Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 469

Ședința publică de la 19 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic

JUDECĂTOR 3: Georgeta

GREFIER:

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de, împotriva deciziei civile nr.96/A din 10 iunie 2008 Tribunalului Vaslui; cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul; lipsă fiind recurenta și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen acordat ulterior repunerii pe rol a cauzei, din oficiu.

Nefiind formulate cereri și constatându-se recursul în stare de judecată, se dă cuvântul intimatului.

Intimatul, potrivit concluziilor puse la termenul din 29 octombrie 2008, pe care și le menține, cere respingerea recursului.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.595 din 12.03.2004 a Judecătoriei Bârlads -au respins contestațiile formulate de și împotriva formelor de executare silită solicitate prin executorul judecătoresc de către intimatul.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr.96/A din 10 iunie 2008 Tribunalului Vaslui.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că este tardivă contestația formulată de, susținerea acesteia că toate actele de executare în dosarul 204/2002 au fost desființate prin decizia civilă 505/2003 nu poate fi primită deoarece în acel dosar contestatoarea a atacat acte de executare din 30.04.2002, și nicidecum adjudecarea din 2 septembrie 2002.

a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, neinvocând în drept niciun temei, iar în fapt următoarele.

- în mod greșit instanța de judecată nu a analizat dosarele anexate, din care rezultă că nu este tardivă contestația sa;

- instanța a încălcat dreptul la apărare al contestatorului, pe care nu l-a citat niciodată procedural;

- instanța a încurcat actele de executare întocmite în cele două dosare de executare, datele de comunicare a acestor acte. Arată recurenta că niciodată ea nu a contestat actul de adjudecare din septembrie 2002 pentru că nu avea interes, ea a atacat doar publicația de vânzare din 27 octombrie 2003, în aceeași zi.

Recursul nu este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că este legală decizia recurată.

Imobilul în litigiu a fost vândut la licitație la 2 septembrie 2002, conform actului de adjudecare, iar bunul adjudecat a fost predat creditorului adjudecatar (conform actelor din dosarul de executare 204/2002).

Potrivit art.401 al.2 Cod procedură civilă, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării bunului.

În speță așa cum s-a arătat și nici contestatoarea nu a susținut contrariul, imobilul a fost vândut în septembrie 2002, când s-a și predat cumpărătorului adjudecatar bunul. De la această dată, curgea pentru recurentă termenul prevăzut de art.401 al.2 Cod procedură civilă de a introduce contestația.

Cum aceasta a introdus contestația abia în octombrie 2003, corect ambele instanțe au reținut tardivitatea introducerii contestației.

Tribunalul a reținut just că nu poate fi primită apărarea contestatoarei prin care susține că au fost anulate actele de executare din dosarul 204/2002, atât timp cât contestația ce a fost admisă prin decizia civilă 505 din 22.04.2003 a Curții de Apel Iași, fusese introdusă la Judecătoria Bârlad la30 aprilie 2002și a făcut obiectul dosarului 4276/30.04.2002, și nu obiectul dosarului 204/2002 finalizat prin adjudecarea imobilului din septembrie 2002.

Mai mult, terții vătămați prin executare pot să-și valorifice pretențiile asupra bunului supus urmăririi nu numai în cadrul contestației prevăzute de art.401 al.2 Cod procedură civilă, ci și pe calea unei acțiuni de drept comun. Acest drept poate fi exercitat chiar dacă a fost pierdut termenul de contestație, potrivit art.401 al.3 Cod procedură civilă.

Celelalte motive de recurs nu se impun a fi analizate, atât timp cât cauza a fost soluționată pe excepție.

Așa fiind potrivit art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul, menținând dispozițiile deciziei recurate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.96/A din 10.06.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.XI.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:

-

-

27.XI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Elena Gheorghiu
Judecători:Elena Gheorghiu, Adriana Elena Andronic, Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Iasi