Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1093/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1093
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea cererii de revizuire a deciziei nr. 10279/27.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, formulată de revizuienta - în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic de Boli Infecționase și Pneumoftiziologie " " C, Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că Înalta Curtea restituit pricina în vederea dezlegării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 Cod proc. civ. iar în cauză se cere și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,
Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 10279 din 27 noiembrie 2008 admis recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " " C, împotriva sentinței civile nr. 1601 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta -. A modificat sentința în sensul că a obligat intimatul la plata diferenței de spor pentru condiții deosebit de periculoase numai pentru luna ianuarie 2005.
A respins acțiunea pentru restul perioadei.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sporului pentru condiții de muncă deosebit de periculoase în procent de 100% pentru perioada 01.12.2004-01.12.2007
Anexa nr. 5 reglementează locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea sporului pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase, condiții vătămătoare, condiții nedorite sau dificile, în condiții grele, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate iar la punctul 4 prevede că beneficiază de spor, conform anexelor, toate categoriile de personal care lucrează în secțiile și compartimentele exterioare (care au sediul separat de unitatea cu personalitate juridică), în profil TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii, preventorii etc.
Dar acest Contract Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară și de asistență socială ()* pe perioada 2001 - 2002 care a prevăzut expres plata sporului în procent fix de 100% a fost prelungit succesiv respectiv prin actul adițional nr. 2596/10.12.2002 până la data de 31.12.2003 și prin actul adițional nr. 61010/23.12.2003 până la negocierea noului contract colectiv de muncă unic la nivel național.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ulterior datei de 23.12.2003 a fost 2005-2006 din data de 31.01.2005 și de aici rezultă că CCM 2001-2002 fost în vigoare până la data de 31.01.2005 iar angajatorul trebuia ca până la această dată să acorde sporul în procent de 100%. Începând cu data de 01.02.2005 devin aplicabile dispozițiile legale cu privire la aplicarea acestui spor.
Dispoziția legală, în vigoare la data de 01 02 2005, care reglementa acordarea acestui spor era art. 13 alin.1 lit.e din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și care prevedea că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea poate fi acordat, cu respectarea prevederilor legale,pentru condițiile deosebit de periculoase din leprozerii, anatomie atologică p., TBC, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății, un spor de 50 - 100% din salariul de bază.
Ulterior, prin Legea nr. 125 din 12 mai 2005 în vigoare din 17.05.2005 care aprobă și modifică OUG.nr.115/2004, s-a prevăzut că, n raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea poate fi acordat, cu respectarea prevederilor legale un spor pentru condiții deosebit de periculoase -leprozerii, anatomie patologică, TBC, dializă, personalul blocului operator, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50 - 100% din salariul de bază.
Tot legea nr.125/2005 prevede că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute al alin. (1) lit. e) este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor blice.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate și care reglementează sporul pentru condiții deosebit de periculoase s-a constatat că acesta era reglementat între un minim de 50%, care s-a și acordat reclamanților, și un maxim de 100%.
sociali au negociat procentul sporului așa cum prevede art.13 alin.3 din OUG.nr.115/2004 și au stabilit un procent de 50 % care s-a acordat, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 21.04.2005 în ședința comitetului director al Spitalului, desfășurată cu participarea liderului județean al Sindicatului Sanitas D în care s-au stabilit locurile de muncă cu condiții deosebit de periculoase și procentul.
În concluzie, sporul pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 100% s-a cuvenit salariatei până la data de 31 01 2005, după această dată sporul în procent de 50 % fiind stabilit și acordat în limite legale și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta.
În motivele revizuirii a arătat că instanța de recurs a stabilit o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond în sensul că nesocotind conținutul celor două buletine de expertizare a condițiilor de muncă nr.676/2004 și 2689/2005 a concluzionat că intimata a procedat în mod legal la stabilirea și acordarea sporului în cota minimă de 50 % fără a lua în considerare toate criteriile prevăzute în mod imperativ în legislația specială de acordare a acestor sporuri.
O altă concluzie greșită a instanței de recurs, a arătat revizuienta, este cea legată de imposibilitatea instanțelor de judecată de a cenzura mărimea sporului. Litigiul de față are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, astfel că se încadrează în sfera litigiilor de muncă fiind de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
O altă critică a vizat faptul că instanța de recurs își întemeiază hotărârea pe faptul că CCM la nivel național pe anii 2005-2007 s-ar aplica în luna februarie 2005 și ignoră faptul că CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 s-a publicat în Monitorul Oficial nr.2/31.01.2006 dată de la care este și aplicabil.
A mai arătat revizuienta că instanța Curții de Apel - Secția conflicte de muncă investită cu soluționarea unor cauze similare a pronunțat hotărâri potrivnice celei atacate în sensul că a respins recursul și a menținut hotărârea instanței de fond prin care au fost acordate diferențele de spor.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi admisă doar pentru motivele expres prevăzute la art. 322 Cod pr.civilă.
Revizuienta își întemeiază cererea pe dispoz. art. 322 pct.1 și 7 Cod pr.civilă.
Prin decizia nr. 1750/06.04.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 8746/27.10.2009, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 și a declinat la Curtea de APEL CRAIOVA competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit pct.1 al art.322 revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Din analiza motivelor de revizuire se reține că singura critică care s-ar încadra oarecum în acest motiv de revizuire ar fi aceea că dispozitivul deciziei atacate este contrar altor dispozitive ale altor decizii pronunțate în cauze similare.
Textul de lege vorbește de dispoziții potrivnice și care nu se pot aduce la îndeplinire cuprinse în dispozitivul aceleiași hotărâri și nu în dispozitive separate ținând de hotărâri separate, astfel că acest motiv de revizuire nu este întemeiat.
Dispozitivul deciziei atacate este clar, coerent, sporul fiind acordat pentru luna ianuarie 2005, iar pentru restul perioadei cererea a fost respinsă ca nefondată.
Nici celelalte critici vizând stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, sau imposibilitatea instanțelor de judecată de a cenzura mărimea sporului nu se încadrează în niciunul dintre motivele de revizuire expres prevăzute de art.322 din Codul d e procedură civilă, constituind de fapt motive de fond.
Pentru considerentele expuse cererea de revizuire formulată de revizuentă va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 Cod proc. civ. a deciziei nr. 10279/27.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, formulată de revizuienta - în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic de Boli Infecționase și Pneumoftiziologie " " C, Ministerul Sănătății Publice și Autoritatea de Sănătate Publică
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 Februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
2 ex/30.03.2010
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela