Daune cominatorii. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 161
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1101 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta asistată de avocat și consilier juridic pentru intimatul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, s-au comunicat intimatului motivele de apel.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru apelantă.
Consilier juridic depune delegație de reprezentare în instanță pentru intimat și întâmpinare, cu duplicat ce se înmânează apărătorului apelantei. Reprezentantul intimatului solicită a se constata ca și concluzii scrise.
Instanța constată că întâmpinarea a fost depusă cu depășirea termenului procedural și va fi păstrată la dosar drept concluzii scrise.
, apărătorul apelantei și reprezentantul intimatului arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea apelului formulat de împotriva sentinței civile nr. 1101 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași prin care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și s-a dispus respingerea acțiunii. Ca efect al admiterii apelului, solicită casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la excepție.
Arată că a solicitat la instanța de fond să se constate că au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, opinia exprimată în hotărâre fiind în contradictoriu cu cea din cazul ce a fost amplu mediatizat. Consideră că Tribunalul Iași în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și solicită a se avea în vedere cele menționate în motivele de apel.
Consilier juridic solicită respingerea apelului și menținerea sentinței Tribunalului Iași ca legală și temeinică, a se lua în considerare cele exprimate în concluziile scrise depuse la dosar.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1101 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, s- respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, respingându-se pe cale de consecință acțiunea civilă promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Finanțelor Publice a județului
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- Reclamanta a invocat art. 15 lit. s din Legea nr. 146/1997 prin care se legiferează că acțiunea sa este scutită de plata taxelor de timbru - aspect verificat și însușit de instanță în sensul imperativ al textului art. 15 din Legea nr. 146/1997, acțiunea fiind scutită de taxă de timbru, deci excepția netimbrării nu se poate invoca în cauză.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român, prin reprezentanții legali, nici aceasta nu este întemeiată, în sensul în care pârâta arată că aspectele invocate de reclamantă nu pot fi opuse deoarece Statul Român nu poate fi obligat în raporturi juridice de drept substanțiale.
Consideră că în dovedirea motivelor reclamanta este obligată să dovedească mai întâi vinovăția celor care au provocat suferințele acesteia în speța de față, autorul faptei cauzatoare de prejudicii nu este neapărat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, așa cum rezultă din acțiune și din întreaga documentație depusă de reclamantă la dosarul cauzei.
În acest sens, este neîndoielnic faptul că autorul prejudiciului va trebuie să fie obligat la plata despăgubirilor, dacă sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În fapt, acordarea despăgubirilor pentru repararea daunelor morale și materiale este posibilă în raport cu disp. art. 998 Cod civil. În ceea ce privește daunele constând în prejudiciul psihic și fizic, relativ la sănătatea sa, rezultând din atitudinea organelor care au refuzat să-i elibereze documentele și au persecutat-o, afirmațiile nu sunt dovedite cu probe.
Fundamentul acordării daunelor materiale sau morale îl constituie disp. art. 998 Cod civil, în sensul căruia " orice faptă omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara" text care nu distinge între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial, precum și regulile de bază care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului.
Răspunderea patrimonială a Statului Român pentru erorile judiciare se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, însă se întemeiază și pe ideea de garanție și risc al activității, fiind deci o răspundere obiectivă.
Dar invocând dispozițiile art. 998 cod civil și îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, pârâta recunoaște implicit că răspunde material în atari cauze, dar în cauza de față nu se dovedesc cele patru condiții clasice în materie, respectiv existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate, cumulativ.
Astfel, se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei se impun a fi reținute următoarele considerente:
Dreptul la acțiune în daune se naște atunci când se consumă încălcarea dreptului subiectiv al unei persoane.
Având caracter patrimonial, acest drept se prescrie în termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Ceea ce se stinge prin prescripție este dreptul la acțiune în sens material, adică posibilitatea de a obține cu ajutorul organului de jurisdicție, obligarea pârâtului la realizarea dreptului pretins, sub sancțiunea executării silite, iar nu în dreptul la acțiune în sensul procedural, adică dreptul de a sesiza organul de jurisdicție, care este un drept imprescriptibil.
În aceste condiții acțiunea reclamantei este formulată după mai bine de 20 de ani de la data suferințelor, vătămărilor și încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia datorate tratamentelor degradante la care a fost supusă aceasta și familia ei, urmează a fi respinsă, întrucât dreptul material la acțiune a fost stins prin prescripție.
Reclamanta invocă prin concluziile scrise că drepturile și libertățile omului sunt inalienabile și imprescriptibile, astfel că orice demers de reparare a încălcării acestora dobândește același caracter inalienabil și imprescriptibil, iar o interpretare contrară ar însemna negarea esenței acestor drepturi și libertăți, lăsând conținutul lor fără substanță și contravenind în același mod chiar scopului pentru care au fost instituite.
Dar potrivit legii române respectiv Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă acțiunile cu caracter patrimonial se prescriu în termenul general de 3 ani.
De altfel, reclamanta solicită despăgubiri morale de la Statul Român, fost comunist care i-a provocat prin organele sale de atunci mai multe vătămări psihice și traume morale, cât și materiale.
De aproximativ 20 de ani România nu mai este un stat comunist, iar pretențiile sale întemeiate pe Declarația Universală a Drepturilor Omului care erau în vigoare și la acea epocă puteau fi invocate în termenul de 3 ani conform Decretului nr. 167/1958 și solicitate imediat în acest termen, începând cu decembrie 1989 și nu după 20 de ani.
În consecință, instanța apreciază că în cauză se conturează excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei care va fi admisă și pe cale de consecință se va respinge acțiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o ca neîntemeiată și nelegală. Susține apelanta că excepția netimbrării nu este întemeiată pentru că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. S din Legea -, astfel încât cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune se arată că drepturile și libertățile anului sunt inalienabile, că în mod greșit instanța a considerat că s-a îndeplinit termenul de prescripție în condițiile în care nici până la acest moment legislația internă nu respectă dreptul de acces la propriile dosare întocmite de fosta securitate. Acțiunea reclamantei, chiar dacă are un caracter patrimonial, acesta este doar subsidiar primului aspect al problemei, constatarea încălcării drepturilor invocate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de apel invocat de reclamantă referitor la excepția de netimbrare, acesta nu poate fi primit deoarece excepția invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, fiind respinsă de către instanța de fond, apelanta nu justifică nici un interes în susținerea acesteia.
Raportat la cel de-al doilea motiv de apel Curtea constată că prin cererea introductivă la instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1 milion euro reprezentând daune morale, cât și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Aceasta fiind unica cerere cu care instanța de fond a fost investită, susținerile apelantei referitoare la faptul că drepturile și libertățile omului sunt inalienabile și imprescriptibile și prin urmare constatarea încălcării acestora constituie capătul principal de cerere, daunele morale având un caracter subsidiar, nu pot fi primite. Prin urmare, cererea reclamantei care solicită despăgubiri morale de la Statul Român, fost comunist, nu are caracter strict patrimonial, iar potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, acțiunile cu caracter patrimonial se prescriu în termenul general de 3 ani.
Din decembrie 1989 România nu mai este un stat comunist, iar cererea reclamantei întemeiată pe Declarația Universală a Drepturilor Omului, trebuia formulată înlăuntrul termenului anterior enunțat, și nu la o distanță de 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, situație în care, în mod corect instanța de fond constatat că dreptul material la acțiune al acesteia s-a stins prin prescripție.
În consecință, date fiind considerentele expuse și având în vedere și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul și va păstra sentința Tribunalului Iași ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1101 din 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
23.11.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Adriana Elena Andronic
