Declarare judecătorească a dispariției. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2717/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.347
Ședința publică de la 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de d-na procuror.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-contestatoare PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și de recurenții-intervenienți în nume propriu, împotriva deciziei civile nr.1199 A din 10.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.
are ca obiect - declarare judecătorească a dispariției.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la prima strigare avocat, în calitate de reprezentant al intimaților, în baza împuternicirii avocațiale nr.234.392/19.12.2008, emisă de Baroul București - Cabinet de avocat, aflată la fila 23 dosar, lipsind recurenta-contestatoare PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, recurenții-intervenienți în nume propriu, și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se prezenta și părțile adverse.
La reluarea cauzei se prezintă consilier juridic, în calitate de reprezentant al recurentei-contestatoare PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și avocat, în calitate de reprezentant al intimaților, lipsind recurenții-intervenienți în nume propriu, și intimatul.
Se depune la dosar chitanța nr.-/06.01.2009 în sumă de 5 lei, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, în ceea ce privește recursul declarat de intervenienți, chitanță care a fost anulată de instanță.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei-contestatoare Primăria Sectorului 1 B, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și a contestației în anulare a sentinței civile nr.-/7.11.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-intervenienți solicită admiterea acestuia.
Avocatul intimaților și, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond a respins corect contestația în anulare ca inadmisibilă de vreme ce Primăria Sectorului 1 B nu a formulat în termenul legal apel împotriva sentinței de fond. Precizează că Primăria Sectorului 1 a fost parte în dosarul nr- și a fost întotdeauna procedura legal îndeplinită, astfel că această instituție nu poate invoca propria culpă - aceea că nu a declarat apel în termen legal. Consideră că nu este imputabil nici instanței și nici părților faptul că la o adresă a instanței de judecată răspunde o unitate specializată subordonată Primăriei Sectorului 1 care face afirmații în sensul admiterii acțiunii.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienți arată că aceștia nu au dovedit nici interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă), nici aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă).
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate.
CURTEA,
Deliberând recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr- la data de 30.01.2006, petenții și au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să declare dispariția pe cale judecătoreasca a intimatului.
In motivare, petenții au arătat că au efectuat nenumărate demersuri la autoritățile abilitate, însa, nu au putut stabili dacă acesta mai este sau nu în viață sau când a decedat; că intimatul s-a născut la data de 5/17 aprilie 1875 la I, ultima adresa cunoscută unde a locuit a fost în B,-, sector 1 și a părăsit țara la sfârșitul anilor 1950.Au mai învederat reclamanții că-și justifica interesul prin aceea ca sunt succesorii soților și, precum și că nu se cunoaște locul unde a trăit în ultima perioada intimatul.
Prin sentința civilă nr.16516/07.11.2006, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis cererea formulată de petenții și, în contradictoriu cu intimata, Autoritatea Tutelară Primăria Sectorului 1 B, a declarat dispariția intimatului, născut la data de 05.04.1875 în I, județul I, fiul lui și al, dispariție survenită la data de 18.04.1960, a dispus afișarea hotărârii de față, după rămânerea ei definitivă, timp de 30 de zile la ușa instanței și a Consiliului Local al Sectorului 1, precum și publicarea sa, în extras, prin grija petenților, într-un cotidian central, în temeiul an. 39 alin. 1 din Decretul nr.32/1954 și a dispus comunicarea hotărârii către Primăria Sector 1 - Serviciul de Autoritate Tutelara pentru a se desemna ul intimatului, I conform art.39 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954, raportat la art.16 alin. 1 din Decretul nr.31/1954.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din răspunsul primit din partea Direcției Generale Publice de Evidența Persoanelor - Primăria sectorului 1 B, reiese că în registrul de stare civila figurează, sub nr.267/5.04.1875, ca înregistrată nașterea numitului, fiul lui și al, născut în orașul I, județul In aceeași adresă se face referire la adresa nr.-/12.04.2006, emisă de Direcția Generala de Pașapoarte, din care rezultă că numitul a plecat din România la data de 16.01.1960 pentru a-și stabili domiciliul în Canada, precum și că, la data de 18.04.1960, i s-a aprobat, la cerere, renunțarea la cetățenia romană, prin Decretul nr.142.
