Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1335

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase

: - -

GREFIER:

*****************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de SC B împotriva sentinței civile nr.1235 din 26.08.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin procurator care se legitimează cu BI seria - nr.- din care rezultă CNP -.-

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri sau excepții de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.

Procuratorul intimatei solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre corectă în raport de probele dosarului, fără cheltuieli.-

S-au declarat dezbaterile închise.-.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă 1235/D/26.08.2009 de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind contravaloare mobilă neridicată și restituire computer;a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanta și a fost obligată pârâta SC B să achite reclamantei:

- suma ce reprezintă reactualizarea drepturilor bănești aferente lunii 2008 în funcție de coeficientul de inflație calculat de la data scadenței drepturilor până la data plății (14.04.2009);

- drepturile bănești aferente lunii decembrie 2008 la valoarea reactualizată la data plății efective;

- drepturile bănești aferente a 8 zile concediu de odihnă pe anul 2006 la valoarea reactualizată la data plății efective;

- suma de 5000 lei reprezentând daune morale;

- suma de 77,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată (procură notarială, certificat )

A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind contravaloarea cheltuieli de transport.

Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a reținut următoarele;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 651 din 02.02.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC pentru ca prin hotărâre să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.11 - 24.12.2008, în sumă de 4500 lei, cu plata cheltuielilor de judecată.

Completându-și acțiunea ( fl. 11,21, și 57) reclamanta a arătat că solicită plata următoarelor drepturi:

- 2560 lei, compusă din 2015 lei - drepturile salariale aferente perioadei 01.12.-25.12.2008 și 282 lei dobândă aferentă de 24%, precum și 263 lei dobândă de 24% aferentă drepturilor salariale din luna 2008 pe care le-a primit în luna aprilie 2009;

- 2327,68 lei reprezentând contravaloarea a 8 zile de concediu neefectuate în anul 2006, în cuantum de 1566 lei, la care se adaugă dobânda aferentă de 24%, respectiv 761,68 lei;

- 113 lei reprezentând sold creditor - transport neachitat la care se adaugă suma de 31,64 lei - dobânda de 24% aferentă perioadei 01.04.2008 - 31.05.2009;

- 152,89 lei reprezentând marfă neridicată conform facturii nr. -/31.03.2006, achitată cu chitanța nr. -/17.07.2007 și a dobânzii aferente de 24%;

- 3500 lei reprezentând contravaloarea computerului personal adus în societate le 01.04.2004, întrucât societatea nu avea fondurile necesare achiziționării unuia, sumă în care se include uzura fizică și morala a acestuia;

- 85000 lei daune morale datorita accidentului cerebral suferit în timpul activității, la data de 13.10.2006;

- 32,70 contravaloarea procurii notariale de reprezentare în instanță;

- 45 lei contravaloarea certificatului constatator de la Registrul Comerțului;

- plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii astfel precizată, reclamanta a arătat că aceste drepturi i se cuvin, că Inspectoratul Teritorial d e Muncă i-a dat societății un termen pentru remedierea situației, însă unitatea refuză achitarea acestor drepturi.

Privitor la daunele morale, reclamanta arată că în data de 13.10.2006 în timp ce se afla la serviciu, a suferit un accidentului cerebral în urma căruia a fost transportată la Urgenta Spitalului B, apoi cu salvarea la Spitalul B - Secția Neurologie (fiind internată pentru perioada 13.10.-23.10.2006) și în continuare la Spitalul de Neurologie I, unde a stat internată perioada 23.10. - 09.11.2006. In urma externării a stat puțin în concediu medical datorită lipsei de personal, astfel că starea de sănătate i s-a agravat, în prezent cheltuind peste 1000 lei lunar pentru medicamente.

Mai arată că în acest context, neachitarea drepturilor salariale i-a cauzat grave prejudicii morale întrucât a fost nevoită să împrumute bani și să-și vândă locurile de veci.

