Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(125/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.344
Ședința publică de la 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1336 A din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
are ca obiect - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.94669/10.02.2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.6159/10.02.2009, emisă de Baroul București - Societate Civilă de Avocați, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare, la data de 16.02.2009.
Avocatul recurentului-pârât depune la dosar chitanța nr.-/1/03.02.2009 în cuantum de 16 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei.
Curtea procedează la anularea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar depuse la dosar de către avocatul recurentului-pârât. Înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de intimata-reclamantă avocatului recurentului-pârât.
Avocatul recurentului-pârât arată că nu are probe de solicitat în cauză.
Avocatul intimatei-reclamante, de asemenea, arată că nu are probe de solicitat în afara celor aflate deja la dosar.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului-pârât susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că instanța de apel, având în vedere ansamblul probator, a încuviințat o nouă expertiză medico legală și a pus în vedere apelantului-pârât să achite onorariul expertului, în vederea efectuării acestei noi expertize, cu același obiective ca la instanța de fond; a fost criticată de către apelant pentru motivul că a fost întocmită de aceeași comisie de medici, care au întocmit cea de a doua expertiză la instanța de fond.
Consideră că, opinia instanței, că noua expertiză ce a fost încuviințată în apel, cale devolutivă de atac poate fi efectuată de aceeași medici care au efectuat cea de a doua expertiză la fond, este greșită, întrucât i se încuviințează efectuarea unei noi expertize și nu întregirea celei vechi, expertiză, pentru care s-a și achitat onorariul de expert.
De asemenea, în mod greșit tribunalul nu a reținut faptul că nu există nici un act medical, eliberat în timpul vieții defunctului, din care să rezulte că acesta nu avea discernământ; a solicitat tribunalului, în baza art.210 din Codul d e procedură civilă, să se pună în vedere experților să-și motiveze părerea, având în vedere că în cauză au fost efectuate două expertize ce au avut concluzii contradictorii, dar instanța nu a admis acest aspect.
Consideră că nici una dintre expertizele efectuate în cauză nu a fost temeinic motivată, acestea reținând doar relatări ale martorilor și actele medicale din timpul vieții defunctului, acte în care nu se regăsește menționată lipsa discernământului acestuia.
La fila 92 din dosarul de fond, Comisia Control a IML arată că: nu există elemente criteriologice din care să rezulte existența sau lipsa discernământului defunctului, dar avizează una dintre expertize, iar instanța de apel respinge cererea apelantului întemeiată în baza art.210 din Codul d e procedură civilă, considerând în mod greșit, că expertizele sunt motivate.
Așadar, ne aflăm în situația în care, la prima instanță două expertize medico-legale, ce se bazează pe aceleași probe, ajung la concluzii opuse, în ce privește existența sau lipsa discernământului defunctului, concluzii care sunt nemotivate în ambele lucrări. Mai mult, în apel se încuviințează o nouă expertiză care este efectuată de aceeași medici ca și expertiza anterioară, iar toate aceste aspecte nu sunt avute în vedere de către instanța de apel.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată anterior ca fiind legală și temeinică.
Consideră că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.1-9 din Codul d e procedură civilă și urmează ca instanța să aibă în vedere și acest aspect.
Arată că instanța de apel, având în vedere existența la dosar a actelor medicale noi, a încuviințat o nouă expertiză medico-legală în cauză; iar prin acest nou raport de expertiză a concluzionat faptul că defunctul a avut discernământ abolit la data încheierii testamentului și a fost avizat de Comisia Superioară, compusă din 8 membrii.
S-a comunicat de către INML Minovici faptul că, potrivit OG nr.1/2000, în situația inexistenței unor acte medicale noi, nu mai este posibilă administrarea niciunei alte expertize și faptul că, în cauză, ai fost epuizate toate comisiile de specialitate.
Urmează a se constata faptul că, în ceea ce privește administrarea probei cu expertiză medico-legală, au fost respectate dispozițiile art.201 și 212 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la critica potrivit căreia în mod greșit tribunalul nu a reținut faptul că nu ar exista nici un act medical eliberat în timpul vieții defunctului din care să reiasă că acesta nu avea discernământ, arată că la dosarul cauzei existau actele medicale emise de Spitalul din care reies că defunctul este pacient afazic, având hemipareză dreapta. În actele medicale se mai arată că debutul bolii a fost în data de 24.08.2004 și consideră că aceste acte nu pot fi contestate și se poate observa cu claritate starea de sănătate a defunctului la momentul semnării testamentului în favoarea recurentului la data de 25.08.2004.