s-a apreciat că în raport de probele administrate în cauză, respectiv din cercetărilor obligatorii efectuate în cauza, precum și din înscrisurile atașate la dosar de către petenți, rezultă fără putința de tăgada că data ultimelor știri din care rezultă ca intimatul, fiul lui și al, născut în orașul I, județul I, având înregistrata nașterea sub nr.267/5.04.1875, era în viață la este data de 18.04.1960, când i s-a aprobat renunțarea la cetățenia română, prin Decretul nr.142, așa cum rezultă din adresa nr.-/12.04.2006, emisă de Direcția Generală de Pașapoarte. Întrucât de la aceasta data de 18.04.1960, când i s-a aprobat la cerere intimatului renunțarea la cetățenia română, prin Decretul nr.142, dată reținută, ca fiind data ultimelor știri din care rezultă că intimatul era în viață, a trecut mai mult de un an, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art.16 alin.1 din Decretul nr.31/1954, considerent pentru care a admis acțiunea și a declarat dispariția intimatului.
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 12.12.2007, contestatoarea Primăria Sectorului 1 Bas olicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimații, și, să se dispună anularea sentinței civile nr.16516/07.11.2006 pronunțată în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă.
In motivarea acestei contestații în anulare, s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, privitoare la competență.
Susține contestatoarea că actele existente la dosar atestau împrejurarea că la data când s-a cerut declararea dispariției intimatului, acesta nu mai era cetățean român și prin urmare, Judecătoria Sector 1 B, nu mai era competenta să declare dispariția acestui intimat, din moment ce acesta nu mai avea cetățenie română și domiciliul în România.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.317 pct.2 și 319 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
Prin Serviciul Registratură s-a depus la data de 16.01.2008, de către intimații și, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acestei contestații în anulare ca inadmisibilă, susținându-se că problema competenței în soluționarea cererii de declarare a dispariției trebuia invocată prin intermediul căilor de atac.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 320 Cod procedură civilă.
La aceeași dată s-a depus de către numiții, și, prin Serviciul Registratură, cerere de intervenție în interesul contestatoarei și în interes propriu, prin acre au fost invocate aceleași motive ca cele arătate în cererea de contestație în anulare. În ceea ce privește interesul intervenienților în formularea cererii de intervenție, aceștia au susținut că au cumpărat în baza Legii nr.112/1995 un apartament în imobilul din-, sector 1 B, iar intimații se folosesc de sentința de declarare a dispariției în procesul de revendicare intentat împotriva lor.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 49, 50, 51 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1943/213.02.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția inadmisibilității, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea Primăria Sectorului 1 B, în contradictoriu cu intimații, -, intervenient în interes propriu și interesul contestatoarei, ambii domiciliați în B,-, sector 1, ca inadmisibilă și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată.
Pentru a se dispune astfel, s-a apreciat că motivele invocate de contestatoare prin contestația în anulare puteau eventual face obiectul motivelor de recurs împotriva hotărârii instanței de fond, însă aceasta nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege, ci a formulat după doi ani de la data rămânerii definitive și irevocabile a acestei sentințe civile, calea de atac a contestației în anulare. S -a reținut că în aceste condiții, contestația în anulare nu întrunește dispozițiile art.317 alin.1 și art.2 (2) Cod procedură civilă, motiv pentru care fost admisa excepția inadmisibilității contestații în anulare.
In ceea ce privește cererea de intervenție, instanța a reținut că motivele invocate de numiții, și tind către valorificarea unor interese personale și care pot fi valorificate pe calea unei acțiuni separate, iar nu printr-o cale extraordinară de atac.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatoarea Primăria Sectorului 1 B și intervenienții, și -, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Calea de atac astfel exercitata a fost calificata că fiind apel.
