Daune cominatorii. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 27
Ședința publică de la 20 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de reclamantul, fiul lui și, născut la 23.02.1968, aflat în stare de arest, împotriva sentinței civile nr.289 din 28 februarie 2007 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-; cauza având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat ulterior repunerii pe rol la cererea apelantului.
Constatându-se că, potrivit dispoziției înscrise în art. 242 Cod procedură civilă, apelantul a cerut în scris judecata în lipsă, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față.
Reclamantul și Societatea Agricolă "" au chemat în judecată pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5 miliarde lei, dobânda aferentă acestei sume începând cu data de 24.04.2004 până la rămânerea definitivă a hotărârii și penalități de 1% pe zi întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat mai multe plângeri penale la Direcția Națională Anticorupție (fostul Parchet Național Anticorupție) împotriva unor polițiști, procurori și judecători din raza de activitate a Curții de APEL IAȘI și, deși a trecut o perioadă de aproximativ doi ani, plângerile sale nu au fost soluționate.
Reclamantul, în calitate de reprezentant legal al Asociației Agricole "" a arătat că aceasta a suferit un prejudiciu de 10 miliarde lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998, 999, 1000 alin.3 și 1003 Cod civil.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale potrivit art. 998 -999 Cod civil.
Pârâta a învederat că prin mai multe cereri adresate Parchetului Național Anticorupție reclamantul a solicitat verificări în legătură cu săvârșirea unor fapte de anticorupție.
Reclamantul a fost încunoștințat cu adresele nr. 4487/20045 și 3421/2004 că memoriile sale au fost transmise pentru competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI. În urma revenirii cu aceeași solicitare, pârâta a susținut că i-a comunicat reclamantului că adresa nr. 2813/2006 că plângerile sale se află spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 289 din 28.02.2007, a respins acțiunea promovată de reclamanții și Asociația Agricolă "" în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererile înregistrate la Parchetul Național Anticorupție (în prezent Direcția Națională Anticorupție) la nr. 3421/2005 și 4487/2004 reclamantul a solicitat cercetarea unor fapte de corupție săvârșite de unii polițiști, procurori și judecători din raza de activitate a Judecătoriei Bârlad.
Din adresele nr. 2813/13.06.2006, 31/P/562/VII a rezultat că plângerile formulate de reclamantul au fost transmise Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI pentru competentă soluționare.
Din adresa nr. 31/P/2004 a rezultat că sesizarea cu privire la unii polițiști din cadrul Poliției municipiului Bârlad a fost soluționată și prin rezoluția procurorului nr. 31/P/2004/19.03.1004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod procedură penală.
Prin aceeași adresă i s-a comunicat reclamantului că memoriul său înregistrat la nr. 3384/2004 la Departamentul Național anticorupție a fost trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând prejudiciu suferit pentru nesoluționarea plângerilor formulate în anul 2004 întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 998 -999, 1000 alin. 3 și 1003 Cod civil.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 -999 cod civil se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sa imprudența cu care a acționat.
Una din condițiile răspunderii civile delictuale este existența unei fapte ilicite.
În cauza de față nu se pune problema angajării răspunderii civile delictuale, acțiunea pârâtei de a nu cerceta faptele cu care a fost sesizată de către reclamanți neavând un caracter ilicit.
Din adresele depuse la dosarul cauzei a rezultat că sesizările formulate de reclamanți au fost trimise la autoritățile competente pentru soluționare.
Astfel, acestea au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și pe cale ierarhică Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
De altfel din adresa nr. 561/VIII/2004/29.06.2006 a rezultat că sesizarea formulată de reclamantul împotriva unor ofițeri de poliție a fost soluționată prin rezoluția procurorului nr. 31/P/2004 din 19.03.2004.
De asemenea, din adresa 993/VIII/2006 a rezultat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlada soluționat sesizarea formulată de reclamant înregistrată la nr. 273/VIII/1/2004, reclamantul fiind încunoștințat despre această situație.
În situația în care reclamanții sunt nemulțumiți și de soluția dată de procurori pot să uzeze căile legale prevăzute de art. 275 -278 Cod procedură penală.
Cum în cauză nu este îndeplinită una din condițiile răspunderii civile delictuale (existența unei fapte ilicite) instanța a apreciat că nu se impune a fi analizate și celelalte condiții.
Reclamantul a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, el susține că a promovat acțiunea în baza Legii nr. 554/2004, iar sprijinirea acestui temei juridic a argumentat cu prevederile art. 998 -999, 1000 alin. 3 și 2003 Cod civil, astfel că competența materială de soluționare trebuie să revină secției de contencios administrativ și fiscal.
