Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(655/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.692

Ședința publică de la 27 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de reclamantul, împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta.

are ca obiect - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - reclamant, personal, intimata - pârâtă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/30.03.2009, emisă de Baroul București, aflată la fila 9 în dosar, lipsind intimata - reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură, la data de 14.04.2009, intimata - pârâtă a depus întâmpinare.

Recurentul - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei, consemnată la CEC- Bank cu chitanța nr.-/1/27.04.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Curtea procedează la anularea taxei de timbru, a timbrului judiciar și comunică în ședință publică recurentului - reclamant un exemplar al întâmpinării.

Recurentul - reclamant, personal solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, întrucât până la acest termen de judecată nu a avut posibilitatea să își angajeze apărător. Totodată solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Apărătorul intimatei - pârâte se opune amânării cauzei, față de solicitarea recurentului - reclamant, având în vedere că citația a fost primită de acesta la data de 06.04.2009 și a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător. Totodată învederează faptul că, în faza de recurs, recurentul - reclamant a mandatat să fie reprezentat.

Apărătorul intimatei - pârâte se opune amânării cauzei, pentru a da posibilitate recurentului - reclamant să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, deoarece aceasta a fost depusă în termenul legal prevăzut de lege.

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 156 din Codul d e procedură civilă și faptul că intimata - pârâtă prin apărător se opune amânării cauzei, respinge cererea în sensul angajării unui apărător, reținând că cererea nu este temeinic motivată, iar de la data declarării recursului, respectiv data de 11.11.2008, recurentul - reclamant avea timpul necesar pentru a își angaja un apărător.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurentul - reclamant, personal solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și înaintarea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că, Tribunalul București investit ca instanță de recurs cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței prin care i-a fost respinsă contestația la executare a fost investită și cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii instanței de fond prin care aceasta din urmă a respins excepția de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibilă.

Apărătorul intimatei - pârâte apreciază că dispozițiile Legii nr. 47/1992 care reglementează modalitatea de atacare a soluției de respingere, ca inadmisibilă a unei excepții de neconstituționalitate sunt permisive acordând astfel posibilitate creării unui mijloc interminabil de tergiversare a judecării unei cauze pe fondul acesteia.

Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 04.11.2008, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 6.02. 2008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta () solicitând în cadrul contestației la executare, anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr.6/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc, suspendarea executării silite imobiliare din același dosar de executare, până la soluționarea prezentei contestații, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia civilă nr.1677/27.11.2006 a Tribunalului București, contestatorii au fost obligați să lase intimatei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,- A, corp A și B demisol și parter, sectorul 1.

Titlul de proprietate al reclamanților îI reprezintă contractele de vânzare - cumpărare nr.400/1997 și nr.402/1997, acestea nu au fost desființate, în plus beneficiază de un drept de retenție pentru îmbunătățirile aduse imobilului.

În drept contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 Cod procedură civilă.

La data de 14.05.2008 contestatorii au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.399 și 401 Cod procedură civilă.

Judecătoria sectorului 1 B prin sentința civilă nr.7343/30.05.2008 a soluționat excepția de neconstituționalitate în sensul respingerii sale, anterior acordării cuvântului în dezbaterea pe fond a cauzei, pe motiv că articolele presupus neconstituționale (art.400 și 401 Cod procedură civilă) nu au legătură cu prezenta cauză.

Pe fond, Judecătoria sectorului 1 Bar espins contestația ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a arătat că în baza titlului executor - decizia civilă nr.1677/A/27.11. 2006 Tribunalului București contestatorii au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,- A, corp A și B demisol și parter, sectorul 1, intimata solicitând executarea silită a acestei decizii, în acest scop fiind format dosarul nr.6/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc.

Examinându-se actele de executare s-a constatat că au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale privind executarea silită, motivele invocate de către contestatori vizând aspecte ce exced executării silite, neinvocându-se vreo încălcare a dispozițiilor legale privind executarea silită.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii și arătând că executarea este nelegală deoarece posedă drepturi locative proprii, fiind repuși în situația anterioară cumpărării imobilului, fiind incidente prevederile art.13 din Legea nr.10/2001.

O altă critică a privit faptul că titlul executoriu nu cuprinde vreo mențiune referitoare la evacuare.

De asemenea, s-a mai invocat și faptul că instanța de fond a respins asupra excepției neconstituționalității, fără a pronunța o încheiere conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, privându-i astfel de o cale de atac.

Prin încheierea din 4.11. 2008 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de recurenți de sesizare a Curții Constituționale a prevederilor art. 399, 400, 4001și 401 Cod procedură civilă, ca inadmisibilă.

Tribunalul a arătat că textele menționate nu au legătură cu cauza, în raport de obiectul pricinii, de pretenția concretă a contestatorilor.

Prin decizia civilă nr.2124/ 2.12.2008 aceiași instanță a respins ca nefondat recursul.

Împotriva încheierii din 4.11.2008 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă recurentul au declarat recurs.

În motivare s-a arătat că au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.399 - 401 Cod procedură civilă raportat la art.44 alin.1, teza a II-a din Constituția României.

În motivare s-a arătat că excepția era admisibilă raportat la prevederile speciale menționate, în raport cu art. 23 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 47/1992.

Dispozițiile criticate sunt în vigoare, au legătură cu cauza, excepția a fost ridicată de una din părți, nu s-a făcut dovada că textele au constate neconstituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Așadar, pentru a fi admisibilă o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul unui litigiu trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În prezentul dosar, dispozițiile art. 399- 401 Cod procedură civilă, reprezintă doar cadrul procesual prin intermediul căruia recurenții contestatori invocă pretențiile lor.

Obiectul contestației la executare, termenele procedurale, instanța competentă a soluția contestația la executare nu constituie motive de neconstituționalitate pentru recurenți, astfel cum rezultă din expunerea motivelor excepției de neconstituționalitate ( fila 98 dosar fond și 33 dosar tribunal ).

Principala nemulțumire a contestatorilor este cea referitoare la constatarea unor drepturi locative proprii, încălcarea dreptului lor de proprietate dobândit prin Legea nr.112/1995.

Astfel fiind, față de pretențiile concrete ale recurenților exprimate prin contestația la executare și în raport cu art.29 alin.1 și 4 din Legea nr.47/1992 excepția a fost corect respinsă ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga recurentul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata ( ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefundat recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva încheierii de ședință din 4.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă.

Obligă recurentul la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă.

Pronunțată În ședința publică din 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Tehnored.

2 ex/27.05.2009

-Secția a V-a -

-

-

Jud.Sector 1 -

Președinte:Ioana Buzea
Judecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Bucuresti