Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1194/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1194
Ședința publică de la 10 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.1170 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.1170 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s- respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului O l t, formulată de Parchetul de pe lânga ICCj B, și cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B ca neîntemeiate.
S-a admis excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor B și constată lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu sediul în Municipiul S,-,județul O în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, cu sediul în -, nr. 14, sector 5, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t,cu sediul în S,-, județul O și pârâtul -chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în S,-, județul O, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,-, județul D,și obligă pârâții la plata sumei reprezentând sporul de vechime pe perioada l5.iunie 2006- martie 2007 sume actualizate cu indicele de inflație, din momentul executării hotărârii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Față de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime, instanța a apreciat că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, iar în ceea ce privește competența materială, aceasta aparține tribunalului potrivit art. 2 alin 1 lit. c CPC, pe cale de consecință respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului O l t, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP O, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă, instanța admis-o motivat de faptul că această pârâtă nu are calitatea de ordonator principal de credite aceasta revenind pârâtei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.Pe cale de consecință instanța va respinge și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța reținut că sporul de vechime a fost recunoscut și acordat magistraților prin Decretul-lege nr.140/1990 privind încadrarea și salarizarea personalului din justiție și procuratură, iar prin Lg.52/1991 s-a stipulat că persoanele salarizate în baza acesteia beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru. Astfel, pentru toate categoriile de personal din cadrul organelor judecătorești acest spor a fost stabilit sub formă de tranșe procentuale acordate pe diferite perioade de timp. Ulterior prin intrarea în vigoare a OG.83/2000 de completare și modificare a Lg.50/1996 legiuitorul a reglementat dreptul magistraților de a beneficia de o indemnizație de încadrare lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și vechimea în magistratură, iar pe cale de consecință a eliminat sporul de vechime. Această modalitate de salarizare a petenților a fost menținută și prin OUG 177/2002 privind salarizarea magistraților, ulterior în cursul anului 2007 legiuitorul revenind și recunoscând magistraților dreptul la sporul de vechime.
Față de această situație a fost sesizat CNCD, care prin hotărârea din 06.07.2006 a constatat existența unei discriminări în ceea ce privește sporul de vechime.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Public -Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate.
Critica formulată în recurs vizează capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, recurentul susținând că instanța de fond a dispus în mod nelegal actualizarea sumelor, în condițiile în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2007au fost aprobate prin Legea nr. 486/2006, care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată nu se justifică.
Recurentul invocă în sprijinul tezei sale dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 în sensul că " nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială"
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație preciză și limitată, iar potrivit art. 47 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Recurentul susține că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanța de fond ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor respective a unei obligații imposibile.
Susține că nu există nicio prevedere legală care să reglementeze materia reactualizării drepturilor cu rata inflației, iar aplicarea indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Recurentul critică soluția instanței de fond și sub aspectul modului de soluționare a cererii de chemare în garanție. Susține că obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Public va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, iar cererea de chemare în garanție are un interes născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Asupra criticii vizând reactualizarea sumelor datorate de pârâți
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr. 52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3), cu următorul conținut: "Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
Prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate. - în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul lacomponenta salarialăconstând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent".
Admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus:
"Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Analizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 instanța supremă a stabilit că textul trebuia să fie avut în vedere la stabilirea salariilor magistraților și în perioada anilor 2000-2007.
Fiind drepturi salariale, plata acestora trebuia să se realizeze lunar, în tot intervalul supus analizei instanței.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Sumele rezultând din actualizarea sumelor de bani avându-se în vedere devalorizarea monedei naționale reprezintă daune-interese moratorii, cuvenite creditorului obligației prin executarea cu întârziere a obligației de plată.
Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute de actele normative, criticile recurentului vizând procedurile bugetare, inexistența unui capitol distinct în buget fiind nepertinente. Toate argumentele invocate de recurent în sprijinul acestei teze vizează practic modul de executare a hotărârii judecătorești, nu legalitatea în sine a sentinței recurate.
Cât privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, Curtea constată că soluția instanței de fond este corectă, însă se bazează pe o motivare greșită.
Petitul cererii de chemare în garanție a fost acela de a fi obligat chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Textele legale invocate, respectiv art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, art. 3 din OG nr. 22/2002 nu se circumscriu cererii formulate în sensul de a se lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului, neinstituind raporturi juridice între Ministerul Public și Ministerul Economiei și finanțelor ca instituție responsabilă cu pregătirea proiectelor legilor bugetare.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,artea p. poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Obiectul cererii de chemare în garanție nu se încadrează în ipoteza textului art. 60 alin 1 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu pune în discuție o obligație de garanție sau de despăgubire, ci este formulată "în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate".
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul d e procedură civilă, cererea de chemare în garanție a fost respinsă în mod corect.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea urmează să respingă recursul, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.1170 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - --- - -
Grefier
04.04.2008
Red. Jud.
Tehn./Ex.2
/ - și
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Manuela Preda Popescu
