Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 159/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 159
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B, cu sediul în mun. B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1547 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reclamanții intimați, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr-, reclamanții, și, prin reprezentant legal Federația Feroviare au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Ferate "", solicitând obligarea acesteia la plata ajutorului material aferent Zilei, pentru anii 2006, 2007 și 2008, respectiv câte un salariu de bază pentru fiecare an la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
În fapt, reclamanții au arătat că au calitatea de salariați ai societății pârâte și că potrivit art. 64 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel CNCF "CFR" SA pe anii 2005 - 2006 și art. 65 alin. 1 din CCM pe anii 2007 - 2008 "salariații CNCF "" SA vor beneficia de Ziua de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare".
Cu toate acestea, au susținut reclamanții, acest ajutor material nu a fost acordat de angajator pentru anii 2006 și 2008 în timp ce pentru anul 2007 fost plătit numai în parte, respectiv câte 100 lei brut/salariat.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 64 alin. 1 CCM 2005 - 2006, art. 65 alin. 1 CCM 2007 - 2008, prelungit prin act adițional, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 155, art. 166 alin. 1, art. 236 alin. 1, 241 alin. 1, lit. a, art. 243, art. 239 Codul muncii, art. 28 și urm. din Legea 54/2003, Legea 130/1996 republicată, art. 41 alin. 5 Constituția României, art. 969 Cod civil.
Pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA, prin reprezentant director general, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În apărare, intimata a arătat că a fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor art. 1 din OUG 79/2001 și este și în continuare, conform OUG nr. 79/2008 privind măsuri economico - financiare la nivelul unor operatori economici.
Astfel, pentru anii 2006 și 2007 prin HG nr. 142/2005 și HG nr. 50/2006 s-au prevăzut pentru agenții economici monitorizați, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an (2006, 2007) să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35%, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. Totodată, pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii, s-a stabilit pentru anii 2005, 2006 și 2007 că în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cu avizul ministerului, sau după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Pârâta a susținut și că potrivit art. 64 din CCM CNCF "CFR" SA 2005 - 2006 și respectiv art. 65 din CCM "" SA 2007 - 2008, salariații aveau dreptul anual la ajutoare materiale acordate cu ocazia Sărbătorilor de Paști, C și Ziua, respectiv la trei salarii de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
Astfel, pentru anul 2006, suma cuvenită era de 930 lei/salariat (3 - 310 lei), acordându-se în total 2647 lei/salariat (934 lei în aprilie și 1713 lei în decembrie); pentru anul 2007, suma cuvenită era de 1221 lei/salariat (3 x 407 lei), acordându-se 407 lei + 100 lei în aprilie și 450 lei în decembrie; pentru anul 2008, suma cuvenită era de 1540 lei/salariat (2 x 500 + 540 lei), acordându-se 500 lei în aprilie și 540 lei în decembrie.
Întrucât fondul de salarii este limitat, pârâta a susținut că este în imposibilitate de a acorda alte ajutoare decât cele susmenționate și care au fost efectiv plătite salariaților.
La solicitarea instanței de a face dovada plății către reclamanți a sumelor indicate în întâmpinare, pârâta a trimis la dosar copia hotărârilor CA nr. 5/26.04.2007 prin care a fost stabilită la 100 lei valoarea brută a ajutorului material cu ocazia Zilei pentru anul 2007 precum și dovada virării sumelor nete de câte 70 lei în conturile de card ale reclamanților.
Prin notele de ședință trimise pentru termenul de judecată din 1 septembrie 2009, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, apreciind că, întrucât calitatea de reclamant aparține, cu sediul în B, cererea acesteia trebuia adresată Tribunalului București. Totodată, a susținut că obligația sa de a achita sumele pretinse de reclamanți apare ca o obligație imposibil de executat, fiind incidente disp. art. 1156 alin. ultim cod civil întrucât "împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico - financiare erau diferite".
În plus, obligația angajatorului de plată a sumelor pretinse de reclamanți era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Prin sentința civilă nr. 1547 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Botoșania respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a admis, în parte, acțiunea reclamanților, obligând pârâta să plătească reclamanților ajutorul material aferent Zilei pentru anii 2006, 2007, 2008, respectiv câte un salariu de bază pentru fiecare an, la nivelul clasei unu de salarizare - din care se va scădea suma de 100 lei deja achitată pentru anul 2007 - suma totală urmând să fie actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut că reclamanții, și, prin reprezentant legal Federația Feroviare au solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Ferate "" la plata ajutorului material aferent Zilei pentru anii 2006, 2007 și 2008, respectiv câte un salariu de bază pentru fiecare an la nivelul clasei unu de salarizare, suma cuvenită urmând a fi actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Potrivit art. 64 din CCM la nivelul CNCF "CFR" SA pentru anii 2005 - 2006 (filele 12 - 13 dosar fond) și art. 65 din CCM CNCF "CFR" SA pentru anii 2007 - 2008 (filele 14 - 15 dosar fond):
"În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C și de Ziua se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an".
Pârâta nu a contestat existența obligației sale ce rezultă din aceste clauze contractuale, însă a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, susținând achitarea parțială a drepturilor bănești pretinse precum și imposibilitatea plății sumelor rămase, din motive ce nu-i sunt imputabile.
Referitor la sumele plătite reclamanților cu titlu de ajutor material pentru Ziua, din probele cu înscrisuri depuse la dosar rezultă că pârâtul a achitat reclamanților cu acest titlu doar suma de 100 lei brut (70 lei net) pentru anul 2007, conform hotărârii CA al CNCF "CFR" SA nr. 5 din 26.04.2007 /filele 92 și 93 - 95 dosar fond).
