Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1443/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1443
Ședința publică din 11 iunie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 338 pronunțată la data de 1 aprilie 2008, de către Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții OG, și G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta recurentă B, avocat, lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimații au depus întâmpinare la dosar, la data de 11.06.2008, prin registratura instanței, fiind calificată de instanță ca și concluzii scrise întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1141alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta recurentei depune la dosar un borderou cu un nr. de 26 de acte, reprezentând raport de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat de Expert SRL; actul cu nr. 3793/18.06.2007 emis de comisia paritară; Nota emisă de Comisia paritară sub nr. 5140 din 31.08.2007; adresa nr.53948 din 1992 emisă de Direcția generală a legislației muncii; adresa nr.54199 emisă de Ministerul Muncii de completare a adresei 53948 din 12.08.1992; punctul de vedere al expertului contabil; adresele nr. 830 și nr. 831 din 05.02.2008 emise de Departamentul resurse umane al; sentințele civile nr. 549/24.01.2008, nr.550/24.01.2008, 546/24.01.2008, 551/24.01.2008, nr.548/24.01.2008 ale Tribunalului București; sentința civilă nr.1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1612/05.11.2007 a Tribunalului București; opinia separată din sentința civilă nr.400/21.01.2008 a Tribunalului București; certificat de grefă în dosarele nr-; -; -; sentința civilă nr. 1562/25.10.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1456/06.12.2007 a Tribunalului Suceava; sentința civilă nr.1697/03.10.2007 a Tribunalului Tulcea; sentința civilă nr.566/11.10.2007 a Tribunalului Vrancea; sentința civilă nr.684/14.07.2005 a Tribunalului Prahova; sentința civilă nr.1086/08.11.2007 a Tribunalului Olt ; raport de expertiză contabilă în dosar nr-a Tribunalului Vrancea și dosar nr- a Tribunalului Iași; raport de expertiză contabilă judiciară în dosar nr- al Tribunalului Brăila; sentința civilă nr.278/29.01.2008; extras din Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă de și Actul Adițional pentru anul 2008 la încheiat la nivelul B și Anexa nr.1 bis la Actul adițional la la nivel, acte care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris și în principal casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art.3121alin.3 Cod procedură civilă, și rejudecând cauza respingerea acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute de art.3041rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată. a se avea în vedere că prin actul adițional încheiat, părțile au negociat contractul, fiind stabilit că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariul de bază pe de o parte, iar pe de altă parte să se aibă în vedere că prima instanță nu a observat că sumele au fost calculate pe baza salariilor brute, care sunt supuse impozitării și plății taxelor legale la bugetul de stat, astfel punându-i în dificultate la executarea silită.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 338/01.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanții OG, și G împotriva pârâtei C "" SA B și a fost obligată pârâta să-i plătească fiecărui reclamant suma de 11231 compusă din 10350 lei suplimentări salariale (prima Paști 2007-1850 lei, Paști 2006-1850 lei, Paști 2005-1400 lei, C 2007-2000lei, C 2006-1850 lei, C 2005-1400 lei) și dobânda legală în sumă de 881 lei. Totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat. De asemenea, au fost respinse excepțiile privind prescrierea dreptului material la acțiune și cea a prematurității, invocate de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este nefondată, deoarece, în speță, sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, deoarece acțiunea are ca obiect plata unor drepturi salariale, iar nu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, iar excepția prematurității formulării acțiunii se respinge ca nefondată întrucât lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalităților de acordare, nu poate nega dreptul asociaților de a beneficia de aceste suplimentări.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a apreciat că, din coroborarea dispozițiilor art.168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din Contractele colective de muncă pentru anii 2005 și 2006, rezultă că părțile semnatare ale Contractul colectiv de muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și pentru anii 2004-2006, aceste suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar în anul 2003, iar societatea pârâtă nu a îndeplinit obligația asumată, prin art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă, în anii 2005-2006.
Pârâta C SA Baf ormulat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele prevăzute de art.3041raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în cauză, a operat prescripția reglementată de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, deoarece drepturile salariale pretinse prin acțiunea pendinte își au izvorul în contractul colectiv de muncă indicat.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa distinct două situații fundamental diferite, și anume: situația în care salariatul se adresează instanței pentru a obține drepturile salariale neacordate și prevăzute exclusiv printr-o clauză a contractului colectiv de muncă și situația în care el solicită drepturile salariale neacordate, invocând un alt suport juridic. Astfel, în cuprinsul art. 283 alin. 1 din Codul muncii au fost reglementate termene de prescripție diferite și speciale pentru situațiile expres și limitativ enumerate, care constituie excepții de la regulă generală instituită de art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
Totodată, se susține că reclamantul a formulat prematur acțiunea pendinte, deoarece acesta, prin intermediul sindicatului, care l-a reprezentat la momentul negocierii contractului colectiv de muncă de care se prevalează, trebuia să încerce soluționarea diferendului în comisia paritară constituită la nivel de unitate. În acest sens, art. 96 alin. 5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 statuează că părțile se vor putea adresa Comisiei Paritare la nivel de ramură, doar cu privire la problemele rămase în divergență. Reclamantul-intimat a nesocotit prevederile acestui articol.
Prin dispoziția nr. 3793/18.06.2006, care este obligatorie și opozabilă tuturor membrilor semnatari, comisia paritară a confirmat intenția părților semnatare a contractului colectiv de muncă cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori. Instanța de fond a ignorat această dispoziție. Nota nr.5149/31.08.2007 asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA, explică, în mod clar, care au fost considerentele pentru care părțile au convenit modalitatea de includere a primelor în salariul de bază, precum și menținerea acestei decizii și pentru anii care au urmat, în forma în care se regăsește în contract.
