Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 806/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 806

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea C - împotriva deciziei civile nr.591 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.

La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit recurenta contestatoare C - și intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat с

recursul este formulat împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată în contestație în anulare de către Tribunalul Dolj, netimbrarea recursului cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar,precum și nemotivarea recursului formulat de contestatoarea C -, după care:

S- depus chitanța nr.--173-0017/22.06.2009, pentru a face dovada achitării taxei de timbru și timbru fiscal cât și o cerere de amânare formulată de contestatoare, prin avocat, care a precizat că nu a fost angajată pentru a susține recursul, astfel că nu depune la dosar delegație și a solicitat lăsarea dosarului la a doua strigare pentru observare.

Față de susținerea apărătorului contestatoarei, instanța lăsat cauza la a doua strigare pentru a permite observarea dosarului și a da posibilitatea apărătorului contestatoarei de a depune delegația pentru susținerea recursului.

La a doua strigare a cauzei, care s-a făcut la finalul ședinței, nu s-au prezentat părțile și nici apărătorul contestatoarei.

S-a constatat că nu a fost depusă împuternicirea avocațială la dosar.

Instanța, a respins cererea de amânare formulată de contestatoarea C - ca fiind neîntemeiată și din oficiu a luat în discuție inadmisibilitatea recursului, urmând a se pronunța asupra acestei excepții.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 09.04.2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova contestația formulată de contestatoarea C împotriva actelor de executare din dosarul nr. 295/E/2007 al BEJ - și solicitând suspendarea executării.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv formulată, precizând că ultimul act de executare a fost făcut în cursul anului 2007 iar contestația a fost formulată la 09.04.2008, cu mult peste termenul prevăzut de art. 401.pr.civ.

A solicitat, în situația în care se trece peste excepția invocată, respingerea contestației ca nefondată și implicit și a cererii privind suspendarea executării.

La termenul din 21.05.2008, instanța, în temeiul art. 403 alin.3 pr.civ. a stabilit cauțiune în cuantum de 330 lei pentru soluționarea cererii privind suspendarea executării.

În cauză a fost atașat dosarul de executare nr. 295/E/2007 al BEJ Asociați - și.

Prin sentința civilă nr.9129/4 iunie 2008, Judecătoria Craiova respins excepția tardivității invocate de intimata și a respins contestația la executare astfel cum a fost precizată și cererea privind suspendarea executării silite formulate de contestatoarea C în contradictoriu cu intimata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepția tardivității că, prin precizarea la contestație depusă la dosarul cauzei la 19.05.2008, s-a solicitat de către contestatoare lămurirea întinderii și înțelesului titlului executoriu, cerere ce poate fi formulată oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, așa cum prevăd dispozițiile art. 401, alin.1/1

Pe fondul cauzei, instanța de fond a respins contestația la executare ca neîntemeiată, reținând că, din dispozitivul titlurilor executorii în temeiul cărora a fost pornită executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 295/E/2007 al BEJ - și, rezultă că sumele la plata cărora a fost obligată contestatoarea debitoare sunt, conform disp. art. 399. certe, lichide și exigibile și, în consecință, nu se impune lămurirea întinderii și înțelesului acestor titluri executorii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile atacate iar pe fond admiterea contestației la executare și suspendarea executării silite pornite în dosarul nr. 295/E/2007 al BEJ - și.

Prin decizia civilă nr. 1785/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, a fost respins recursul declarat de contestatoarea C, împotriva sentinței civile nr. 9129/04 06 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .

S-a luat act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată

Împotriva acestei decizii, cu nr.1785/3 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr-, a formulat contestație în anulare, contestatoarea -

Prin decizia civilă nr.591 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins contestația în anulare instanța reținând că motivele invocate prin contestație nu se circumscriu dispozițiilor art.317, 318 pr.civilă, ci privesc aspecte de fond ale cauzei ce nu se mai pot repune în discuție în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Privitor la calificarea căii de atac exercitată împotriva sentințe ca fiind recurs, s-a motivat că a fost corectă având în vedere calitatea de debitor a contestatoarei în cadrul executării silite.

Împotriva deciziei dată în soluționarea contestației în anulare a declarat recurs contestatoarea C, fără a-l motiva.

Recursul este inadmisibil.

Contestatoarea a formulat acest recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, respectiv împotriva deciziei pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare ce a avut ca obiect o decizie pronunțată de Tribunalul Dolj ca instanță de recurs.

Potrivit art.377 alin.(2) pct.3 din codul d e procedură civilă, hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, iar art.320 alin.(3) din codul d e procedură civilă prevede că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Cum decizia nr.1785/30 oct.2008 a Tribunalului Dolj ce a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin decizia nr.571/2009 a aceleiași instanțe, (atacată în prezentul recurs) este o hotărâre irevocabilă pentru că s-a dat în recurs potrivit dispozițiilor suscitate și decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare este o hotărâre irevocabilă.

Prin urmare, decizia nr.571/2009 a Tribunalului Dolj nu este susceptibilă de recurs - astfel că recursul declarat de contestatoare împotriva acestei decizii urmează ase respinge, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil,recursul declarat de contestatoarea C - împotriva deciziei civile nr.591 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

30.06.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

cont.

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 806/2009. Curtea de Apel Craiova