In motivarea apelului, contestatoarea Primăria Sectorului 1 B, prin Primarul Sectorului 1 Baa rătat că în mod greșit a reținut instanța că a introdus contestația în anulare după 2 ani de la data la care hotărârea judecătorească ce face obiectul contestației a devenit irevocabilă și că a respectat termenul de 1 an de la data la care hotărârea contestata a devenit irevocabilă, termen instituit de art.319 alin. 2 din Codul d e procedura civila. S-a mai arătat că tardivitatea formulării contestației nu a fost pusă în discuție nici de părți și nici de instanță din oficiu, nefăcând obiectul cercetării judecătorești. S-a mai susținut că în mod greșit a reținut instanța, în considerentele hotărârii atacate, ca sentința civila nr.16516/07.11.2006 împotriva căreia a formulat contestația în anulare reprezintă însăși voința sa, prin raportare la adresa nr.-/22.05.2006 a Direcției Generale Publice de Evidență a Persoanelor. Astfel, Direcția Generală Publică de Evidență a Persoanelor face parte din aparatul de specialitate al Consiliului Local al Sectorului 1 și are alt sediu ( nr.13, sector 1) decât cel al Primăriei Sectorului 1 (bd. - - nr. 9, sector 1); prin urmare, aceasta direcție nu are cum să reprezinte voința Primarului Sectorului 1 în proces; mai mult, adresa nr.-/22.05.2006 a Direcției Generale Publice de Evidenta a Persoanelor nu poartă semnătura primarului.
alta critica a vizat greșita soluționare excepției inadmisibilității contestației în anulare, întemeiata pe faptul că apelanta nu și-a exercitat dreptul de a formula calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.16516/07.11.2006. A susținut apelanta că în jurisprudență s-a arătat că nu este admisibilă contestația în anulare dacă împotriva hotărârii atacate este încă deschisă calea recursului, or, din interpretareaper a contrariorezultă deci că este admisibilă contestația în anulare dacă partea nu mai are deschisă calea recursului, ipoteza în care se află și recurenta contestatoare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 320 alin. 3 din Codul d e procedura civilă.
În motivarea apelului formulat, intervenienții, și -, au arătat că greșit instanța de fond a reținut că în dovedirea contestației în anulare nu s-au depus la dosar acte", întrucât actele invocate în contestația în anulare se află în dosarul a cărui hotărâre se contestă, care a fost atașat.
A doua reținere greșită din motivarea sentinței recurate este faptul că în dosarul de fond a fost îndeplinită la toate termenele de judecata procedura cu contestatoarea din acest dosar, mai mult prin relațiile aflate la fila 158 din dosarul nr- contestatoarea solicita instanței să se ia act de acordul acesteia în ceea ce privește admiterea cererii prin care s-a solicitat declararea dispariției intimatului. Instanța la data pronunțării sentinței civile nr.16516/07.11.2006, a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile din dosar și a avut în vedere inclusiv relațiile depuse de către contestatoare prin care solicită admiterea acestei cereri. Se arata că această reținere este greșită deoarece fila invocată de instanță, respectiv 158, este emisă de Direcția Generală Publică de Evidență a Persoanelor, care poartă nr.- din 22.05.2006 și adresa emitentei nr.13, ceea ce (este altceva decât Primăria Sectorului 1, care figura ca intimata) Primăria Sectorului 1 - Autoritatea Tutelara are sediul în-); pe de altă parte, această adresă a fost semnată de comisar sef de poliție și șef birou și nicidecum de Primarul, Secretarul Primăriei sau Șeful Oficiului Juridic al Primăriei, ori Șeful Serviciului de Autoritate Tutelara, singurii care, prin semnătură, puteau angaja fată de instanță o opinie în cauză ca reprezentanți ai intimatei Primăria Sectorului 1. Se susține că contestatoarea deși legal citată nu a fost reprezentata la nici un termen de judecata, nu a formulat întâmpinare și nici o alta atitudine procesuala decât remiterea unei adrese către Autoritatea tutelara prin care se refuza numirea unui în cauza.