Față de motivul formulării acestei critici, recurentul însuși nu a avut posibilitatea să depună la dosarul cauzei nici un înscris din care să reiasă faptul că defunctul se află într-o stare psihică normală la momentul semnării testamentului.
În ceea ce privește critica recurentului-pârât potrivit căreia niciuna dintre expertizele efectuate în cauză nu a fost temeinic motivată, arată faptul că toate expertizele efectuate au fost motivate și avizate de Comisii de specialitate superioară, iar dacă aceste comisii nu au considerat necesar să critice în vreun fel expertizele efectuate de comisii inferioare lor, ci dimpotrivă, le-au avizat, înseamnă că legislația care guvernează funcționarea acestei instituții a fost respectată.
Urmează să se constate că în mod corect ambele instanțe au reținut concluziile expertizelor din cuprinsul cărora rezultă faptul că defunctul a avut discernământ abolit la semnării testamentului în favoarea recurentului.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței seria A nr.29/19.02.2009, pe care o depune la dosar.
Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul pe excepția invocată de avocatul intimatei-reclamante față de neîncadrarea criticilor motivelor de recurs în dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, în cazul în care se va constata ca motiv de ordine publică, să se aibă în vedere solicitarea recurentului și aspectul prevăzut de dispoz.art.304 pct.5 din Codul d e procedură civilă.
Avocatul intimatei-reclamante, arată că dacă se va reține și acest aspect în raport de motivele de la dosar nu se opune.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr.14996/2004 (-), reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea testamentului din 25.08.2004 prin care defunctul său soț îl instituie pe pârâtul moștenitor al imobilului apartament compus din doua camere, situat în B, str. -.- nr.5, bI..1,.8,.34, sector 3, iar în cazul în care respingerii cererii de anulare a testamentului, să se dispună partajul succesoral cu privire la stabilirea masei succesorale și a cotelor părților.
În motivare a arătat că s-a căsătorit cu numitul la data de 21.06.1995, defunctul având cumpărat imobilul ce face obiectul cauzei cumpărat conform contractului de vânzare - cumpărare din data de 13.03.1985. Ca urmare a respectului reciproc, defunctul său soț a decis să o instituie legatar universal după decesul sau semnând un testament autentificat sub nr.1577/25.07.2003 încheiat la. Mai arată că la data de 13.08.2003 defunctul său soț a suferit o intervenție chirurgicalăpe creier în urma căruia a rămas cu sechele ireparabile, în sensul că nu mai avea discernământ.Datorită sănătății psihice precare a defunctului, pârâtul a reușit și l-a convins să-i lase un testament prin care sa-l instituie moștenitor al imobilului mai sus menționat, semnat fiind la data de 25.08.2004, fără avea discernământ asupra naturii actului ce se încheia, aflând de acest testament după data decesului.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.948, art. 953 și urm. Cod civil, 6731și urm. Cod procedură civilă și Legea nr.319/1944.
La data de 05.01.2005 pârâtul a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că testamentul autentificat sub nr.1835/25.08.2004 încheiat de BNP și, a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, testatorul având discernământ și manifestându-și un consimțământ valabil exprimat. Pârâtul arată că între părți era o relație tată-fiu, fiind practic crescut de acesta și având acesta relație și profundă afecțiune l-a determinat să suporte toate cheltuielile de înmormântare, reclamanta refuzând să participe la aceste cheltuieli. Mai arată că reclamanta este cea care, prin mijloace dolosive l-a determinat pe defunctul sau soț la numai o zi după externarea sa din spital, așa cum reiese din actele medicale depuse chiar de reclamantă, să încheie un testament prin care era instituita legatar cu titlu universal. În ceea ce privește că reclamanta nu avea cunoștința de acest testament încheiat cu asupra imobilului, nu este adevărat, deoarece chiar reclamanta i-a dat contractul de vânzare cumpărare al imobilului pentru a merge la notariat. Față de aceste aspecte, solicită respingerea capetelor de cerere, referitor la anularea testamentului și respectiv instituirea reclamantei la legatar cu titlu universal, fiind de acord cu stabilirea unei cote legale prevăzută de lege, ca moștenitor al defunctului.