Prima instanță a adăugat și completat voința reală a părților, depășind cadrul acordului lor de voință.
Primele s-au acordat, începând cu anul 2003, prin includerea lor în salariul lunar, astfel încât nu există un prejudiciu. Instanța de fond nu a motivat inutilitatea administrării probei cu expertiza contabilă.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, art. 283 Codul muncii.
Intimații au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca nelegal și neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate, arătând că excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată, întrucât, în speță sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii, iar, în ceea ce privește prematuritatea, se arată că lipsa negocierilor dintre sindicat și patronat asupra cuantumului și sumelor și modalităților de acordare nu poate nega dreptul salariaților de a beneficia de aceste suplimentări.
De asemenea, se susține că din prevederile art. 168 alin. 2 din CCM reiese că salariații beneficiază de suplimentări doar pentru anul 2003, fiind clar că aceste drepturi nu au fost incluse în salariile de bază și pe anul în curs, atâta timp cât s-a menținut și textul alineatului 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Referitor la contestarea cuantumului drepturilor salariale solicitate se solicită respingerea apărării pârâtei întrucât, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă în condițiile art. 1169 cod civil din care să reiase un alt cuantum la acestora.
Pârâta-recurentă a depus la dosar: raport de expertiză contabilă extrajudiciară, efectuat de Expert; actul emis de Comisia paritară sub nr.3793/18.06.2007; Nota emisă de Comisia paritară sub nr.5140/31.08.2007; adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii; punct de vedere al expertului contabil; adresele nr.830 și 831 din 5.02.2008, emise de către Departamentul resurse umane al; hotărârile civile nr.549, nr.550, nr.546, nr.551, nr.548 din 24.01.2008, pronunțate de către Tribunalul București; sentința civilă nr.1671/09.11.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1612/05.11.2007 a Tribunalului București; opinia separată la hotărârea civilă nr.400/21.01.2008 a Tribunalului București; certificat de grefă în dosarele nr-, nr.- și nr.-; sentința civilă nr.1562/25.10.2007 a Tribunalului Galați; sentința civilă nr.1456/06.12.2007 a Tribunalului Suceava; sentința civilă nr.1697/03.10.2007 a Tribunalului Tulcea; sentința civilă nr.566/11.10.2007 a Tribunalului Vrancea; sentința civilă nr.684/14.07.2005 a Tribunalului Prahova; sentința civilă nr.1086/08.11.2007 a Tribunalului O l t; raport de expertiză contabilă în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în dosarul nr- al Tribunalului Iași și în dosarul nr- al Tribunalului Brăila și extras din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă de, Actul Adițional pentru anul 2008 la încheiat la nivelul B și Anexa nr.1 bis la Actul adițional la la nivel, pentru a proba susținerile din cererea de recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivelul societății pârâte pe anii 2003-2006, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA".
Art.155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Față de dispozițiile contractuale și legale citate anterior, primele de Paști și de C, reclamate prin acțiunea pendinte, au natura unor adaosuri la salariul de bază, deoarece ele sunt obligatorii și au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă din contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.
Din coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii cu cele ale art. 166 din Codul muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani, conform art.283 lit. c din Codul muncii. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c din Codul muncii.
În raport de cele expuse anterior, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât obiectul acțiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă,"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unor proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege".În mod corect, instanța de fond a apreciat că excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, deoarece nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Împrejurarea că nu au avut loc negocieri pentru punerea în executare a obligației prevăzută de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi interpretată în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și ale art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă, așa cum pretinde pârâta-recurentă. Dreptul de acces la justiție al salariatului pentru obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale nu poate fi condiționat de încercarea salariatului de a soluționa diferendul în comisia paritară, constituită la nivelul unității din reprezentanți ai patronatului și din reprezentanți ai sindicatului. De altfel, prevederile art.96 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nu au fost invocate de către pârâta-recurentă în susținerea excepției prematurității acțiunii în fața primei instanțe.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică și legală, nefiind aplicabile motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 coroborate cu dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoarea a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și în anii următori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, dat fiind că, în speță, se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, și sunt incidente prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată la Comisia Paritară a SA sub nr.5149/31.08.2007, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adițional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condițiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voință al părților contractante.
Conform art.31 alin.2 coroborat cu art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, actul Adițional pentru anul 2008 la încheiat la nivelul B și Anexa nr.1 bis la Actul adițional la la nivel nu pot produce efecte anterior înregistrării lor.
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Rapoartele de expertiză contabilă și hotărârile judecătorești, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanță în cauză, deoarece, față de prevederile art.167 alin.1, art.169 alin.1 și art.201 Cod de procedură civilă, instanța nu este ținută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudența nu este izvor de drept.
Totodată, Curtea apreciază că adresa nr.53948/1992 și adresa nr.54199 de completare a primeia, emise de către Direcția generală a legislației muncii, a protecției sociale și contenciosului din cadrul Ministerului Muncii, nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât se referă la modul de completare a carnetelor de muncă și nu sunt apte să probeze includerea drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în salariile angajaților societății pârâte.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă C "" SA B ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 338 pronunțată la data de 1 aprilie 2008, de către Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții OG, și G.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./23.06.2008
Thred./23.06.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Maria Ana