Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 98

Ședința publică de la 04 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anamaria Busuioc

JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei

JUDECĂTOR 3: Doru

Grefier

***************************************

La ordine a venit spre pronunțare contestația la executare promovată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2008, și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

- deliberând-

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Sub nr. 8003/2006 ( nr. nou - ) s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra -N contestația la titlu ( astfel cum s-a precizat obiectul - fila107 ) formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații ( decedat cu moștenitori și ), privind civ. 1271/2001 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar 3588/2000.

Prin Sentința civilă 626/15.02.2007 Judecătoria Piatra -N a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de APEL BACĂU.

Pe rolul Curții de APEL BACĂU cauza s-a înregistrat sub nr-; în fața acestei instanțe s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză topo-cadastrală ( filele 95-97 ) - la care nu s-au formulat obiecțiuni.

În susținerea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.400 alin.2. Cod procedură civilă, contestatoarea a invocat următoarele ( fila 106 dosar Judecătoria Piatra -N, filele 108-111 ):

- titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă 1271/2001 nu este clar sub aspectul întinderii suprafeței de teren intravilan, evaluat la 6.615.000 lei, atribuit în lotul nr. 3 ce i-a fost repartizat, în sensul că deși valoric s-a reținut în acest teren și suprafața de 532. conf. completării la suplimentul la raportul de exp., la atribuire nu s-a mai menționat această suprafață; astfel, este în imposibilitate de a fi pusă în posesie prin executor judecătoresc cu această suprafață.

Intimații și au formulat întâmpinare - după precizarea obiectului cererii ( filele 117-119 dosar Judecătoria Piatra -N ) declarându-se de acord cu includerea în lotul contestatoarei a suprafeței de 532.; inițial formulaseră o altă întâmpinare vizând acțiunea astfel cum fusese promovată ( filele 52-54 ) prin care solicitaseră admiterea în parte a contestației, în sensul includerii în lotul nr. 3, atribuit contestatoarei, și a suprafeței de 350. teren intravilan identificat în completarea la suplimentul expertizei; pentru diferență au susținut că se suprapune peste terenul pârâtului ( căsătorit cu intervenienta ) și a intervenienților și; acesta fusese însoțită de înscrisuri - titlurile de proprietate 48/413/14.10.1994, 48/412/14.10.1994, documentație cadastrală, încheierea 13176/2005 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară N, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 53/28.04.2005, contract de vânzare-cumpărare 1895/14.07.2005- ( filele 55-67 dosar Judecătoria Piatra N. )

În cauză - anterior precizării obiectului acțiunii survenită la termenul din 18.01.2007 - s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu e către LazărU., -, și - - prin care au solicitat să se admită numai în parte acțiunea, respectiv numai cu privire la suprafața care nu se suprapune cu cele înstrăinate către primii trei intervenienți; cererea - însoțită de înscrisuri, respectiv contracte de vânzare-cumpărare 5733/15.12.2004, 4607/30.06.1999, documentație cadastrală, extras de carte funciară, încheierea 22885/2004 a Biroului de Carte funciară de pe lângă Judecătoria Piatra -N ( filele72-86 Judecătoria Piatra -N ) - a fost admisă în principiu de Judecătoria Piatra -N la 7.12.2006.

Ulterior precizării acțiunii, intrevenienții nu au mai formulat întâmpinare, însă cu ocazia cuvântului pe fond au formulat concluzii orale și scrise solicitând admiterea în parte a contestației în sensul includerii în lotul contestatoarei a suprafeței de 304 mp. conf. anexei 2 la expertiză.

Intimatele și au fost de acord cu acțiunea ( poziție procesuală exprimată prin concluziile formulate oral ).

La termenul din 28.01.2008, premergător fondului.10.2007, din oficiu, instanța a invocat excepția autorității lucrului judecat raportat la contestația aflată la fila 278 dosar 3588/2000 al Curții de APEL BACĂU, Decizia civilă 924/8.11.2004 a Curții de APEL BACĂU - fila 387 3588/2000 al curții - și precizările de la fila 106 Judecătoria Piatra -N -, rămânând în pronunțare și pe aceasta, după ce a luat și concluziile părților prezente.

Examinând contestația la titlu prin prisma excepției invocate, conf. art. 137 alin.1 Cod procedură civilă ( dispoziție ce obligă instanța a soluționa prioritar fondului pricinii excepțiile de procedură sau fond ), în raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată că aceasta nu este întemeiată justificat de următoarele considerente:

- într-adevăr la 2.03.2004 Curtea de APEL BACĂUa fost investită, printre altele, și cu o contestație la titlu formulată de în ceea ce privea Decizia civilă 1271/2001 a respectivei instanțe, referitor la dimensiunile suprafeței de 600. teren intravilan atribuită prin decizia contestată;ulterior și-a completat cererea - fila 278 - solicitând și includerea suprafeței de 532. - reținută deja valoric în lotul său - în lotul nr. 3 ce i s-a atribuit prin Deciza civilă. 1271/2001.