La data de 07.01.2005 pârâtul a depus și o precizare la întimpinare instanța calificând-o ca o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de înmormântare, ridicate la suma de 34.200.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1141/13.02.2007, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul-reclamant, a admis cererea reconvenționala în parte, a dispus anularea testamentului autentificat sub nr.1853/25.08.2004 de BNP și, a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 22.10.2004, cu ultimul domiciliu în B, str.-.- nr.5, -.1,.8,.34, sector 3, constatat că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare este singurul moștenitor (legatar universal) al defunctului, căreia îi revine întreaga masă succesorală, a constatat că masa succesorală se compune din imobil situat în str.-. - nr.S,.1,.8,.34, sector 3, constatat că pasivul succesoral este în cuantum de 3420 Ron și a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 3420 Ron, către pârâtul-reclamant, a obligat pârâtul-reclamant la 300 Ron cheltuieli de judecată reclamanta-pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 22.10.2004 a decedat, soțul reclamantei din cererea de față. In timpul vieții, defunctul a întocmit două testamente autentice, după cum urmează: testamentul autentificat sub nr.1577/25.07.2003, de BNP prin care a instituit legatar universal pe soția sa și testamentul autentificat sub nr.1853/25.08.2004 de BNP Asociați și prin care a instituit legatar cu titlu particular pentru apartamentul nr.34, situat în B str.-. - nr.5, -9, se. A,.8, sector 3, pe pârâtul.
În ceea ce privește cererea formulata de reclamanta prin care s- solicitat anularea acestui al doilea testament, pentru lipsa discernământului testatorului la încheierea actului, s-a retinut că potrivit raportului Institutului de Medicină Legală Minovici - Comisia Superioară de Medicină Legală, la data de 25.08.2004, la care s-a autentificat testamentul a cărui anulare se cere, numitul, nu avea capacitate psihică de exercițiu (discernământ abolit) și că sancțiunea lipsei discernământului la data încheierii actului este anularea acestuia. S-a apreciat totodată că susținerile pârâtului-reclamant potrivit căruia a fost crescut de defunct, ca îi lega o profunda afecțiune, având o relație de tip tată-fiu, nu au nicio relevanță în aprecierea valabilității testamentului din punctul de vedere al exprimării consimțământului valabil și că, așa cum rezultă din toate mijloacele de probă administrate în cauză respectiv expertiză, declarațiile martorilor, răspunsuri la interogatorii, înscrisuri medicale - defunctul la data autentificării celui de-al doilea testament, suferea de multiple afecțiuni, neurologice și psihiatrice care, i-au abolit discernământul total, nemaiavând capacitate de apreciere asupra consecințelor juridice ale actelor încheiate.
Având în vedere aceste considerente instanța, a apreciat că cererea principala cu privire la anularea testamentului autentificat la data de 25.08.2004 este întemeiată și în consecința a admis-
In consecința, în baza art.651 cod civil a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 22.10.2004 cu ultimul domiciliu în B str.-. - nr.5, sector 3, a constatat că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare este singurul moștenitor legatar universal al defunctului, căreia îi revine întreaga masă succesorală și a constatat că masa succesorală se compune din imobil situat în str. -. - nr.5, -.1,.8,.34, sector 3.
În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut că potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, propuși de ambele părți rezultă că pârâtul-reclamant a achitat locul de veci al defunctului, plătind și alte cheltuieli de înmormântare iar din chitanțele depuse de acesta la dosar rezultă că aceste cheltuieli se ridică la suma de 3420 Ron după cum urmează: 1500 Ron (Număr concesionare loc de veci; 1800 Ron cripta; 1200 Ron taxa de criptă. Potrivit art.774 Cod civil, legatarul cu titlu universal contribuie în proporție cu partea sa de succesiune la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii.
In consecința, instanța de fond a constatat că pasivul succesoral este în cuantum de 3420 Ron și a obligat reclamanta-pârâta la plata sumei de 3420 Ron, către pârâtul-reclamant, iar în baza art. 276 Cod procedură civilă, a compensat parțial cheltuielile de judecata și a obligat pârâtul - reclamant la plata sumei de 300 Ron către reclamanta-pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 18.05.2007.
Apelantul solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de anulare a testamentului din 25.08.2004, formulată de către reclamanta și să se constate că pârâtul este singurul moștenitor al imobilului apartament cu doua camere situat în B, str. -.-.
În motivare, s-a arătat că hotărârea apelată este în parte nelegala, în sensul că instanța de fond a admis cererea reclamantei deși probatoriul administrat în cauza nu dovedește faptul că defunctul a fost lipsit de discernământ la data încheierii acestui testament. S-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, acest testament încheiat la notariat în favoarea pârâtului, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, constatându-se că testatorul are discernământ, este un act autentic și potrivit regimului actelor autentice, face dovada până la înscrierea în fals - art.1173 Cod civil, iar această înscriere în fals nu a fost susținuta de către reclamantă pe tot parcursul judecării acestei cauze.
De asemenea,arata apelantul că în mod greșit instanța de fond a reținut că din probatoriul cu martori administrat în cauza a rezultat faptul că testatorul nu avea discernământ la data încheierii acestui testament, întrucât niciunul dintre martorii audiați nu a putut afirma că defunctul avea un comportament anormal, că nu era lucid și prin urmare că nu avea discernământ iar din actele medicale depuse la dosar rezultă că defunctul nu avea discernământ la data încheierii testamentului în favoarea pârâtului, întrucât un asemenea diagnostic nu este menționat pe nicio fișă medicală, nici măcar ca stare de fapt.
Cat privește expertizele medico legale efectuate în cauză apelantul-pârât consideră că trebuiau înlăturate urmând ca instanța să se pronunțe pe baza celorlalte probe administrate în cauză, întrucât, la fila 92 din dosar Comisia de Control a IML arata ca: "nu exista elemente criteriologice din care să rezulte existenta sau lipsa discernământului defunctului".
Cat privește tratamentul cu carbamazepina (sedative foarte puternice) a arătat că acesta se efectua din 24.07.2003, deci înainte de încheierea primului testament, cel în favoarea reclamantei, perioada în care nu se susține lipsa de discernământ a defunctului. De asemenea, apelantul a arătat că niciuna dintre recomandările medicale ce formează probe în dosar nu reține o lipsa a discernământului defunctului. Cu toate acestea, două expertize medico-legale, ce se bazează pe aceleași probe, ajung la concluzii diametral opuse, în ce privește existenta sau lipsa discernământului defunctului, concluzii care sunt nemotivate în ambele lucrări. Astfel, apelantul consideră că aceste expertize trebuiau înlăturate, cu atât mai mult cu cât în setul de acte trimis de Policlinica nu se reține niciun element de natură medicală care sa dovedească o lipsa de discernământ a testatorului.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13.06.2008, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Arata intimata că există la dosarul cauzei actele medicale emise de Spitalul (în legătură cu internarea defunctului în perioada 03. - 06.09.2004) din care reiese că defunctul, este pacient afazie hemipareză dreaptă iar când a fost internat în data de 3.09.2004, diagnosticul a fost de tumora cerebrală dreaptă operată, metastază de adenocarcinom, tumoră pulmonară dreapta, sindrom cerebrometastatic. În actele medicale se arată că debutul bolii a fost în data de 24.08.2004. Consideră ca aceste acte nu pot fi contestate de nimeni și se poate observa cu claritate starea de sănătate a defunctului la momentul semnării testamentului pentru apelant în ziua de 25.08.2004.
S-a mai susținut că pârâtul nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să reiasă că defunctul era într-o stare psihică normală la momentul semnării testamentului și că acesta nu a făcut altceva decât să profite de starea psihică precară a defunctului, iar prin mijloace dolosive, clandestine, l-a făcut pe acesta să semneze un act pe care defunctul nu era în stare sa-l înțeleagă.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.289 pct.2 coroborat cu art. 115 și urm. Cod procedură civilă
Prin decizia civilă nr1336 din 28.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât, fiind obligat la plata către intimată, a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește prima critică prin care apelantul pârât a învederat faptul că testamentul încheiat la notariat în favoarea sa, cu respectarea dispozițiilor legale, constatându-se discernământul testatorului, este un act autentic care face dovada în condițiile art.1173 Cod civil până la înscrierea în fals, s-a reținut că notarul public atestă până la înscrierea în fals că acest testament a fost voința exprimată la acea dată, în fața sa a testatorului, insa nu și starea sănătății testatorului și a faptului că acesta avea discernământ. Astfel, ceea ce e fără de tăgadă, cu excepția înscrierii în fals, este ceea ce funcționarul public, în speță notarul, poate constata conform atribuțiunilor sale, iar starea mentală a testatorului nu intră în această categorie.
Tribunalul a constatat că instanța de fond nu a arătat că lipsa discernământului defunctului este dovedită prin proba cu martori, ci prin coroborarea acestor probe cu proba cu expertiza tehnică de specialitate.
S-a apreciat că nu pot fi reținute cele afirmate de apelantul pârât, în sensul că din declarațiile martorilor propuși de reclamantă ar rezultă, ca și din declarațiile martorilor propuși de pârât, că defunctul avea discernământ, martorii arătând doar situații de fapt, aprecieri personale cu privire la starea lui, din care rezultă că acesta era irascibil, refuza mâncarea, era suspicios, nu recunoștea persoanele care îl contactau, deși în mod obiectiv le cunoștea.