S-a susținut totodată că cererea de intervenție în contestația în anulare introdusă de Primăria Sectorului 1 se întemeiază pe dispozițiile art. 49-56 din Codul d e Procedură Civilă, că interesul contestatoarei, dar și interesul intervenienților, este impus de respectarea art.1593din Codul d e Procedură Civilă, care obliga instanțele să-și stabilească competenta și că niciun text din procedura civilă nu interzice intervenția în dublu interes (al părții și cel propriu), bazată pe excepția de ordine publică a necompetenței instanței.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.308 pct.8 și 9 din Codul d e procedura civilă.
La data de 06.06.2008, în ședință publică, intimații și au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate.
Intimatii au arătat că: aspectele legate de tardivitatea introducerii contestației în anulare figurează doar în considerente și nu în dispozitiv, și că instanța de fond nu a respins contestația ca tardiv formulată; adresa nr.16516/07.11.2006 a reprezentat motivul pentru care instanța a respins contestația în anulare, ci a fost doar încă un element care a consolidat convingerea instanței că Primăria Sectorului 1 nu are niciun interes în a nu se declara pe cale judecătorească a numitului; contestația în anulare este admisibila cu o condiție - să fi existat o cauză care să fi împiedicat părțile, în mod obiectiv și legal, să invoce aceste motive de nemulțumire în calea de atac a apelului sau a recursului; instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecații și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; în ceea ce privește intervenția în interes propriu și in interesul altei persoane, cele doua instituții juridice au reglementari diferite și foarte clare și se exclud reciproc.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.320 alin.2 Cod procedura civila.
În ședința publică din data de 05.09.2008, Tribunalul, raportat la calea de atac ce se poate exercita împotriva sentinței vizată prin contestația la anulare, a calificat calea de atac exercitată împotriva sentinței fondului ca fiind apel, iar nu recurs.
În faza apelului nu fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.1199 A din 10.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în ceea ce privește contestație în anulare, cât și cererea de intervenție, că acestea se întemeiază pe argumentul principal că instanța care a pronunțat sentința împotriva căreia se îndreptă contestația în anulare nu era competenta să soluționeze cererea de declarare a dispariție.
Prin raportare la acest aspect, Tribunalul a avut în vedere prevederile art.317 (l) Cod procedura civilă, or, în speță, se constată că hotărârea care este vizată de contestația în anulare a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, în condițiile în care nu exista nici un impediment în exercitarea căilor de atac și invocarea în acest context a excepției de necompetență.
Față de aceste considerente în fapt și în drept și prin raportare la prevederile legale menționate anterior, al căror conținut este cât se poate de clar și care nu poate fi interpretat în modalitatea propusă de recurenta contestatoare (care fac inutilă analiza celorlalte argumente invocate prin motivele de apel, care I privesc aspecte subsecvente), văzând și prevederile art. 317 și următoarele Cod procedură civilă tribunalul a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât recurenta - contestatoare Primăria sectorului 1 B, cât și recurenții - intervenienți în nume propriu, și -.
Recurenta Primăria Sectorului 1 Bas olicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și a contestației în anularea sentinței civile nr.16516/07.11.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins cele două apeluri, fără a analiza toate motivele invocate în cuprinsul acestora și considerând suficient faptul că a promovat contestația în anulare fără a fi atacat cu apel și recurs sentința civilă nr.16516/7.11.2006. Se susține că instanța de apel a pronunțat decizia atacată, fără a ține cont de susținerile recurentei referitoare la introducerea contestației în anulare în interiorul termenului de un an de zile calculat de la comunicarea sentinței civile sus-menționate.
De asemenea, instanța de apel nu a analizat motivul de apel privitor la voința sa reală în privința soluționării fondului cererii inițiale. Astfel, instanța de fond în contestația în anulare a reținut, în mod eronat că o adresă emisă de Direcția Generală Publică de Evidență a Persoanelor ar reprezenta voința părților. Or, această direcție face parte din aparatul de specialitate a Consiliului Local al Sectorului 1 B, nefiind în subordinea Primarului sectorului 1 B, care de altfel nici nu a semnat respectiva adresă.
În recursul formulat, recurenții, și - au arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic depus judecații, schimbându-i interesul lămurit și vădit îndoielnic al acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, și de asemenea, hotărârea reculata a fost dată cu aplicarea greșita a legii, cum prevăd dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila.
