Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 158/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 158
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, cu sediul în mun. B, sector 1,--24 și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice județului S împotriva sentinței civile nr. 1909 din 5.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns consilier juridic -, pentru pârâta recurentă Curtea de Conturi a României și pentru pârâta intimată Camera de Conturi S - Direcția de Control Financiar S, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, pârâtul intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta intimată .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic -, pentru pârâta recurentă, a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nelegală și netemeinică. Depune la dosar concluzii scrise, precum și practica judiciară.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 2 iulie 2009 și înregistrată sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi S, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% pentru timpul efectiv lucrat în funcția de grefier în cadrul Curții de Conturi S - Compartiment Procurori Financiari, respectiv în perioada 01 noiembrie 2000 - 24 ianuarie 2002 inclusiv, precum și actualizarea acestor sume conform indicelui de inflație la data plății efective, și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia 21/10 martie 2008 ÎCCJ, s-a admis recursul în interesul legii, statuându-se că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.
A mai precizat reclamanta, că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. 2 Codul Muncii, care arată că termenul de prescripție prevăzut la alineatul 1 este întrerupt dacă intervine o recunoaștere din partea debitorului, cu privire la drepturile salariale, sau derivând din plata salariului.
Că, acest text se coroborează cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. a din decret 167/1958, și că actul de recunoaștere din partea debitorului, cu privire la drepturile salariale, sau derivând din plata salariului este dat de decizia 21 din 10 martie 2008 ÎCCJ.
De asemenea, reclamanta a solicitat citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cererea a fost depusă în 5 exemplare, fiind scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, reclamanta solicitând, în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copie după carnetul de muncă.
Legal citați, pârâții au depus întâmpinări, solicitând respingerea acțiunii, astfel:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin reprezentantul legal DGFP Sai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că în toate legile bugetare anuale, precum și în legile de rectificare a bugetului statului, este prevăzută obligația pentru ordonatorii de credite, de a stabili salariile de bază, criteriile, sumele necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, și că în asemenea situație, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite, el având doar obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat; că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
În subsidiar, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2000 - 24.02.2002.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un "Punct de vedere", depus la filele 32 - 37 dosar.
Pârâta Curtea de Conturi a României a invocat, prin întâmpinarea depusă la fila 49 dosar, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2000 - 24.02.2002.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, întrucât începând cu data de 01.11.2000, data aplicării OG83/2000, Curtea de Conturi a României nu a mai avut temei legal pentru plata acestui spor, și că nu poate fi reținută motivarea reclamantei, după care neacordarea sporului solicitat echivalează cu faptul că aceasta a fost vătămată într-un drept de proprietate.
Cât privește Camera de Conturi S, aceasta a fost chemată în calitate de pârât, însă doar pentru opozabilitatea hotărârii, aceasta fiind o instituție fără personalitate juridică, aflată într-un raport direct de subordonare ierarhică cu Curtea de Conturi a României.
Prin sentința nr. 1909/05.11.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, aferent perioadei 01.11.2000 - 24.01.2002, invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi S, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 24 ianuarie 2002 inclusiv, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data la care trebuia efectuată plata până la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, tribunalul a respins-o ca nefondată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 166 alin. 2 Codul Muncii, termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului, cu privire la drepturile salariale, sau derivând din plata salariului.
Aceste reglementări se completează cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decret 167/1958 privind prescripția extinctivă, care stabilește fără putință de tăgadă, în art. 16 alin. 1 lit. a, că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Ori, în cauză, este de observat că prin decizia 21 din 10 martie 2008 ÎCCJ, s-a statuat că judecătorii, procurorii magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.
Prin urmare, decizia 21 din 10 martie 2008 echivalează cu un act de recunoaștere a dreptului reclamantei la plata acestui spor de risc și solicitare neuropsihică.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, tribunalul a reținut că acesta a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă, întrucât acest minister este de fapt, instituția care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, justificând astfel, calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a funcționat ca și grefieră în cadrul Curții de Conturi - Compartiment Procurori Financiari, în perioada 01 noiembrie 2000 - 24 ianuarie 2002, așa cum rezultă și din copia după carnetul de muncă al reclamantei, depus la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația de încadrare sau, după caz, din salariul de bază lunar.
Potrivit art. 56 alin. 5 din Legea 50/1996, personalul auxiliar de specialitate din cadrul colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi precum și cel care funcționa pentru procurori financiari de pe lângă camerele de conturi era salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul curților de apel și parchetelor de pe lângă aceste instanțe.
Prind decizia 21 din 10 martie 2008, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, și s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie, așa cum se prevede în art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Sunt ca neîntemeiate apărările formulate de pârâta Curtea de Conturi a României referitoare la faptul că neacordarea sporului solicitat nu echivalează cu faptul că reclamanta a fost vătămată într-un drept de proprietate.
