirea acestor sume, având în vedere dispozițiile art.3 din OUG nr.95/2003, potrivit cărora CNAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

Prin sentința civilă nr.4573/22.06.2009, Judecătoria Târgu Jiua admis excepția de necompetență materială, invocată de intimata AVAS și, pe cale de consecință, a declinat competența soluționării contestației în favoarea Curții de Apel București - Secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut dispozițiile art.45 din OUG nr.51/1998, potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de AVAS, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art.38, sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

La Curtea de Apel București cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub același număr unic de dosar, iar la termenul de judecată din 28.09.2009, termen la care niciuna dintre părți nu s-a prezentat, cauza a fost reținută în pronunțare, având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă formulată de intimata Casa de Asigurări de Sănătate G prin întâmpinare.

Analizând contestația formulată de contestatoarea Asociația de Proprietari nr.138, în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie și de înscrisurile depuse la dosar, Curtea va reține că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Contestația formulată de contestatoare vizează nelegalitatea și netemeinicia actelor de executare silită efectuate de AVAS în baza titlului executoriu nr.74/18.08.2008, pentru creanța de 1270,19 lei cesionată de intimata Casa de Asigurări de Sănătate G intimatei AVAS.

Prin contestație s-a invocat, în primul rând, excepția prescrierii dreptului intimatelor de a cere executarea silită, susținându-se că au trecut mai mult de 3 ani de la data la care această creanță a devenit exigibilă.

Din probele administrate în cauză a rezultat că suma menționată în titlul executoriu reprezintă o creanță preluată de AVAS de la CAS G, prin Protocolul nr.4/23.02.2004, conform dispozițiilor OUG nr.95/2003, în vederea încasării și virării la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Fiind vorba de o creanță preluată de AVAS sunt incidente în cauză dispozițiile OUG nr.51/1998 republicată, inclusiv dispozițiile articolului 13 alin.5 din ordonanță, potrivit căruia termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani.

Reținând că actele de executare silită au fost efectuate de intimata AVAS înlăuntrul acestui termen, Curtea va reține netemeinicia excepției invocată de contestatoare.

Pe fondul cauzei, contestatoarea a susținut că nu are cunoștință despre creanța a cărei executare silită se încearcă de către intimata AVAS, nu a fost notificată de nici una dintre intimate cu privire la această creanță, iar în realitate nu datorează nici o sumă de bani către CAS

Conform dispozițiilor articolului 1169 Cod Civil, cel ce face o propunere în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească.

Contestatoarea, care avea, potrivit textului legal menționat anterior, sarcina probațiunii acțiunii sale nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a administrat nici o dovadă în sprijinul susținerilor sale.

Intimatele în schimb au depus la dosar acte care atestă existența creanței pentru care s-a început executarea silită și care reprezintă restanță a contestatoarei privind contribuție de asigurări sociale, dobânzi și penalități, precum și dovezi privind notificarea contestatoarei de către CAS G cu privire la această creanță din data de 23.01.2004 (fila 37 dosar Judecătoria Tîrgu J).

S-au depus totodată acte privind cesionarea acestei creanțe de la CAS G la AVAS, prin Protocolul nr.04 din data de 23.02.2004 și dovezi privind afișarea somației colective nr.4952/04.03.2004 emisă de către AVAS la avizierul intimatei CAS

În condițiile în care contestatoarea, legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a administrat probe în combaterea acestor înscrisuri administrate de intimate, Curtea va dispune în baza OUG nr.51/1998 respingerea contestației ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.138, cu sediul în municipiul Târgu J, str.- Centru,.17,.1,.33, județ G, prin administrator, în contradictoriu cu intimații CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G, cu sediul în Târgu J,-, județ și AVAS, cu sediul în B,- - 13, sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2009.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.

.

4 ex./19.10.2009

Președinte:Ioana Buzea
Judecători:Ioana Buzea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Sentința 39/2009. Curtea de Apel Bucuresti