Se susține că în mod greșit au fost considerate motivele de apel care "privesc aspecte subsecvente" ca fiind inutil să fie analizate, întrucât o hotărâre poate fi atacată invocându-se mai multe aspecte, fără ca în lege (cod de procedura civila) să se prevadă gradații în importanța motivelor "principale", "secundare", "subsecvente", analizarea altor aspecte invocate în motivele de apel fiind inutilă numai în cazul admiterii apelului, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, ceea ce în cauză nu s-a petrecut.
Se mai arata că au fost ignorate aspectele privind concluziile adresei emise de Direcția Generală Publică de Evidență a Persoanelor, nr.-/22. 05.2006 (cu alt sediu decât al contestatoarei), instituție aparținând Direcției Generale de Poliție Evidența Persoanelor, care comunica instanței că "din verificările efectuate la Direcția Generala de Pașapoarte. rezultă că numitul, la data de 16.01.1960 a plecat din România pentru a-și stabili domiciliul în Canada, iar la data de 18.04.1960 i s-a aprobat la cerere renunțarea la cetățenia română prin Decret nr. 142". În cererea de intervenție nu se urmărea (și din context rezultă limpede aceasta) valorificarea unor interese personale, ci se urmărea rezolvarea în cauză a unei excepții de ordine publică, care poate fi invocată oricând, atunci când se pune problema necompetentei instanței care a pronunțat hotărârea contestată și că soluționând cererea de declarare a dispariției, instanța a încălcat dispozițiile art.1593și ale art.1582(1) Cod procedura civilă. In acest sens, în sprijinul excepției necompetentei instanței, care este de ordine publică, s-a invocat și art.1 și 23 din Legea nr.21/1991 a cetățeniei, art.13 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954, art.36 din Decretul nr.32 din 31 ianuarie 1954 de punere în aplicare a Codului Familiei, care prevede textual "Cererea de declarare a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească în circumscripția căreia această persoană și-a avut ultimul domiciliu", de buna seama în Canada și nicidecum în România.
Susțin recurenții interveneienți că singurul interes în cauză este de a demonstra ca reclamanții din cererea de dispariție și de moarte a lui nu au calitatea activă de reclamanți în aceste dosare și nu pot nici să-l moșteneasca, deoarece nu sunt "rude" în sensul legii cu. Se susține că toate motivele invocate în apel au fost în mod greșit interpretate și legea a fost aplicată greșit, considerându-se a fi "subsecvente".
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauza, curtea constata recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Din verificarea criticilor formulate, curtea retine că acestea vizează în esența,omisiunea" instanței de apel d e analiza toate argumentele prezentate de către recurenți în susținerea contestației în anulare și a cererii de intervenție.
Deși recurenții intervenienți au întemeiat recursul de fata pe prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Codul d procedură civilă, se retine că în motivarea recursului aceștia au prezentat argumente care susțin doar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Codul d procedură civilă.
Astfel, criticile recurenților interveneienti vizează pe de o parte ordinea de soluționare criticilor formulate în apel și aprecierea ca fiind subsecvente argumentelor invocate de părți, în cererea de apel, care vizau fondul contestației în anulare fiind de asemenea formulate critici legate de necompetenta Judecătoriei Sector 1 în soluționa cererea de a declarare a dispariției ca și cele întemeiate pe natura de ordine publica excepției de necompetenta acestei instanțe.
Curtea retine insa că, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Codul d procedură civilă vizează netemeinicia hotărârii, în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a unui act juridic dedus judecații ori înțelesul acestuia, instanța de apel ar fi reținut un cu totul alt conținut. Așadar prin acest motiv se poate invoca încălcarea principiului înscris în art. 969 Codul civil potrivit cu care,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", situație care nu se regăsește în cererea formulată, care are ca obiect cale de atac extraordinara exercitata împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile. În plus, astfel cum rezultă din hotărârile pronunțate în cauză instanța de fond soluționat cauza în temeiul unei excepții de procedura, instanța de apel procedând exclusiv la analiza temeiniciei și legalității hotărârii din perspectiva acestei excepții, fără se statua asupra fondului cauzei.
