Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 26

Ședința publică de la 20 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

GREFIER: -

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de pârâtul Primarul Municipiului Bârlad, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.1286 din 07 noiembrie 2007 Tribunalului Vaslui; cauza având ca obiect contestație împotriva dispoziției nr.2482/15.06.2007 emisă de Primarul Municipiului Bârlad.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata; lipsă fiind apelantul Primarul Municipiului Bârlad.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.

Prezentându-se raportul, se apreciază că cererea de apel a fost introdusă în termen, este motivată, scutită de taxă judiciară de timbru.

Interpelată fiind, intimata declară că nu solicită termen, neavând cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul intimatei.

Intimata, precizează faptul că a contestat dispoziția nr.2482/15.06.2007 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, motivat de faptul că prin aceasta s-a stabilit acordarea de despăgubiri în limita cotei de 2/8. Potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, republicată, se prevede că:"de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire". Față de textul citat, susține că a depus cererea de restituire în termen și a făcut dovada faptului că este moștenitoarea legală a soțului, fiind îndreptățită la aceste reparații pentru cota de 100%. Pentru aceste motive, cere respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr.1286/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1286 din 07.11.2007 a Tribunalului Vasluis -a hotărât:

A admis contestația formulată de reclamanta, domiciliată în B,-,. F,. 88, județul B, în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad împotriva Dispoziției Primarului nr. 248/15.06.2007 pe care o modifică în parte în sensul că se acordă reclamantei despăgubiri pentru întreaga cotă de 100% din imobil.

A menținut celelalte dispoziții ale dispoziției contestate.

Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:

Se constată într-adevăr că dispoziția contestată s-a dat în totală opoziție cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, care din interpretarea ei prevede că este persoană care a urmat procedura prevăzută de această lege, este îndreptățită să primească întreaga despăgubire în echivalent sau în natură acolo unde este posibil acest fapt, pentru imobilul abuziv preluat de stat, urmând ca între ceilalți moștenitori posibili să intervină desocotirea, prin procedura partajului succesoral, de acest final ținând existența documentelor care atestă procedura prevăzută de legea nr. 10/2001.

Acest ultim aspect a ținut seama nejustificat primarul municipiului Bârlad, acesta trebuind a se limita doar la a constata care persoane au urmat această procedură și acorda despăgubiri acelei persoane îndreptățită, în speță, doar reclamanta.

Cum însă doar reclamanta a făcut aceste demersuri, numai aceasta era îndreptățită la aceste reparații, pentru cota de 100% și nu doar în limita cotei acordate, nefiind atributul său.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. indicat plângerea a fost admisă, dispoziția anulată și pe fond au fost acordate despăgubiri în echivalent pentru tot imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul municipiului Bârlad, pentru următoarele motive:

În urma analizării notificării și a actelor anexate acesteia, s-a constatat că numita este moștenitoarea defunctului G, proprietarul imobilului notificat, imobil format din construcție cu destinația de locuință, având suprafața de 395. conform adeverinței nr. - din 1991, precum și teren în suprafață de 1.215.

Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950 precum și a Deciziei Sfatului Popular regional I nr. 997.

În prezent construcția cu destinația de locuință este demolată, iar terenul în suprafață de 1.215. a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza titlului de proprietate nr. 122/47483 din 20.03.1996.

Având în vedere raportul comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a propus petentei măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 corespunzătoare valorii cotei de 2/8 din construcția cu destinația de locuință.

Reclamanta este moștenitoarea defunctului având dreptul la o cotă de 2/8 din moștenire, cotă ce a fost aplicată și pentru imobilul din Bârlad, str. -. -, nr. 38, în cuprinsul dispoziției nr. 2482/15.06.2007.

Instanța de fond nu a avut în vedere actele depuse la dosarul cauzei și anume certificatul de moștenitor nr. 139 din 26.05.2005 și certificatul de moștenitor nr. 63 din 08.07.1999.

În concluzie, petentei i se cuvine numai 2/8 din construcție.

Apelul este nefondat.

Imobilul-construcție cu destinația de locuință situat în Bârlad,- și care formează obiectul Legii nr. 10/2001 a aparținut numitului G, din proprietatea căruia a fost preluat în proprietatea statului, în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950 și a Decretului Sfatului Popular regional I nr. 997.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data aplicării Legii nr. 10/2001 G era decedat.

în calitate de succesor al defunctului Gad eclanșat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 solicitând prin notificarea adresată entității deținătoare măsuri reparatorii pentru construcția demolară și care a aparținut autorului său.

, fiind singurul care a cerut măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autorului său, i se cuvine o cotă de 100%.

a decedat în cursul procedurii, iar în calitate de succesor a acestuia a continuat procedura numai.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Drept urmare, criticile formulate sunt nefondate, instanța aplicând corect dispozițiile incidente în cauză, motiv pentru care se va respinge apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de Primarul municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1286 din 07.11.2007 Tribunalului Vaslui, pe care o păstrează.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:

19.03.2008

2 ex.

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Elena Gheorghiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Iasi