Astfel, tribunalul a constatat că din declarațiile celor doi martori propuși de reclamantă rezultă că defunctul, înaintea decesului, datorită stării de sănătate precare determinată de intervenții chirurgicale majore, putea fi lipsit de discernământ, acesta nemairecunoscând persoanele cu care intra în contact.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a înlăturat depozițiile martorilor audiați la propunerea pârâtului, urmare a coroborării probelor, așa cum s-a arătat mai sus cu probele reprezentate de actele medicale și mai ales de probele științifice administrate în cauză.
În ceea ce privește rapoartele de expertiza efectuate în prima instanța s-a reținut că după întocmirea celei de a doua expertiză, în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar acte medicale noi, deținute de Policlinica, iar printr-un nou aviz al Comisiei de Avizare și Control este reavizat cel de-al doilea raport de expertiză iar în considerarea motivelor de apel formulate, având în vedere și existența la dosar a actelor medicale noi, administrate la fond, după efectuarea raportului de expertiză, instanța de apel a încuviințat o nouă expertiză medico legală, care, având vedere ansamblul probator, totalitatea actelor medicale, declarațiile de martor să aprecieze dacă testatorul a avut discernământ la data întocmirii testamentului.
Prin acest nou raport de expertiză, întocmit în comisie de 2 membrii de specialitate s-a concluzionat că defunctul a avut discernământ abolit la data încheierii testamentului, și acest raport de expertiză fiind avizat de Comisia Superioară, într-o comisie de 8 membrii, baza art. 24 din OG nr. 1/2000. tribunalul a reținut că deși aceasta expertiza fost semnata de doi din cei trei medici de specialitate care au concluzionat cu privire la starea discernământului testatorului, prin noua expertiză, întocmită în cadrul fazei procesuale a fondului în cadrul apelului a considerat utilă expertiza medico legală prin raportare la actele noi administrate la dosar.
Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește administrarea probei cu expertiza medico - legală, au fost respectate atât exigentele dispozițiilor art.201 cât și 212 Cod procedură civilă, părerea tribunalului fiind lămurită, fiind în concordanță cu cea exprimată de prima instanță și că în situația inexistenței unor acte medicale noi, nu se mai poate administra nicio altă expertiză, în concordanță cu normele legale în vigoare ce reglementează această instituție.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de anulare a testamentului din 25.08.2004, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul pârât a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Mai susține recurentul că instanța de apel, având în vedere ansamblul probator, a încuviințat o nouă expertiză medico legala, punându-i în vedere să achite onorariul expertului, în vederea efectuării acestei noi expertize.
Aceasta expertiză efectuată în apel, a fost criticată de către recurent întrucât, a fost întocmită de aceeași comisie de medici, care au întocmit cea de a doua expertiză la instanța de fond.
Consideră recurentul că, opinia instanței în sensul că noua expertiză ce a fost încuviințata în apel, cale devolutivă de atac, poate fi efectuată de aceeași medici care au efectuat cea de a doua expertiză la fond, este greșită, întrucât se încuviințase efectuarea unei noi expertize, nu întregirea celei vechi, expertiză pentru care s-a și achitat onorariul de expert.
De asemenea, în mod greșit tribunalul nu a reținut faptul că, nu există nici un act medical, eliberat în timpul vieții defunctului, din care să rezulte că acesta nu avea discernământ.
Mai mult, recurentul a solicitat instanței de apel, în baza art.210 Cod procedură civilă, sa pună în vedere experților să-și motiveze părerea, având în vedere ca în cauza au fost efectuate două expertize ce au avut concluzii contradictorii, fapt ce în mod greșit nu fost admis de către instanță.
Consideră că nici una dintre expertizele efectuate în cauza nu a fost temeinic motivată, acestea reținând doar relatări ale martorilor și actele medicale din timpul vieții defunctului, acte în care nu se regăsește menționată lipsa discernământului acestuia.
Se mai arata că la fila 92 din dosarul de fond, Comisia de Control a IML arata ca: "nu există elemente criteriologice din care să rezulte existența sau lipsa discernământului defunctului" și, cu toate acestea avizează una dintre expertize, iar instanța de apel respinge cererea recurentului întemeiata în baza art.210 Cod procedură civilă, considerând în mod greșit, că expertizele sunt motivate, astfel că în speța, s-a ajuns la situația în care, la prima instanță, două expertize medico-legale, ce se bazează pe aceleași probe, ajung la concluzii diametral opuse, în ce privește existența sau lipsa discernământului defunctului, concluzii care sunt nemotivate în ambele lucrări iar, în apel se încuviințează o nouă expertiză care este efectuată de aceeași medici ca și expertiza anterioară.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauza, curtea reține următoarele:
Prin cererea de recurs se invocă nulitatea raportului de expertiza medico-legala întocmit în apel, susținându-se că a fost întocmit de aceeași comisie de medici, care au întocmit cea de-a doua expertiza care a fost efectuată în prima instanța.