Astfel, prin art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică cerut de reclamantă fiind un drept de creanță, se circumscrie noțiunii de bun, așa cum a fost el definit de practica CEDO, și în conformitate cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Această lipsire de proprietate se putea face doar pentru cauză de utilitate publică, așa cum se arăta mai sus.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, aceasta fiind îndreptățită la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 24 ianuarie 2002 inclusiv, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data la care trebuia efectuată plata până la zi.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariul real și cel nominal de care reclamanta a beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul reclamantei, întrucât este de notorietate că rolul principal al indexării este cel de atenuare a efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Curtea de Conturi a României.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saa rătat, în esență, că prima instanță, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia și a acordat ceea ce nu s-a cerut, astfel încât nu a judecat în limitele investirii. Aceasta, întrucât, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a cerut obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate, instanța de fond a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă. De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saa rătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod greșit fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice sub aspectul obligării acestei autorități la plata drepturilor salariale solicitate. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat. Raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat. Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sas olicitat admiterea excepției invocate, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii ca inadmisibilă față de această autoritate, precizând că aceeași concluzie se impunea a fi reținută și în măsura în care prin acțiunea formulată, reclamanta ar fi solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă. Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sam ai arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sas olicitat modificarea sentinței recurate, în sensul reținerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii față de această autoritate, iar în subsidiar a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
În drept, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sai nvocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9, art. 304/1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâta Curtea de Conturi a României a arătat, în esență, că principala problemă juridică existentă în speța de față este aceea a acordării de drepturi salariale de către o autoritate publică în afara cadrului legal, întrucât este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia. De asemenea, pârâta recurentă Curtea de Conturi a României a mai arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 24.01.2002, având în vedere prevederile Decretului 167/1958.
Pe fondul cauzei, pârâta recurentă Curtea de Conturi a României a arătat că prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile neconstatării neconstituționalității acesteia, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în cauzele în care au fost legal investite, deoarece Curtea Constituțională se pronunță doar cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate asupra normelor în vigoare, nu și asupra celor abrogate. Dar, instanța de fond nu a ținut cont că dreptul subiectiv putea fi valorificat oricând de către reclamantă, chiar prin introducerea unei acțiuni în justiție. Alte instanțe au respins ca prescrise acțiunile privind aceeași categorie de drepturi, întemeiate pe aceleași considerente ca prezenta cerere introductivă.
De asemenea, pârâta recurentă Curtea de Conturi a României a mai arătat că prin numeroase decizii, Curtea Constituțională a reținut că beneficiile pretinse ca drepturi suplimentare nu constituie drepturi constituționale fundamentale, astfel încât prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În acest sens, este de înțeles faptul că legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice, să înceteze acordarea lor, în timp ce instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, pârâta recurentă Curtea de Conturi a României a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, iar în cazul respingerii excepției, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
În drept, pârâta recurentă Curtea de Conturi a României a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, precum și textele legale menționate.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că prima instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, a judecat în limitele investirii și nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, contrar susținerilor pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta intimată a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% pentru perioada 01.11.2000 - 24.01.2002, sume actualizate conform indicelui de inflație la data când trebuiau acordate și până la data efectivă a plății, iar prin sentința recurată, s-a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi S, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pârâții fiind obligați să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 24 ianuarie 2002 inclusiv, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data la care trebuia efectuată plata până la zi.
Prin urmare, prima instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, a judecat în limitele investirii și nu a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Împrejurarea că în considerentele sentinței recurate s-a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saf ost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă, întrucât acest minister este de fapt, instituția care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, justificând astfel, calitate procesuală pasivă în cauză, nu este de natură să conducă la concluzia că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, nu a judecat în limitele investirii și a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Curtea apreciază că referirea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă, s-a făcut avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea sus-menționată, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor ordonatorului de credite de către Ministerul Finanțelor Publice, pârâții ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care au fost obligați prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are în cauză calitate procesuală pasivă.
În situația în care pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat, alături de ceilalți pârâți, la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamanta intimată, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la motivul de recurs invocat de către cei doi recurenți, în sensul că instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea unor drepturi salariale prescrise, Curtea reține următoarele:
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu îi poate fi imputat reclamantei intimate pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanta intimată a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Având în vedere faptul că abia după pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanta intimată a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate.
Prin urmare, la data la care reclamanta intimată a formulat acțiunea, respectiv la data de 17.07.2009, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art. 161 din Codul Muncii, nu era împlinit.
Deși pârâta Curtea de Conturi a României a precizat că prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile neconstatării neconstituționalității acesteia, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în cauzele în care au fost legal investite, astfel încât dreptul subiectiv putea fi valorificat oricând de către reclamantă, Curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Aceasta, întrucât prin decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale s- constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte și s-a decis că "În exercitarea atribuției prevăzute deart. 126alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat deart. 1alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora."
În motivarea deciziei sus-menționate, s-a reținut, printre altele, că "Referitor la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională constată că, potrivitLegii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare."
Față de cele reținute de Curtea Constituțională în decizia sus-menționată, rezultă că drepturile solicitate de către reclamantă nu puteau fi valorificate oricând de către reclamantă, prin introducerea unei acțiuni în justiție.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Articolul 56 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevede că judecătorii financiari, procurorii financiari, judecători financiari inspectori, procurori financiari inspectori, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a acordat drepturi salariale în afara cadrului legal și nici că a încălcat principiul separației puterilor.
Având în vedere cele reținute, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, cu sediul în mun. B, sector 1,--24 și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice județului S împotriva sentinței civile nr. 1909 din 5.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
16.03.2010
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