In susținerea celor afirmate, reclamanta a depus la dosar acte, înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că concediul medical aferent lunii 2008, respectiv suma de 2193 lei a fost plătită la data de 14.04.2009, când au primit banii de la bugetul statului, a recunoscut restanța salarială aferentă lunii decembrie 2008, de 2015 lei, a arătat că reclamanta a efectuat concediu de odihnă în anul 2006 în lunile octombrie-7 zile, -4 zile și decembrie 2006-2 zile, iar în ianuarie, aprilie și decembrie 2007 mai efectuat 8 zile, precum și că reclamanta a primit indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anului 2006.

Mai arată că masa de bucătărie a fost ridicată de soțul reclamantei în data de 22.08.2007, iar calculatorul a fost achiziționat second- hand și fără factură și că nu s-a încheiat nuciun contract de închiriere.

În susținerea celor afirmate au depus la dosar înscrisuri, reprezentând: ordinul de plată pentru suma de 2193 lei, pontajele lunilor - decembrie 2006 și registrul de poartă privind livrarea măsuței.

La dosar s-au depus înscrisuri, s-au audiat martori și s-a luat interogatoriu pârâtei, probatoriu în urma căruia instanța a constatat că:

Reclamanta a fost salariata pârâtei SC SA B în baza unui contract individual de muncă, pe funcția de contabil șef, în perioada 01.04.2004 - 24.12.2008.

Potrivit art. 281 din muncii "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executare modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod".

Cererile privind plata contravalorii calculatorului și a masei de bucătărie, chiar dacă reclamanta era salariată, nu sunt de jurisdicția muncii, întrucât raporturile dintre părți privind aceste bunuri nu au izvorât din conținutul raporturilor de muncă.

Pentru aceasta, având în vedere și faptul că celelalte cereri sunt în stadiu de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin 1 și 165 din proc. civ. instanța a disjuns aceste cereri și le-a trimis spre competentă soluționare instanței de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Buhuși.

Privitor la plata drepturilor salariale, pârâta a recunoscut că cele aferente lunii decembrie 2008 nu au fost plătite, iar cele aferente lunii au fost plătite la 14.04.2009.

Având în vedere art. 156 din muncii, instanța a obligat pârâta la plata drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2008, reactualizate la data plății efective cu indicele de inflație și nu cu procentul de 24%, cum susține reclamanta întrucât, potrivit art. 161 alin 4 din muncii, pentru întârzierea nejustificată a plății salariului, angajatorului poate fi obligat la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar în dreptul muncii atât practica judiciară cât și doctrina juridică a statornicit că debitele se reactualizează în raport de indicele de inflație.

Pentru același raționament, reactualizarea drepturilor aferente lunii 2008, s-a dispus a se face tot în raport de indicele de inflație, însă numai până la 14.04.2009, data plății acestor drepturi.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamanta a efectuat concediu de odihnă în anul 2006 în lunile octombrie-7 zile, -4 zile și decembrie -2 zile, iar în ianuarie, aprilie și decembrie 2007 mai efectuat 8 zile.

Din pontajele depuse la dosar se confirmă că în luna a efectuat 4 zile de concediu (fl. 72), însă pontajul de la fila 73, ce conține 12 zile de concediu, nu poate fi reținut de instanță întrucât nu poartă însemnări privind luna și anul când a fost întocmit.

Având în vedere că potrivit art. 287din muncii în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, iar, în speță, angajatorul nu a dovedit plata acestor drepturi, instanța a admis cererea privind plata contravalorii 8 zile de concediu aferente anului 2006, în valoare reactualizată la data plății efective.

Cererea privind acordarea daunelor morale în cuantum de 85000 lei s-a constatat a fi parțial întemeiată motivat de faptul că, în contextul accidentului vascular cerebral ischemic suferit la serviciu în data de 13.10.2006 ce a necesitat internarea reclamantei la trei spitale ( fapt recunoscut de pârâtă și dovedit prin biletele de ieșire din spital), a imposibilității de a beneficia de suficient concediu medical pentru refacere ( potrivit declarației martorului ), a sechelelor cu care a rămas și în condițiile în care urma un tratament medicamentos ce trebuia plătit ( scrisorile medicale - fl. 12-14), neplata drepturilor bănești pentru două luni consecutive, respectiv întârzierea de peste 4 luni pentru drepturile aferente lunii 2008, cu siguranța au condus la crearea unui prejudiciu moral ce nu poate fi reparat decât prin acordarea unei despăgubiri proporționale.

