Obligație de a face. Decizia 858/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.858
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Niță Valentin
JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna Noi, sat Noi, nr.169, județul P, împotriva sentinței civile nr. 3163 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA C, cu sediul în comuna Cărbunești, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de avocat, în substituire avocat, din Baroul Prahova și intimata-pârâtă Primăria Cărbunești, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. De asemenea, solicită se dispune amânarea pronunțării pentru ca apărătorul titular al recurentei-reclamante să depună la dosar concluzii scrise.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că recurenta-reclamantă nu poate pretinde că nu a avut cunoștință de prevederile contractului încheiat, atâta timp cât a refuzat semnarea acestuia. Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrata la ribunalul Prahova sub nr - reclamanta a solicitat ca in contradictoriu cu parata Primăria C prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea acesteia din urma sa îi încheie contract de munca pe durata nedeterminata de la data de 30.04.2007 in funcția de referent în cadrul Biroului Urbanism si Protecția Mediului.
In motivarea acțiunii reclamanta arata ca in luna octombrie 2006 participat la un concurs organizat de parata pentru postul de agent comunitar,iar ulterior fara a i se aduce la cunoștința punctajul obținut i s-a precizat ca va ocupa postul de referent in cadrul Biroului de Urbanism si Protecția Mediului,începând cu luna noiembrie 2006.
Mai susține reclamanta ca in luna aprilie 2007 fost anunțata verbal ca postul pe care îl ocupa urmează sa fie scos la concurs,motiv pentru care si-a întocmit dosarul s-a înscris la acest concurs,fiind singura participanta,pentru ca ulterior sa constate ca a fost angajata pe perioada determinata de un an si sase luni.
Pârâta prezenta a solicitat încuviințarea probei cu acte.
Soluționând cauza instanța de fond prin sentința nr 3163/09.decembrie 2008 respins acțiunea reclamantei ca nefondata,reținând ca din actele depuse la dosar a rezultat ca aceasta a funcționat in cadrul paratei pe postul de responsabil urbanism si protecția mediului pe perioada determinata inițial de 18 luni si ulterior de 6 luni.
Aceasta situație retine instanța de fond, rezulta din copia contractului individual de munca depus la dosar de către parata si de unde mai rezulta ca reclamanta a refuzat sistematic sa îl semneze.
Mai retine instanța de fond ca nu s-au confirmat susținerile reclamantei ca a participat la concurs pentru ocuparea postului de referent,nefăcând nicio proba in acest sens.
Împotriva sentinței pronunțata de instanța de fond a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie,solicitând modificarea in tot a acesteia si pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
In susținerea recursului reclamanta reia situația de fapt expusa si in acțiune,arătând in esența ca nu a cunoscut ca este angajata pe perioada determinata,ca pentru ocuparea postul pe care l-a ocupat s-a organizat concurs pe care l-a susținut,ocazie cu care i s-a spus ca va fi angajata pe perioada nedeterminata.
Cu privire la contractele individuale de munca depuse la dosar,recurenta recunoaște ca a refuzat sa le semneze motivat de faptul ca acestea conțin multe inadvertente,fiind modificate pe parcursului prezentului proces si a sesizărilor făcute la Prefectura .
Curtea, analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma criticilor aduse de reclamanta având in vedere actele depuse la dosar rezulta ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din actele depuse la dosar rezulta ca reclamanta a fost angajata in cadrul Primăriei C inițial prin Dispoziția nr 113/31.oct 2006 pe postul de responsabil urbanism si protecția mediului, pe o perioada determinata până la organizarea de concurs.
Ulterior reclamantei i s-a încheiat contractul individual de munca nr. 2498/28.12.2006 pe o perioada de 18 luni si nr 1094/30.04.2008 pe o perioada de 6 luni începând cu data de 1 mai 2008.
Nu rezulta din actele dosarului,si nici reclamanta nu a făcut dovezi ca ar fi participat la concurs pentru ocuparea postului pe care l-a deținut in baza contractelor de munca pe perioada determinata.
Dar plecând de la obiectul acțiunii cu care a fost investita instanța si anume obligația "de a face ",reclamanta solicitând a obliga parata sa-i încheie un contract individual de munca pe perioada nedeterminata,recursul este nefondat
Contractul individual de muncă este definit în legislația română în cuprinsul art. 10 din Codul muncii, ca fiind:, un contract în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu.
Ca atare, Contractul individual de muncă este "acordul încheiat în scris între o persoană fizică, în calitate de salariat, și o persoană fizică sau o persoană juridică în calitate de angajator, prin care salariatul își asumă obligația de a presta în timp o muncă pentru și sub autoritatea angajatorului iar acesta, la rândul său, își asumă obligația de a-i plăti o remunerație pentru o muncă prestată, denumită salariu și de a-i asigura condiții adecvate de muncă.
Or,in cauza instanța nu poate suplinii consimțământul uneia din părți pentru aoo bliga sa procedeze la încheierea unui contract individual de munca atâta timp cat nu s-a făcut dovada ca reclamanta este îndreptățită la acest lucru, chiar daca a prestat activitate in baza unui contract de munca pe perioada determinata.
Suplinirea consimțământului ar fi fost posibila in situația in care rezulta ca reclamanta a participat la un concurs organizat pentru ocuparea postului,l-a promovat in așa fel încât sa-i dea dreptul a ocupa postul respectiv.
Nu pot fi avute in vedere la soluționarea cauzei nici susținerile reclamantei referitoare la intervenția unor modificări in cuprinsul contractelor individuale de munca,mai ales ca aceasta recunoaște ca a prestat efectiv activitatea pe care a fost angajata pe perioada nedeterminata.
de considerentele reținute,Curtea in temeiul art 312 alin 1.Pr.Civ va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna Noi, sat Noi, nr.169, județul P, împotriva sentinței civile nr. 3163 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA C, cu sediul în comuna Cărbunești, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
Fiind pensionată se va
semna de către
Președintele instanței
GREFIER,
Red. / 2 e 13.05.2009
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Jud fond. R -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Niță ValentinJudecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita