Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1632/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA N R. 1632
Ședința publică din data de 11 august 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B,--67, sector 2 împotriva sentinței civile nr.1048 din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în R,-, județul
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de consilier juridic -, conform delegației depusă la dosar, intimatul reclamant reprezentat de avocat, din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură, sub nr.13896 din data de 4 august 2009, întâmpinare formulată de intimatul reclamant.
Se comunica reprezentantului recurentei pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul reclamant.
Avocat, pentru intimatul reclamant apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a se lua cunoștință de cuprinsul întâmpinării.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Avocat, pentru intimatul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarațiile reprezentantului recurentei pârâte și apărătorului intimatului reclamant în sensul că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. Depune practică judiciară
Arată că au fost invocate de pârâtă dispozițiile art.78 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, fără a se lua în seamă contractul la nivel de unitate.
Mai arată că art. 80 prevede obligativitatea negocierii contractului de muncă și nu era la latitudinea angajatorului.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în cuantum de 15.620 lei, la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu ce i-a fost acordat, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 04.11.2008, i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu 19.12.2008, iar prin decizia nr. 11/21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă. Prin această decizie la articolul 7 s-a prevăzut doar plata unui singur salariu brut compensatoriu, la valoarea salariului avut în luna premergătoare concedierii, fără a se ține cont de prevederile contractului colectiv de muncă, art. 64 alin. 1 lit. a din acest contract prevăzând plata a 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, măsură justificată pe prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, deși exista un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu prevederi mai favorabile.
Cu ocazia plății singurului salariu compensatoriu acordat i s-au aplicat deduceri, în afara impozitului pe venit în cuantum de 16 %, deși acestea nu trebuiau reținute, astfel că se impune restituirea contribuțiilor deduse în mod nelegal din salariul compensatoriu acordat.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nedovedită, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este în concordanță cu dispozițiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cu hotărârea Consiliului de administrație al societății pârâte și conform angajamentului asumat de aceasta prin notificările transmise reprezentanților salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.
Din textul art. 64 din rezultă că acordarea compensațiilor în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului nu este o obligație a angajatorului, ci este o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de muncă, fiind condiționată de situația financiară a societății, care a avut disponibilități bănești și flux de numerar negativ în ultimul trimestru al anului 2008 și în perioada disponibilizării.
Prin notificarea nr. 44752 /2008 societatea pârâtă a încunoștințat salariații asupra faptului că analizându-se situația financiară prezentă și de perspectivă a societății și ținând seama de faptul că nivelul compensațiilor bănești este dependent și plătibil din fondul de salarii, nu poate acorda compensații bănești la nivelul a douăsprezece salarii brute din luna premergătoare concedierii, posibilitate reanalizată de Consiliul de administrație în ședința din 19.01.2009, în care s-a decis plata unor compensații la nivelul unui salariu de bază brut din luna premergătoare din luna concedierii colective.
În subsidiar, pârâta a solicitat, în cazul admiterii cererii privind plata celor 11 salarii compensatorii a se reține că din pretențiile solicitate trebuie scăzut impozitul pe venit și contribuțiile legale datorate care, potrivit Codului fiscal se rețin la sursă. Astfel, în aplicarea art.55 din Codul fiscal și a art. 68 lit. l din Normele metodologice, în mod legal s-a calculat, reținut și virat impozitul de 16 %, necontestat.
Potrivit art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 76/2002 nu s-a calculat și nu s-a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Contribuția de asigurări sociale a fost calculată, reținută și virată potrivit art.26 din Legea nr. 19 /2000 modificată, care prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuia de asigurări socială printre care nu se includ plățile compensatorii acordate cu ocazia disponibilizării salariaților iar contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost calculată reținută și virată potrivit dispozițiilor art. 257 alin. 2 litera a din Legea nr. 95 /2006, fiind venituri asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Conform Legii nr. 346/2002 modificată,din sfera sumelor exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris și plățile compensatorii, drept pentru care s-au calculat, reținut și virat aceste contribuții.