Astfel, cercetând conținutul deciziei civile recurate curtea reține că instanța de apel și-a fundamentat soluția pronunțată, pe aspectul neîndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în Codul d procedură civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare, aspect care a constituit temeiul respingerii cererii formulate de către contestatoarea Primăria Sector 1 B, de către prima instanță.
Verificând legalitatea măsurilor dispuse de către instanța de apel, curtea retine că inadmisibilitatea reprezintă acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează acțiune sau cale de atac la care nu are acces ( care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Inadmisibilitatea acțiunii este o excepție de ordine publică, așa încât poate fi invocată de oricare dintre părțile procesului și chiar de instanță din oficiu, în orice fază procesuală - fond, apel, recurs.
Curtea retine totodată că potrivit art. 137 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii."
Întrucât, în lipsa unor prevederi legale exprese și derogatorii, procedura de judecare contestației în anulare este cea prevăzută pentru judecarea oricărei cereri de chemare în judecata, acest text de lege, este pe deplin aplicabil și în cauza de față, astfel încât, în mod corect a apreciat instanța de apel că se impunea soluționarea cu prioritate aspectelor legate de modul de soluționare a excepțiilor de procedura sau de fond, care făceau inutilă, în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei și care au întemeiat soluția pronunțata de prima instanța.
În ceea ce privește ordinea de soluționare a excepțiilor, incidentelor procedurale și a oricăror alte chestiuni litigioase deduse judecații, curtea retine că aceasta este cea prevăzută în dispoziția legala sus citata și că ea derivă din caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții / incidente în cadrul procesului civil.
Așa fiind, nu se poate imputa instanței de apel faptul că în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 Codul d procedură civilă, aceasta s-a raportat la criteriile anterior precizate și procedat la soluționarea cu prioritate criticilor ce vizau excepția de inadmisibilitate contestației în anulare, aceasta reprezentând condiție pentru însăși exercitarea dreptului la acțiune al contestatoarei.
Aceasta întrucât în actuala reglementare, cuprinsa în dispozițiile înscrise în art. 317-321 Codul d procedură civilă, contestația în anulare reprezintă cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi exercitată doar în măsura în care sunt îndeplinite cerințele imperativ prevăzute de aceste dispoziții legale, în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 317 alin. 1 și 2 din Codul d procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dacă motivul nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Din condițiile imperative prevăzute de textul de lege menționat, rezultă că această cale extraordinară de atac este pusă la dispoziția părților pentru repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, urmărindu-se anularea hotărârii nu pentru motive de fond, ci pentru săvârșirea unor erori în legătură cu procedura de citare sau cu competenta de soluționare pricinilor. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă, la pronunțarea ei, s-au observat neregularitățile actelor de procedură. Contestația poate fi primită pentru motivele sus arătate, însa numai în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit dispozițiilor art. 317 Cod procedură civilă, pentru folosirea contestației în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie irevocabilă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac. Cea de-a doua condiție de valabilitate constituie o aplicație a principiului că nu se poate folosi o cale de atac extraordinară atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară, partea neavând un drept de opțiune între apel și contestația în anulare. Partea nu are un drept de opțiune între apel și contestație în anulare, legea dând prioritate apelului. Deci contestatoarea era obligată să valorifice eventualele motive ale contestației prin intermediul apelului, doctrina și practica judiciară fiind constante în a stabili că ori de câte ori partea avea la dispoziție căile ordinare de atac și nu le-a folosit, contestația în anulare este inadmisibilă. Pe de alta parte, imposibilitatea invocării acestui motiv trebuie să fie determinată de o situație obiectivă, unei asemenea situații neputându-i-se circumscrie interesul procesual al părții, care, deși căzut în pretenții, nu a uzat de calea de atac a apelului și nici de cea a recursului.