Mai susține apelantul că el nu a fost audiat în cauză, nu i s-au comunicat actele depuse de pârât și nici nu a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa sa, iar judecătorul nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului.
Apelantul arată că sentința a fost dată cu încălcarea tuturor prevederilor procesual civile, deși el a solicitat asistența juridică gratuită prin desemnarea unui apărător din oficiu.
Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, deoarece răspunderea sa delictuală nu poate fi angajată atât timp cât nu există vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Învederează intimata că cererile formulate de și care vizau verificări în legătură cu săvârșirea unor fapte de corupție exced controlului ce se poate exercita pe calea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La data de 25.09.2007, apelantul a solicitat scutirea de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și desemnarea unui avocat din oficiu.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26.09.2007, instanța de apel a încuviințat asistența juridică apelantului în sensul că s-a acordat scutirea de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 4093 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, precum și asistența gratuită printr-un avocat din cadrul Baroului de Avocați
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților, de ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Prin cererea cu care au investit instanța de fond, reclamanții și Societatea Agricolă "" au solicitat obligarea Direcției Naționale Anticorupție la plata de daune în cuantum de câte cinci miliarde lei, a dobânzii aferente și a penalităților de 1% pe zi întârziere, începând cu 24.04.2004 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Reclamanții și-au motivat cererea în fapt arătând că timp de peste doi ani nu a fost soluționată plângerea penală depusă la pârâtă și prin care a sesizat abuzuri comise de polițiști, procurori și judecători din raza Curții de APEL IAȘI.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 998, 999, 1000 alin. 3 și 1003 Cod procedură civilă.
Prin cererea completatoare depusă la data de 27.11.2006, a precizat că temeiul juridic al acțiunii promovate îl constituie art. 1 -2, art. 2 alin. 1 literele e,g,h,m,n,s din Legea nr. 554/2004.
Însă, instanța de judecată nu este legată de calificarea juridică pe care părțile o dau faptelor procesului, aceasta trebuind să procedeze la determinarea temeiului juridic al acțiunii în raport de motivele de fapt pe care se sprijină pretențiile reclamantului.
Astfel, instanța de fond a reținut corect că temeiul juridic al acțiunii promovate de reclamanți este dat de art. 998 -999 Cod civil, Legea nr. 554/2004 neavând aplicabilitate în prezenta cauză.
a beneficiat de toate garanțiile procesuale care i-au asigurat un proces echitabil, motiv pentru care urmează a nu fi primite susținerile acestuia din motivele de apel.
Având în vedere că daunele solicitate de reclamanți își aveau izvorul în răspunderea civilă delictuală a pârâtului, care nu ar fi soluționat plângerea penală formulată de timp de peste doi ani, competența materială revenea secției civile a tribunalului, raportat la cuantumul daunelor și la prevederile art. 2 alin. 1 litera b Cod procedură civilă și nu secției de contencios administrativ.
Este adevărat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat expres ca judecata să nu se desfășoare în lipsa sa, însă, prin cererea depusă la 08.02.2007 (fila 62 dosar fond), el a revenit acestei solicitări precizând, că pentru a nu se mai tergiversa soluționarea cauzei în mod nejustificat, este de acord ca judecat să aibă loc în lipsa sa.
Judecătorul fondului a stăruit în aflarea adevărului în cauză stabilind faptele deduse judecății și aplicând corect legea, conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantului referitoare la neaudirea sa și la nesoluționarea cererii de asistență judiciară, deoarece, audierea reclamantului nu este obligatorie în procesul civil, iar prin încheierea pronunțată la 08.11.2006, tribunalul a încuviințat asistența juridică solicitată de reclamanți acordându-li-se scutire de plata taxei judiciare de timbru de 8.186,5 lei RON și a timbrului judiciar de 5 lei RON, precum și asistență gratuită printr-un avocat din cadrul Baroului de Avocați
La cererea avocatului desemnat din oficiu pentru reclamanți, instanța a amânat cauza la termenul de judecată din 13.12.2006, pentru că acesta să aibă posibilitatea de a pregăti apărarea, iar la termenul de judecată din 14.06.2006, când s-a procedat la dezbaterea fondului, în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a amânat pronunțarea pentru ca avocatul reclamanților să aibă posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Pe fondul cauzei, deși reclamantul avea obligația să-și dovedească pretențiile deduse judecății, potrivit art. 1169 Cod civil, acesta nu a produs nici o probă din care să rezulte existența condițiilor prevăzute cumulativ de art. 998 Cod civil pentru a putea fi angajată răspunderea civilă a pârâtului.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică, urmând a respinge apelul declarat de, conform art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de împotriva sentinței civile nr.289 din 28.02.2007 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 20.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.03.2008
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Elena Gheorghiu