Verificând lucrările dosarului de fond, curtea retine că în cauză, în aceasta faza procesuala au fost efectuate un număr de 2 expertize medico legale, respectiv: raportul de expertiza nr. A1/7096 întocmit de către Comisia de Prima Expertiza Psihiatrică din cadrul INML Minovici și raportul de noua expertiza medico-legala nr. A-, cele doua expertize fiind întocmite de doua comisii, fiecare având componenta distinctă, diferită.
În primul raport de expertiza se concluzionează în sensul că testatorulprezenta tulburare organică de personalitate survenita post tumora cerebrala -metastaza de adenocarcinom, apreciindu-se că aceasta nu i-a afectat capacitatea psihica de apreciere a conținutului și consecințelor ce decurgeau din testamentul contestat având discernământul păstrat.
Prin adresa nr. E2/13533/2005 emisă de Comisia de Avizare și Control s-a recomandat fectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, menționându-se că prin raportare la documentele anexate acestei expertize nu se constata elemente de natura criteriologică psihiatrică pentru a se putea stabili capacitatea de exercițiu testatorului-fila 92 dosar fond.
Așadar în ceea ce privește valoarea probatorie a acestei expertize, se retine că pe de parte ea nu a fost avizată de către autoritatea cu atribuții de control în aceasta materie, recomandându-se fectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice iar pe de alta parte că, Comisia de Avizare și Control aprecia că, actele medicale examinate, nu furnizau date criteriologice pentrua putea stabiliexistența sau nu discernământului testatorului.
Ca urmare a acestei recomandări, în prima instanța fost efectuată o nouă expertiză medico-legala psihiatrică, în care se concluzionează că, la data întocmirii testamentului - 25.08.2004 - testatorul prezenta boala neoplazica in faza terminala (metastaza cerebrala frontala de adenocarcinom, tumora metastazica pulmonara) și nu avea capacitatea psihica de apreciere critica asupra conținutului și consecințelor juridice ce pot decurge din actul încheiat, neavând capacitate psihica de exercițiu.
Prin adresa nr. E1/13152/2006, Comisia Superioară de Medicina Legala, aprobat Noua Expertiza medico-legala psihiatrica nr. A-. În aceeași adresa se menționează că aceasta nouă expertiza a fost aprobata și de către Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML B, prin avizul nr. E-.
Potrivit mențiunilor din aceasta adresă, componenta Comisiei medico-legale superioare este distinctă de cea a celor doua comisii care au întocmit rapoartele de expertiza nr. A1/7096 și nr. A-.
În faza procesuală a apelului, a fost încuviințată la cererea apelantului pârât, efectuarea unei expertize medico-legale, prin care sa se stabilească dacă defunctul a avut sau nu discernământ la data întocmirii testamentului, aceasta expertiza fiind încuviințata în considerarea faptului că în aceasta faza procesuală apelantul invocat înscrisuri medicale noi, fiind întocmit un raport completator la raportul de expertiza medico-legala nr. A-.
Totodată, prin adresa nr. E1/13152/2006/2008, întocmită de către Comisia Superioara Medico-legala, s-a comunicat instanței de apel, aprobarea acestui raport ulterior.
Potrivit art. 4 din OG 1/2000, instituțiile de medicină legală sunt singurele unități sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum și alte lucrări medico-legale. In același timp, art. 24 din actul normativ de referința, stabilește că,comisia superioară medico-legală verifică și avizează, din punct de vedere științific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale și se pronunță asupra eventualelorconcluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale iar art. 29 stabilește că, dispozițiile din Codul d e procedură civilă cu privire la expertize sunt aplicabile și în cazul expertizelor medico-legale".
Potrivit art. 16 din OG 1/2000, Directorul general al Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B și directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare desemnează medicii legiști din subordine, care urmează să efectueze constatările medico-legale, expertizele și noile expertize medico-legale iar în conformitate cu prevederile art. 22 din OG 1/2000, componența nominală și modul de funcționare ale Comisiei superioare medico-legale și ale comisiilor de avizare și control al actelor medico-legale se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Consiliului superior de medicină legală.