Din actele dosarului rezultă că sentința nr. 16516 din 07 noiembrie 2006 nu a fost atacată cu apel, deși contestatoarea a avut în mod obiectiv această posibilitate, întrucât a fost parte în dosarul nr- al Judecătoriei Sector 1 B - soluționat prin aceasta hotărâre judecătoreasca iar pe de alta parte, se retine că recurenta contestatoare a avut cunoștința de aceasta hotărâre judecătorească - din actele de procedură existente în dosarul nr- al Judecătoriei Sector 1 B, rezultând că sentința civilă care face obiectul contestației în anulare i-a fost comunicată contestatoarei la data de 11.12.2006- astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la fila 166 din acest dosar. Cum hotărârea care face obiectul contestației în anulare a fost comunicată la sediul recurentei, la data comunicării, pe actul procedural întocmit, în acest scop, fiind aplicate semnătura persoanei împuternicite să primească actele de procedura și ștampila contestatoarei și data comunicării, iar în cauza de față, aceasta nu a invocat împrejurare obiectivă, mai presus de voința sa, care să fi împiedicat să exercite calea de atac apelului împotriva acestei hotărâri, rezultă că în mod corect au apreciat instanțele de fond că, recurenta contestatoare a avut posibilitatea ca, pe calea apelului, să invoce necompetenta materiala Judecătoriei sector 1 B, în a soluționa pricina având ca obiect declarare judecătoreasca a dispariției, în fond.
Pe de alta parte, se reține că în cadrul cererilor formulate în prezenta cauza - singurele apte sa investească instanțele, în raport de principul disponibilității procesului civil, expres reglementat în art. 129 alin. 6 Codul d procedură civilă - nu se invocă în susținerea contestației în anulare aspecte legate de eventuala nelegalitate îndeplinirii a procedurii de citare cu contestatoarea în dosarul nr- al Judecătoriei Sector 1 ci, exclusiv, aspecte vizând competenta generală Judecătoriei sector 1 în soluționarea pe fond cererii de declarare dispariției și nici probe noi, în raport de care să se susțină că nu ar fi existat posibilitatea procurării din motive neimputabile părții care a stat în procesul soluționat prin hotărârea contestata, argumentele invocate atât de contestatoare cât și de intervenienti, prin cererile aflate la filele 1-4, 21-24, 27-29 din dosarul de fond (nr-) vizând exclusiv probatoriul administrat în fata instanței care pronunțat aceasta hotărâre judecătorească.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a apreciat că prezenta contestație în anulare nu era admisibilă, nimic neputând justifica ocolirea de către contestatoare a mijlocului procedural special ce i-a fost pus la dispoziție de legiuitor în scopul de a obține desființarea actelor de procedura pretins nelegale și anume apelul și recursul împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost admisa cererea de declararea judecătoreasca a dispariției, față de modul de reglementare, prin dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, a condițiilor de exercitare a acestui mijloc procedural special.
Faptul că distinct de contestarea legalității soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii lor de chemare în judecată, recurenții au invocat în cadrul motivelor de apel și argumente în susținerea temeiniciei acestei cereri, cât timp instanța de apel a confirmat finele de neprimire reținut de prima instanța, respectiv inadmisibilitatea acțiunii, făcea inutilă analiza acestor argumente, care vizau aspecte care ar fi putut prezenta relevanță doar în măsura în care s-ar fi constatat că cererea formulată era admisibilă și s-ar fi impus analiza acesteia pe fond. Pentru aceste motive, este nefondată susținerea recurenților intervenienți în sensul că legea nu prevede gradații în importanta motivelor de apel, care nu pot fi apreciate ca fiind principale sau secundare, instanța de apel făcut judicioasa aplicare în cauza a prevederilor înscrise în art. 137 alin. 1 Codul d procedură civilă.
Nefondată este și susținerea în sensul că neanalizarea tuturor criticilor pe fond - ar fi fost posibilă doar în cazul desființării hotărârii de fond și a trimiterii cauzei spre rejudecare, prevederile art. 297 alin. 1 Codul d procedură civilă, impunând cerința unei greșite soluționări procesului fără se fi intrat în cercetarea fondului, situație premisa care însă nu se regăsește în cauza de fată, în raport de considerentele expuse în cele ce preced.
