Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1424/
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Ministerul Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C, str. -, din, nr. 20, județul H și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C, str. -, din, nr. 20, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1247 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 18 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înaintată la 03 aprilie 2008, reclamantul a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM și Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna aprilie 2005 și până în februarie 2007, invocând dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, în condițiile în care are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel în cât personalul judiciar nu mai beneficiază de plata sporului de 50% solicitat de reclamant. De asemenea, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public precum și a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM, context în care acțiunea reclamantului față de acești pârâți este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.1247 din 18 iunie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâții, în solidar, să plătească pe seama reclamantului sumele, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada aprilie 2005 - ianuarie 2007, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva sentinței civile menționate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și respingerea acțiunii reclamantului, cu invocarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 indice1 din același cod.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că reclamantul se prevalează de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 care însă a fost abrogat în mod expres prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Este adevărat că ulterior prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Însă, în opinia recurentului raționamentul reclamantului este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Se mai invocă de către Ministerul Public faptul că, prin soluția pronunțată a avut loc un adaus la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, iar plata și pentru viitor a sporului de 50% nu are nicio bază legală, în baza considerentelor expuse.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului, cu invocarea motivelor prev. de art. 304 pct. 3, 4 și 9 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 ind. 1 din același cod. Pe fondul pricinii, recurentul de rând II reiterează aceleași motive de fapt și de drept ca și Ministerul Public, relevând că reclamantul este îndreptățit la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică numai până la data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, care a abrogat dispozițiile legale anterioare privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În opinia recurentului de rând II, raționamentul reclamantului este corect dar numai până la data de 3 februarie 2007, sens în care trebuie interpretată și decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite.
Legat de pretinsa discriminare invocată de către reclamant, cu referire specială la dispozițiile art. 2 și 27 din nr.OG 137/2000, recurentul relevă că prin soluția pronunțată instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, lăsându-se să se înțeleagă că acestea au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În cauză, s-a declarat recurs și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice H în numele Ministerului Finanțelor, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, în condițiile în care între părți nu există un raport juridic de muncă iar rolul ministerului este acela de a emite bugetul de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea Legii nr. 500/2002.
Pe fondul pricinii, se reiterează de către minister faptul că reclamantul nu este îndreptățit la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care prin nr.OG 83/2000 s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996. În cadrul memoriului de recurs al recurentului de rând III nu se face nicio referire la decizia în interesul legii nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, care va fi analizată ulterior în detaliu.
Recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este această instanță, sens în care sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 2 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, aceasta este nefondată, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 386/2006, ministerul coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. În fine, Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă și în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG 22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii definitive, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cât privește calitatea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM, acesta este ordonator secundar de credite și intervenția acestuia în procedura efectuării plății drepturilor bănești pretinse de reclamant este inerentă.
Pe fondul pricinii, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în nr. 370 din 9 iulie 2001.
După cum este îndeobște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art. 73 alin. 1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.
La rândul ei, Legea nr. 24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se dispozițiile art. 73 alin.1 și 108 alin. 3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art. I pct. 42 din nr.OG 83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art.147 din Constituția României și își încetează efectele.
Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art. 47 din Legea nr. 50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În contextul menționat, intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art. 47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite.
Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 din Constituție, coroborat cu art. 2 și 27 din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte cate normative.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 9 Cod procedură civilă, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C, str. -, din, nr. 20, județul H - Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1247 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./21.09.2009
Jud.fond:;
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