Aceasta întrucât pentru anul 2006, hotărârea CA nr. 4 din 19.04.2006 (fila 105 ds. Fond) prevede "acordarea unui ajutor material pentru Sărbătorile de Paști în cuantum de 934 lei brut pentru fiecare salariat", neexistând nici o mențiune cu privire la acordarea vreunei sume pentru Ziua. Iar faptul că ajutorul acordat este mai mare decât salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare de 310 lei nu poate determina o altă concluzie, întrucât conform dispozițiilor contractuale suscitate cuantumul ajutorului material de Paști este "de cel puțin un salariu de bază ".
Pârâta nu a dovedit nici achitarea ajutorului material pentru Ziua din anul 2008, întrucât deși din extrasul hotărârii CA din aprilie 2008 (fila 106 ds. fond) rezultă că s-ar fi stabilit acordarea cu acest titlu a sumei brute de 100 lei pentru fiecare salariat, nu s-a probat plata efectivă a sumei nete aferente.
Astfel, pârâta datorează reclamanților ajutorul material integral pentru Ziua din anii 2006 și 2008 și parțial pentru cea din anul 2007 întrucât, deși conform art. 287 din Codul muncii îi revenea sarcina probei, nu a probat apărările formulate prin întâmpinare, respectiv că prin plata acestor sume ar fi depășit fondul de salarii aprobat. În plus, aspectele legate de monitorizarea sa existau și trebuiau avute în vedere la negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă și a actelor adiționale, așa încât nu poate invoca acum imposibilitatea executării clauzelor negociate, neprobând intervenirea altor evenimente și a altor circumstanțe economico - financiare decât cele din momentul negocierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtaCompania Națională de Ferate "" B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de următoarele:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în speța de față competența teritorială de judecare a acestei cauze fiind a Tribunalului București.
Arată recurenta că nu salariații cu domiciliul pe raza de activitate a Tribunalului Suceava au calitate procesuală activă ci această calitate o are Federația i Feroviare cu sediul în B, care prin cererea adresată Tribunalului Suceavaa solicitat drepturi bănești pentru membrii de sindicat.
Nivelul salarizării la calea ferată, valorile claselor de salarizare, precum și modalitățile concrete de stimulare a salariaților se stabilesc de comun acord cu sindicatele reprezentative, ținând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare și la prevederile legale.
A invocat în continuare recurenta prevederile nr.OUG 79/2001, nr.OUG 79/2008, nr.HG 142/2005 și nr.HG 650/2006 și a arătat că, având în vedere fondul limitat de salarii, a fost în imposibilitate de a acorda alte ajutoare decât cele care au fost efectiv plătite salariaților.
Obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 156 alin. ultim Cod civil care statuează că obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații.
Obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
Reclamanta intimată a avut și are cunoștință de faptul că fondul de salarii nu a permis acordarea ajutoarelor solicitate.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 304 pct. 9, 3041și art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor Legii nr. 54/2003, sindicatele apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, contractele colective și individuale de muncă (art. 28 alin. 1).
Desigur, există regula potrivit căreia nimeni nu se poate substitui altuia pentru a formula o acțiune în numele acestuia, deoarece regulile de procedură se opun ca cineva, fără mandat, să exercite o acțiune în locul altei persoane.
Însă art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 prezumă existența unui mandat implicit în favoarea organizației sindicale.
Prin urmare, în fața instanței judecătorești organizația sindicală are calitatea de mandatar, de reprezentant al membrilor săi, calitatea de parte în accepțiunea dispozițiilor procedural civile revenind salariaților.
Reclamantul este acea persoană care solicită organului de jurisdicție stabilirea ori recunoașterea unui drept subiectiv al cărui titular pretinde că este sau realizarea unei situații juridice ocrotite de lege.
Or, titulari ai drepturilor solicitate prin prezenta acțiune sunt salariații, membri de sindicat și nu organizația sindicală.
În același sens sunt și dispozițiile art. 222 din Codul muncii potrivit cu care, la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.
Ce înseamnă "pot să îi reprezinte" - că sindicatele au calitatea de mandatar și nu de reclamant, această din urmă calitate aparținând salariaților.
Art. 284 alin. 2 din Codul muncii stabilește că cererile în materia conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, în cazul salariaților.
Cum domiciliile salariaților sunt în circumscripția Tribunalului Suceava (fila 4 - 8 dosar fond), competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține acestui tribunal, așa cum în mod corect a stabilit și instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005 - 2006 încheiat la nivelul Companiei Naționale de Ferate "", în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de Ziua feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
În același sens sunt și dispozițiile art. 65 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008 încheiat la nivelul Companiei Naționale de Ferate ""
Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.
Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.
În acest sens, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Recurenta, semnatară a celor două contracte colective de muncă, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost agent economic monitorizat.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă; ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune o suită de discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care recurenta angajator trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico-financiare invocate prin cererea de recurs.
Drepturile solicitate de reclamanți sunt prevăzute de contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2006 și 2007 - 2008 iar actele normative invocate de recurentă prin care s-ar fi prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală sunt din 2005 și 2006.
După încheierea și intrarea lor în vigoare, aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de recurentă.
Este o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual recurenta să o urmeze dar în nici un caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Curtea nu poate reține nici apărarea recurentei în sensul că obligația de a achita drepturile pretinse de reclamanți este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, întrucât așa cum mai sus s-a arătat, dispozițiile celor două contracte colective de muncă sunt clare și lipsite de echivoc, nedispunând nici o limită în sensul celor susținute de recurentă.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Ferate B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1547 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 09.03.2010
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