Mai mult, în cauză nu s-a contestat respectarea termenului de exercitare a caii de atac contestației în anulare, astfel încât critica recurentei contestatoare apare și ca lipsita de interes. Totodată, cercetarea aspectelor legate de valoarea probanta adreselor emise de către direcțiile care funcționează în subordinea recurentei contestatoare și calitatea acestora de a exprima valabil voința acesteia, reprezintă fără îndoială împrejurări care puteau prezenta relevanță pe fondul cauzei însa nu și în cercetarea aspectului legat de admisibilitatea contestației în anulare, întemeiată în mod expres, de către contestatoare și de către intervenienți, pe prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 Codul d procedură civilă. Aceasta întrucât argumentele deduse din aceste probe, prezentate în cererile atașate în dosarul primei instanțe, vizau stabilirea situației de fapt în litigiul care a avut ca obiect declararea judecătorească a dispariției, respectiv modul în care au fost interpretate și valorificate adresele emise de aceste direcții în dosarul nr- și iar nu așa cum s-a reținut anterior, împrejurări care să vizeze nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu contestatoarea ( din verificarea actelor de procedura efectuate în dosarul nr-, rezultând că citațiile și hotărârea au fost comunicate către recurenta contestatoare, singura îndreptățita să formuleze calea de atac iar nu la sediul acestor direcții, în cererea de apel aflata în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a IV a Civilă-fila 11, apelanții intervenienți menționând în mod expres faptul că, Primăria Sector 1 B,deși legal citatanu a fost reprezentată și nu a formulat întâmpinare sau alta atitudine procesuala").
Tot astfel, susținerea recurenților intervenienți din prezentul recurs, în sensul că excepția de necompetenta materială a instanțelor de judecată este excepție de ordine publică care poate fi invocată în orice stare de pricinii, nu poate fi de natura să atragă în cauza incidența motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă, sub aspectul modului în care instanța de apel aplicat prevederile art. 317 Codul d procedură civilă în cauza.
Astfel, recurenții omit faptul că cererea lor, are natura unei cereri de intervenție și că aceasta a fost formulata într-un cadru procesual special, respectiv într-o cale extraordinară de atac promovata de contestatoarea Primăria Sector 1 B, împotriva unei hotărâri judecătorești devenită irevocabilă prin neapelare, astfel că nerespectarea regulilor ce stabilesc competența instanțelor de judecată reprezintă, în aceasta materie însuși motivul care atrage posibilitatea formulării contestației în anulare, însă, față de limitele imperative impuse de art. 317 alin. 2 Codul d procedură civilă, pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, era necesar ca aceasta excepție să fi fost anterior dedusă judecații, pe calea apelului sau a recursului, părțile din litigiul soluționat prin hotărârea contestată având obligația de exercita căile de atac ordinare, fără putea opta între exercitarea apelului și exercitarea unei contestații în anulare.
Pe de alta parte, câta vreme în litigiul soluționat prin aceasta hotărâre judecătoreasca, intervenienții nu au avut calitatea de parte, în mod judicios cerințele de admisibilitate caii de atac extraordinare formulate au fost analizate de către instanțele de fond în raport de conduita procesuală a contestatoarei.
Curtea constată de asemenea ca fiind vădit nefondată critica recurentei contestatoare, vizând omisiunea instanței de apel d e,interpreta" prevederile art. 317 Codul d procedură civilă, din lecturarea considerentelor deciziei civile recurate și expunerea de motive rezultând cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelantul reclamant și în concordanta cu cerințele de admisibilitate impuse în mod expres și neechivoc de aceasta dispoziție legala.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea apreciază că recursurile nu sunt fondate, urmând a le respinge ca atare, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
În temeiul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, se va lua act că în prezentul recurs nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta - contestatoare PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B și de recurenții - intervenienți, și împotriva deciziei civile nr.1199A din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și -prin.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
-
Red.
Tehnodact./
Ex.2/19.03.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mariana Haralambe, Rodica Susanu