S-a solicitat respingerea cererii privind daunele morale ca neîntemeiate și nedovedite nefiind întrunite elementele care antrenează răspunderea pentru aceste daune, respectiv fapta ilicită, prejudicierea de ordin moral a fostului angajat, vinovăția angajatorului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral pretins.
Reclamantul și-a precizat cererea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, în cuantum de 220 lei și a depus și concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.1048/5.05.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamant a 11 salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii și a respins celelalte capete de cerere, cu 2100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reclamantului i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii. Pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și invoca aplicarea prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Cât privește susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data concedierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, instanța reține, din interpretarea prevederilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, că nu este vorba de o condiție pur potestativă, ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte. iar din probele administrate a rezultat că societatea a înregistrat profit.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariu compensatoriu acordat, tribunalul a reținut că aceste contribuții erau datorate.
Daunele morale, solicitate de reclamant, în temeiul art. 269, 270 din Codul muncii și raportate la prevederile art. 998-999 din Codul civil nu sunt dovedite, a reținut tribunalul, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea pârâtă, invocând disp. art.304 pct.7,8,9 pr.civ. criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea, în esență, că tribunalul nu a ținut cont de posibilitățile reale de plată ale societății, de faptul că aceasta nu are lichidități și că nu poate plăti 12 salarii compensatorii.
Se mai arată că sintagma "situație financiară" se referă la toate componentele situațiilor financiare și nu numai la bilanț.
De asemenea, se susține că, și în cazul în care se înregistrează profit, sumele se direcționează de către adunarea generală a acționarilor și nu poate fi automat folosit pentru plata unor drepturi salariale.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că sentința cuprinde motive contradictorii reprezentate de faptul că instanța de fond a constatat că societatea a reținut în mod corect contribuțiile legale din salariul compensatoriu, dar, în același timp, obligă societatea să plătească încă 11 salarii brute.
Se mai susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat:
Intimatul a avut calitatea de salariat al societății pârâte, iar prin decizia nr. 11/ 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia începând cu 19.01.2009, ca urmare a desființării locului de muncă determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
Societatea recurentă a acordat intimatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, această măsură motivându-se pe prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național și pe posibilitățile financiare ale societății.
Potrivit dispozițiilor art.64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariatului i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în funcția de situația financiară a societății.
Potrivit dispozițiilor art. 236 aliniatul 4 din Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților " și doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, conform art. 247 din Codul muncii.
Prin urmare, recurenta, așa cum corect a reținut tribunalul, nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și invoca aplicarea prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Tribunalul a apreciat în mod corect probele administrate și a constatat că recurenta a înregistrat profit, situație în care nu poate invoca o situație financiară precară.
Susținerea că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, legată de situația financiară a societății, prevedere cu care salariații au fost de acord la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, se constată că nu este vorba de o condiție pur potestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte.
Astfel, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către recurentă și din răspunsul acesteia la interogatoriu reiese că în anul 2008 s-a înregistrat profit.
Intenția societății recurente de a folosi profitul pentru alte acțiuni nu o poate exonera de executarea unei obligații asumate prin contractul colectiv de muncă.
Sentința instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta.
Faptul că tribunalul a obligat recurenta la plata diferenței de 11 salarii compensatorii nu contravine în nici un fel faptului că, aceeași instanță, reține că din sumele plătite cu titlu de plăți compensatorii se datorează contribuții la bugetele de stat, potrivit legislației în vigoare.
Nefondată este și susținerea recurentei că tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii.
Corect a stabilit tribunalul că atâta vreme cât la nivel de societate s-a încheiat contract colectiv de muncă, dispozițiile acestuia sunt aplicabile în speță și nu cele ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Potrivit disp. art.236 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și numai în cazul în care la nivel de angajator nu există un asemenea contract se aplică dispozițiile din contractul încheiat la nivel superior, în speța de față.
Față de aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B,--67, sector 2 împotriva sentinței civile nr.1048 din data de 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în R,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 august 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red./MI
4 ex./25.08.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