În acest sens, instanța a considerat că suma de 5000 lei este proporțională cu prejudiciul moral produs reclamantei, fapt pentru care a obligat pârâta la plata acestei sume.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta SC care a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

- recurenta arată că nu este de acord cu plata drepturilor bănești aferente a 8 zile de concediu de odihnă pe anul 2006, deoarece nu se cuvin reclam antei, și depune pentru a dovedi acest lucru, foaia de punctaj precum și copii de pe statul de plată cu care face dovada că reclamanta a primit contravaloarea celor 12 zile de concediu de odihnă pentru anul 2006.-

- privitor la daunele morale, recurenta arată de asemenea că nu este de acord cu soluția instanței de fond sub acest aspect întrucât arată aceasta, reclamanta a exercitat o funcție de conducere care implica condiții de stres, cu un salariu motivat pentru această funcție că, după accidentul vascular cerebral suferit aceasta nu a făcut cunoscut societății că nu mai poate față atribuțiilor de serviciu.

Pentru plata concediului medical aferent lunii 2008, recurenta arată că a făcut eforturi deosebite pentru a obține contravaloarea concediilor medicale de la Casa de Sănătate -

Recurenta susține că datorită dificultăților economice și-a exercitat temporar activitatea și unele drepturi salariale au fost plătite cu întârziere și deși se confruntă cu probleme financiare deosebite speră să plătească 2015 lei, reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent lunii decembrie 2008.

Recurenta face referire în recurs asupra fondului cererii privind restituirea mesei și a computerului,cerere ce a fost disjunsă însă de instanța de fond și trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Buhuși, astfel încât acest motiv nu poate face obiectul examinării în recurs, la fel și cererea de acordare a daunelor morale pretinse pentru așa zisa înșelăciune, susținută de recurentă în legătură cu aceste obiecte pretinse de reclamantă.

Privitor însă la celelalte motive de recurs, Curtea constată întemeiat recursul doar cu privire la plata drepturilor bănești aferente a 8 zile de concediu de odihnă pentru anul 2006.

Din actele depuse în recurs de către angajator, respectiv copie de pe foaia de pontaj pentru octombrie 2006 precum și statul de plată, rezultă cu certitudine faptul că reclamanta a încasat drepturile bănești, aferente pentru 12 zile de concediu odihnă cuvenit și pentru anul 2006.-

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea le găsește neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.-

Instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești aferente lunii și decembrie 2008, reactualizate în funcție de coeficientul de inflație precum și plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește drepturile bănești aferente celor două luni din 2008, recurenta recunoaște că nu a făcut plata acestor drepturi însă pune pe seama situației financiare dificile în care se află, împrejurarea care nu este de natură a afecta dreptul pretins, în materialitatea lui, care se justifică a fi acordat, pentru o justă despăgubire, în forma reactualizată în raport de indicele de inflație.

Privitor la daunele morale, instanța de fond a apreciat că, în contextul accidentului vascular suferit la serviciu, la data de 13.10.2006,de către reclamantă, accident ce a necesitat internarea reclamantei la trei spitale,a imposibilității de a beneficia de suficient concediu pentru refacere, și a neplății la termen pentru două luni consecutive a drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu moral ce nu poate fi reparat decât prin acordarea unei despăgubiri profesionale.

Curtea apreciază ca temeinică și legală soluția instanței de fond cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere toate circumstanțele conflictului. -

Starea de sănătate a reclamantei impunea o plată la timp a drepturilor salariale cuvenite, pentru ca aceasta să facă față cheltuielilor necesare refacerii sănătății și nu o tracasare din acest punct de vedere care evident nu poate contribui la refacerea sănătății. -

Pentru considerentele de mai sus în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind plata drepturilor bănești aferente a 8 zile de concediu de odihnă pentru anul 2006.-

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de SC B împotriva sentinței civile nr.1235 din 26.08.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata drepturilor bănești aferente a 8 zile de concediu de odihnă pe anul 2006.-

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.sent.

Red.dec.CV/30.11.2009

Tehn.red.EG/2.12.2009.-

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Bacau