Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 859/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.859

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, B-C, nr.6-6A, etaj 3-8, sector 3, prin SC SA - Sucursala D, cu sediul în Târgoviște, B-dul - I, -.2, județul D, împotriva sentinței civile nr.2100 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în Târgoviște, B-dul -,.159,.18, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, din cadrul Baroului D și intimatul-reclamant G, personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Intimatul-reclamant având cuvântul arată că este lipsă de procedură cu SA - Sucursala D, întrucât aceasta nu a fost citată.

Curtea apreciază că procedura este legal îndeplinită, întrucât aceasta a fost citată.

Intimatul-reclamant G depune la dosar concluzii scrise, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că salariul de 1705 lei de care face vorbire intimatul că s-ar fi anulat retroactiv prin decizia nr.606/2007 a fost stabilit prin actul adițional nr-, act adițional care stabilea un salariu majorat, nedenominat, în cuantum de 17.050.000 lei, act anulat prin sentința nr.1216/2005.

La data de 1 iulie 2005, anterior emiterii sentinței nr.1216/21.11.2005 rămasă definitivă și irevocabilă s-a emis decizia nr.160/2005 prin care i s-a denominat salariul la 1705 RON.

În scopul executării sentinței civile nr.1216/2005 corect s-a procedat la anularea pozițiilor nr.63 și 64 din carnetul de muncă.

Pe cale de consecință, este evident că nu se micșorează și nu se mărește salariul intimatului, ci se pune în executare sentința civilă nr. 1216/2005.

Astfel, se poate observa faptul că salariul de care intimatul trebuia să beneficieze era de 15.503.430 lei, salariu deținut anterior emiterii sentinței civile nr.1216/2005, care a anulat actul adițional nr.508/-.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii contestației, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul-reclamant având cuvântul arată că litigiul s-a desfășurat cu SA B, unitate care are personalitate juridică și care i-a fost angajator.

Precizează că decizia nr. 160/2005 împreună cu anexa la aceasta sunt în vigoare, nefiind anulate. Nici în decizia nr.606/2007 de schimbare retroactivă începând cu 1 iulie 2005 a salariului de bază în urma denominării monedei naționale la 1550 RON care a făcut obiectul contestației, nu se menționează faptul că decizia nr.160/2005 prin care legal i s-a denominat salariul de bază începând cu aceeași dată 1 iulie 2005 la 1705 RON ar fi fost anulată.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2100/2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea reclamantului G, în contradictoriu cu pârâta SC POST SA B, a anulat decizia nr.606/2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de consilier juridic și că în timpul executării contractului de muncă angajatorul a modificat unilateral condițiile salariale ale reclamantului, astfel că decizia prin care reclamantul nu a beneficiat de dispozițiile art.82 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005 - 2006 este nelegală.

Pârâta a formulat recurs, împotriva sentinței civile nr.2100/2008 criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Astfel, s-a arătat că decizia nr.606/2007 a avut drept scop denominarea salariului de 15.503.430 lei al reclamantului ca urmare a unei hotărâri judecătorești și nu a avut drept scop micșorarea salariului angajatului mai ales că nu se putea denomina decât salariul avut de contestator înainte de anularea actului adițional nr.508/2005.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin decizia nr.606/2007 angajatorul POST SA a stabilit salariul reclamantului la 1550 lei în monedă nouă.

Totuși, până la emiterea acestei decizii salariul reclamantului era de 17.050.000 lei, întrucât pe cale judecătorească se stabilise că reclamantul benefiind de sporurile de fidelitate și de vechime trebuie să primească acest salariu.

Ca atare, prin decizia pronunțată angajatorul nu a făcut numai să denomineze salariul reclamantului ci și să-l micșoreze, ajungând de la 1705 lei, la 1550 lei, iar pentru acest motiv, modificându-se unilateral drepturile bănești cuvenite angajatului decizia este nelegală, fiind anulată întemeiat de Tribunalul Dâmbovița.

Așadar, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, B-C, nr.6-6A, etaj 3-8, sector 3, prin SC SA - Sucursala D, cu sediul în Târgoviște, B-dul - I, -.2, județul D, împotriva sentinței civile nr.2100 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în Târgoviște, B-dul -,.159,.18, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Giurgiu Afrodita

- - - - -

Fiind pensionată se semnează de

Președintele instanței

Grefier

- -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2 ex./01.07.2009

/

.fond nr- Tr.

Jud.fond

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 859/2009. Curtea de Apel Ploiesti