Potrivit art. 201 din Codul d e procedură civilă, când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor specialiști, va numi unul sau trei experți statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe. În cazul în care expertiza efectuată nu este lămuritoare, se poate dispune întregirea ei sau efectuarea unei noi expertize.
În raport de considerentele ce preced, o prima problema ce se impune a fi analizată vizează criticile formulate de către recurentul pârât în ceea ce privește componenta comisiei investita cu efectuarea expertizei medico legală, dispusă în apel, respectiv dacă aceasta putea fi alcătuita din aceeași membri care au participat și la efectuarea expertizelor în prima instanța.
Curtea retine că potrivit art. 105 alin. 2 Codul d procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
În raport de aceasta dispoziție legala, nulitatea actelor de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se poate constata în condițiile art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, numai atunci când prin acele acte s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor.
Se retine însă că în speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite în privința expertizei medico-legale contestate de recurent și că instanța de apel a apreciat în mod judicios că deși neregularitățile sesizate se confirmă (în sensul că expertiza efectuata în faza procesuala a apelului fost semnata de aceeași membrii ai comisiei care au întocmit raportul de noua expertiza administrat în prima instanța), atâta timp cât nu s-a făcut dovada că datorită lor s-a produs o alterare a rezultatului științific al expertizelor medico legale, înseamnă că recurentul nu a suferit o vătămare de natură a justifica anularea acestei expertize.
Sub acest aspect, în mod corect, tribunalul a reținut inexistența vătămării, față de faptul că examenul medico -legal psihiatric efectuat în apel, nu avea valoarea unei contraexpertize ci avea menirea de conduce la stabilirea completă și judicioasa a situației de fapt, prin lămurirea tuturor aspectelor sesizate în cererea de apel, prin raportare inclusiv la actele medicale nou invocate în faza procesuala apelului și în raport de care se susținuse că nu făcuseră obiectul unei analize de specialitate comisiilor medico-legale investite cu verificarea existentei discernământului testatorului la momentul întocmirii acestui act cu titlu gratuit.
Totodată, din punctul de vedere al conținutului științific, expertizele medico-legale nr. A- și completarea la aceasta, efectuata în apel, au fost confirmate de Comisia superioară medico-legală prin Avizele nr. E1/13152/2006 și nr. E1/13152/2006 din 13.06.2008, spre deosebire de concluziile primului raport de expertiza medico-legala - nr. A1/7096, care nu a fost avizat nici de către comisia de avizare și control și nici de către Comisia Superioară Medico Legala.
Cât privește neregularitatea sesizată de recurent în legătură cu expertiza medico legala administrată în apel, în sensul că respectiva expertiză nu ar fi fost motivată, aceasta nu se confirmă, în cuprinsul acestui raport fiind prezentate pe larg, atât actele medicale care au întemeiat opinia exprimată în cuprinsul sau cât și toate celelalte probatorii administrate în cauza, inclusiv primul raport de expertiza medico-legala întocmit în prima instanța și neavizat de către Comisiile cu atribuții în acest sens.
În plus, în cuprinsul completării la raportul de noua de expertiză medico-legala sunt analizate și actele medicale invocate în apel, ceea ce înseamnă că aceasta expertiză s- întocmit pe baza efectuării unor investigații specifice cu luarea în considerare și acestor probatorii noi.
Totodată, raportul de expertiză medico-legala a fost avizat și aprobat în condițiile stabilite de art. 24 din OG 1/2000 și respectiv art. 26 și 27 din HG nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală și cuprinde date certe, în sensul că a fost efectuat pe baza metodologiei specifice examinării științifice medicale psihiatrice, precum și modul de valorizare a acestor rezultate în determinarea capacitații de exercițiu testatorului, respectiv capacitații acestuia de face aprecieri critice conținutului și consecințelor juridice ce puteau decurge din actul încheiat.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că există contradicții între actele întocmite de Comisia de Avizare și Control a INML, care în adresa aflata la fila 92 dosar fond, menționează că, nu se constata elemente de natura criteriologică psihiatrică pentrua se putea stabilicapacitatea de exercițiu a testatorului iar ulterior avizează raportul de noua expertiza medico legala, curtea apreciază că aceasta se impune a fi analizată, pe de parte, prin raportare la întregul conținut al adresei la care se face trimitere - comisia de avizare refuzând emiterea unui aviz favorabil pentru primul raport de expertiza medico legala si apreciind că se impune administrarea unei noi expertize, fără că în cuprinsul acestui înscris să se insereze concluzia că testatorul avea discernământ la momentul întocmirii acestui act juridic iar pe de alta parte, la împrejurările în care fost emis avizul favorabil pentru noua expertiza medico-legala -după anexarea unor acte medicale noi, comunicate la solicitarea instanței de fond de către Policlinica -filele 134-137 dosar fond.