Această solicitare este identică cu cea de la fila 106 d- al Judecătoriei Piatra -N, ce formează obiectul prezentei judecăți.

Însă prin Decizia civilă 924/8.11.2004 a Curții de APEL BACĂU, completarea la contestația la titlu - care ar ridica problema autorității - nu a fost analizată și nici soluționată, instanța nepronunțându-se asupra sa.

În atare împrejurări nu se poate reține că a operat autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care excepția va fi respinsă.

Sub aspectul fondului litigiului, raportând susținerile contestatoarei la actele și lucrările dosarului, la dispozițiile art. 399 alin.1 teza II cu ref. la art.400 alin.2 Cod procedură civilă, prezenta instanță constată că acțiunea este fondată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Prin Decizia civilă nr. 1271/27.07.2001 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar 3588/2000, soluționându-se pe fond partajul succesoral după defuncții Gr. și, s-a dispus ca atribuirea loturilor către moștenitori să se realizeze conform completării la suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert, luându-se act de acordul părților pentru această lotizare ( minută - fila 152 verso 3588/2000, considerente - fila 171, dispozitiv - fila 171 verso ); trecându-se apoi la enumerarea loturilor și a componenței fiecăruia, în lotul nr. 3 atribuit contestatoarei, la poziția 3, se menționează: "suprafața de 600. teren intravilan în valoare de 6.615.000 lei"( minută - fila 153, dispozitiv - fila 172 ).

Or, în completarea la suplimentul la raportul de expertiză și în schița anexă acestuia ( fila 123-126 ), în lotul nr. 3 ca teren intravilan și ca valoare ( alături de alți 600. ) se menționează și se identifică și suprafața de 532. din 9A, p. 158/1, inclusă în suprafața totală de 1332. conform titlului de proprietate -, aflat la fila 148 din 7664 al Judecătoriei Roman.

Aceeași constatare formulează și expert în expertiza topo efectuată în cauză și necontestată de nici una din părți.

Prin urmare, înțelesul și întinderea deciziei 1271/2001, în ceea ce privește suprafața de teren din intravilan în valoare de 6.615.000 lei atribuită în lotul nr. 3 trebuie să fie în sensul susținerilor contestatoarei, respectiv că include și suprafața de 532. identificată în prezenta cauză cu în anexa 1 ( fila 96) la raportul de expertiză topo-cadastrală.

Astfel că se justifică admiterea contestației la titlu formulate.

De menționat că și i au calitatea de moștenitori ai defunctului ( ) - pârât în cauza inițială, iar citarea moștenitorilor intervenientului din cauza inițială (, și ) nu s-a impus întrucât solicitarea și soluția nu le afectează în nici un mod interesele legitime.

În ceea ce privește cererea de intervenție principală, se constată că aceasta a fost formulată înainte de precizarea obiectului concret al acțiunii, și a fost admisă în principiu tocmai în considerarea obiectului inițial al acțiunii - respectiv supliment partaj succesoral.

Ori în condițiile în care s-a precizat că obiectul cauzei este contestație la titlu, vizând lămurirea înțelesului și a întinderii dispozițiilor sale - fără a implica o nouă soluționare a litigiului și fiind o etapă ulterioară judecății irevocabile a fondului litigiului, - cererea de intervenție nu este admisibilă nici măcar în principiu contravenind dispozițiile art. 49 și 50 Cod procedură civilă

Mai mult, intervenienta nu invocă nici un drept propriu, figurând doar ca și nume în cererea formulată, deci formal.

De asemenea, protecția drepturilor celorlalți intervenienți nu se poate realiza direct de către instanța prezentă, întrucât s-ar încălca normele imperative de competență, și oricum nu analizează cauza decât raportat situațiile existente la momentul pronunțării deciziei ce constituie titlu executoriu contestat.

În consecință, instanța apreciază că nu se mai impune a se pronunța expres asupra acestei cereri de intervenție principală.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată - solicitate de părțile asistate de avocați - se reține că sunt nefondate întrucât:

- deși s-a admis contestația, cauza nu a implicat nici o culpă procesuală din partea părților adverse citate în cauză; oricum acestea - unele expres, iar altele prin neprezentare și neformularea de întâmpinare - nu au contestat pretențiile contestatoarei;

- prin admiterea contestației, conform art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, contestatoarea nu poate fi obligată la cheltuieli către intimați și intervenienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția autorității lucrului judecat.

Admite contestația la titlu formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații, și, și în consecință:

Lămurește înțelesul și întinderea dispozițiilor Deciziei civile nr. 1271/2001 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.3588/2008, în ceea ce privește suprafața de teren intravilan în valoare de 6.615.000 lei atribuită în lotul nr.3 conform completării la suplimentul raportului de expertiză, în sensul că aceasta cuprinde și suprafața de 532 mp identificată cu în schița la raportul de expertiză ( fila 96 prezentul dosar) - rezultând suprafața totală de 1.132mp.

Respinge cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2008.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Red.

Red.cont. 06.02.2008

Tehn.3 ex.AA 06.02.2008

Președinte:Anamaria Busuioc
Judecători:Anamaria Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei, Doru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Bacau