Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 8
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva încheierii de ședință din 21.10.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimata fiind Universitatea de Medicină și farmacie Gr.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat și avocat pentru intimata Universitatea de Medicină și Farmacie " Gr. "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat pentru recurentul solicită proba cu înscrisuri,sens în care depune la dosar două înscrisuri reprezentând decizii emise de Institutul de și și o adresă emisă de intimată. un exemplar de pe setul de acte apărătorului intimatei.
Avocat pentru intimata Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I arată că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor și nu solicită termen pentru studiul acestora. Mai arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța, în vederea completării probatoriului, admite proba cu înscrisuri solicitata de recurentul prin apărător.
Constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul solicită admiterea recursului, modificarea încheierii și trimiterea cauzei spre continuarea judecății. Cu cheltuieli de judecată. Arată că s-a dispus suspendarea judecății în mod greșit și nelegal deoarece nu există legătură între cele două decizii. Ca sa fie legătură între cele două decizii ar trebui ca decizia nr.773 din 30.09.2008 să fie un act prealabil deciziei nr.774 ce face obiectul prezentului dosar. S-a depus la fila 5 decizia din cealaltă cauza, aceasta fiind o informare cu privire la votul din. Precizează că recurentul a fost concediat prin decizia nr. 774 și nu se poate reține că ar fi o legătură între cele două decizii. Mai arată că prin decizia nr. 773 s-a emis de fapt o decizie de pensionare, cu încălcarea art.61lit.e din Codul Muncii, iar când s-a sesizat greșeala s-a emis a doua zi decizia nr.774. În aceasta din urmă s-a înscris atât temeiul de drept cat și faptul că aceasta poate fi contestată la ribunalul Iași în termen de 30 de zile. Sunt două decizii emise de aceiași instituție sub altă forma, dar consideră că trebuiau să emită o singură decizie. Instanța nu este ținută de decizia nr.773. Probabil, din eroare,intimata a emis prima decizie și ulterior, pentru aor epara, a emis a doua decizie. Depune la dosar copii după chitanța nr. 00382 din 17.03.2009 în valoare de 3570 reprezentând onorariu avocat și factura fiscală nr.-.
Avocat pentru intimata Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " I solicită respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare ca legală și temeinică. Arată că s-a susținut de recurent faptul că este necesar de a se admite recursul, de a se repune cauza pe rol și de a se continua judecata, fără a se ține cont de înrâurirea dintre cele două decizii. Însă în ambele dosare s-a susținut respectarea procedurilor legale privitoare la menținerea în activitate a cadrelor didactice ce au peste 70 de ani. În acest sens Senatul Universității a pus în discuție menținerea în funcție a recurentului, iar decizia nr.773, care a avut ca temei de drept art.129 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, prezintă votul Senatului, uninominal deschis, cu privire la această problemă. Mai arată că decizia nr.774 este efectul emiterii deciziei nr.773.Consideră că există o legătură de cauzalitate între cele două decizii si, implicit, intre cele doua soluții ce vor fi pronunțate in cauza. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar factura nr.- din 10.06.2009 în valoare de 3000 lei și extras de cont emis de BRD Grup Generale.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față constată următoarele;
Prin încheierea pronunțata de Tribunalul Iași la data de 21.10.2009 s-a dispus, in baza disp.art. 244 alin. 1 pct.1 pr.civilă, suspendarea judecații cauzei până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 1538/9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr-.
A reținut tribunalul faptul că la emiterea deciziei nr. 774/1.10.2008, contestată în prezenta cauză, s-a avut în vedere Hotărârea Senatului nr. 773/30.09.2008.
Ori, a constatat prima instanța, în dosarul nr- a fost contestată decizia nr. 773/30.09.2008,decizie prin care UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE GR. I s-a pronunțat asupra cererii de prelungire a activității.
A mai reținut tribunalul că sentința civilă nr. 1538/ 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- nu este irevocabilă, considerând ca intre cele doua soluții exista înrâurire.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul, considerând ca suspendarea judecații cauzei in baza disp.art.244 pct.1 pr.civ. este nelegala.
A arătat recurentul faptul ca tribunalul a reținut in mod eronat faptul ca la emiterea deciziei nr. 774/1.10.2008, contestată în prezenta cauză, s-a avut în vedere Hotărârea Senatului nr. 773/30.09.2008 întrucât decizia nr.774 a fost emisa doar pentru a acoperi nulitatea absoluta a deciziei nr.773/30.09.2007, pentru lipsa elementelor prevăzute de art.62 alin.2 din Codul Muncii.
Decizia nr.773 este un act emis de Rectorul in considerarea hotărârii Senatului din 29.09.2008 si nu un act prealabil deciziei 774, acestea fiind practic doua decizii de sine stătătoare ce produc efecte juridice diferite.
Intimata Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. " Iaf ormulat întâmpinare si a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare ca legală și temeinica întrucât decizia nr.774 este efectul emiterii deciziei nr.773 si există o legătură de cauzalitate între cele două decizii si, implicit, intre cele doua soluții ce vor fi pronunțate in cauzele respective.
In recurs s-au depus înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate si dispozițiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Astfel,prin decizia nr.774/01.10.2009(fila 55 dosar fond),s-a decis pensionarea recurentului cu data emiterii deciziei pe motivul împlinirii vârstei standard de pensionare si a stagiului de cotizare, reținându-se ca temei disp.art.61 lit. e din Codul Muncii precum si faptul ca "cererea de prelungire a activității de profesor a fost respinsa ca urmare a votului Senatului, prin Hotărârea Senatului nr.773/30.09.2008".
Așa cum a reținut si tribunalul,decizia nr.773, contestata in dosarul nr-, nu este o hotărâre a Senatului ci a fost emisa pe baza si ca urmare a votului Senatului din 29.09.2008,aceasta mențiune nefiind una formala, așa cum invoca recurentul . Angajatorul aduce practic la cunoștința salariatului, in mod oficial, rezultatul acestui vot, iar decizia nr.774 constata efectul respingerii cererii de prelungire a activității, respectiv incidenta disp.art.61 lit.e din Codul Muncii.
Suspendarea legala facultativa a judecații prevăzuta de art.244 pct.1 pr.civ. operează, așa cum dispune textul de lege, atunci când dezlegarea pricinii depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept ce formează obiectul altei judecați.
Ori, este fara echivoc ca analiza legalității si temeiniciei deciziei nr.774 este in strânsa legătura cu soluția irevocabila ce se va pronunța in cauza ce are drept obiect contestația împotriva deciziei nr.773, decizie prin care, conform votului Senatului, recurentului i se respinge cererea a de a-i fi prelungita activitatea didactica.
Nu poate fi primita susținerea recurentului potrivit căreia decizia nr.774 a fost emisa pentru a se acoperi nulitatea absoluta a deciziei nr.773, pe de o parte pentru ca o nulitate absoluta nu poate fi acoperita, iar pe de alta parte, pentru ca aceste doua decizii, deșii aflate in strânsa legătura, fac obiectul a doua litigii distincte.
de cele reținute,Curtea apreciază ca in mod corect Tribunalul Iașia suspendat judecata si a constatat ca sunt întrunite cele doua condiții prevăzute de textul de lege, si anume existenta a doua cauze aflate pe rol (pendinte) si a legăturii dintre acestea.
In consecința, in baza disp.art.312 pr.civ. se va respinge recursul si se va menține încheierea.
In ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecata către intimata, având in vedere împrejurarea ca din conținutul facturii fiscale nr.-/10.06.2009(fila 26 recurs) rezulta doar cuantumul întregului onorariu achitat aparatorului in acest dosar, nefiind posibil a se determina ce suma corespunde fazei procesuale a recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a judecații, Curtea va respinge cererea de obligare a recurentului la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Iași la data de 21.10.2009, încheiere pe care o menține.
Respinge cererea intimatei "Gr." I de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
18.01.2010-2 ex.-
Tribunalul Iași:;
.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Carmen Bancu, Daniela Pruteanu