Or, în acest context nu se poate retine inconsecventa sau contradicția între actele și avizele emise de către aceasta autoritate, avizul emis pentru noua expertiza, fiind întemeiat pe elemente probatorii noi, suplimentare celor existente la momentul emiterii adresei la care se face referire în cererea de recurs.
De altfel, sub aspectul acurateței științifice a rezultatelor expertizelor medico-legale efectuate în cauză, instanța de apel a solicitat avizul unui for superior Comisiei de avizare și control, și anume Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, care, potrivit art. 23 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, reprezintă "autoritatea științifică supremă în domeniul medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de vedere științific, la cererea organelor judiciare, conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale", Comisia superioara aprobând acest raport.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea a apreciat că nu existau temeiuri pentru ca instanța de apel să dispună anularea completării la raportul de expertiză medico-legală administrate în apel și nici pentru efectuarea altor noi expertize medico-legale, în condițiile în care cele deja existente au făcut obiectul avizării de specialitate Comisiei superioare medico-legală, contestarea de către recurent a rezultatelor științifice ale expertizelor deja efectuate, avizate și aprobate, nefiind echivalentă cu apariția unor "date noi medicale sau de anchetă", singurele care în accepțiunea art. 28 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000 permit instanțelor să dispună efectuarea altor expertize medico-legale, față de existența acestui aviz nejustificându-se nici chemarea în instanță a specialiștilor care au participat la întocmirea expertizelor spre a da lămuriri suplimentare în legătură cu conținutul lor științific.
De asemenea, nu poate fi apreciată ca fiind fondată critica recurentului în sensul că în mod eronat instanța de apel nu reținut că nu există acte medicale care sa ateste că testatorul nu avea discernământ, întrucât, în raport de cererile cu care au fost investite în cauza, instanțele de fond aveau obligația de administra acele mijloace de proba care sa aibă forța juridica necesara pentru a susține stabilirea prezentei sau lipsei discernământului testatorului, invocata drept motiv de nulitate testamentului întocmit la data de 25.08.2004 și la care fac trimitere expresă dispozițiile cuprinse în art. 1, 4, 15 și 24 din OG 1/2000.
Curtea apreciază în acest sens că, instanța de apel a apreciat în mod legal și temeinic, cum de altfel a reținut și instanța de fond, concludenta probei cu expertiza medico-legală psihiatrică, câta vreme instanțele de judecata nu au pregătirea necesara pentru a putea face aprecieri de specialitate sub aspectul afectării discernământului testatorului de bolile indicate de reclamanta, la momentul încheierii actului juridic contestat și la care fac referire actele medicale aflate la dosar. Pentru aceleași considerente, împrejurarea că anterior intervenirii decesului testatorului starea de luciditate și discernământul acestuia nu au făcut obiectul unei evaluări de specialitate, nu excludeau ci, dimpotrivă impuneau a se stabili, pe baza unor criterii științifice, de stricta specialitate, existența discernământului la momentul încheierii actului juridic contestat, fiind probat în cauză faptul că testatorul avea stare de sănătate precară, fiind diagnosticat cu afecțiuni extrem de grave - aspect necontestat de altfel de recurent, efectele acestora sub aspectul capacitații de exercițiu acestuia, impunându-se cu atât mai mult a fi analizate de către experții specialiști în medicina legală.
În raport de considerentele ce preced, curtea reține că motivele de recurs vizând expertizele medico-legale sunt neîntemeiate, ceea ce face inoperante în speță cazurile de casare și modificare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 din Codul d e procedură civilă, în care acestea se încadrează.
În consecința, în conformitate cu prevederile art. 312 Codul d procedură civilă, curtea va respinge recursul că nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Codul d procedură civilă, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, în sensul respingerii recursului promovat de către recurentul pârât, reținând culpa procesuală acestuia, curtea, va admite cererea formulată de intimata având ca obiect cheltuieli de judecată si va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 300 lei Ron, cu acest titlu, reprezentând onorariu avocat, potrivit dovezilor aflate la fila 23 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr.1336 A din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei RON către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
-
Red.
Tehnodact./
Ex.2/19.03.2009.
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mariana Haralambe, Rodica Susanu
