Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1677/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1677
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 37/7.10.2008 pronunțată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă de la dezbateri, Curtea constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Arad sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru a fi obligați să le plătească primele de vacanță pe perioada 2003-2006 - pentru reclamanții magistrați și perioada 2003-2004 - pentru reclamanții grefieri. Totodată, au solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății.
Au susținut în motivarea acțiunii că potrivit prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000: "magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza prezentei legi au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează diferit" și acordarea acestor prime a fost nelegal suspendată în perioada de referință.
Dispozițiile legale prin care a fost admisă suspendarea acestui drept au fost: art. 3 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001, art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2003 și art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, în acest din urmă act normativ prevăzându-se suspendarea plății primelor de concediu până la 31 decembrie 2004.
S-a arătat că măsura dispusă contravine prevederilor din Constituția României și din Legea nr. 24/2000, care prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept, dar nicidecum suspendarea lui.
Totodată, s-a mai arătat că dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primelor de concediu au avut caracter temporar iar refuzul plății acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent pentru că aceasta ar determina în mod greșit și nelegal, înlăturarea acestui drept.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 2003-2004, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, în principal și, în subsidiar, ca inadmisibilă pentru magistrați, respectiv rămasă fără obiect pentru reclamanții personal auxiliar de specialitate. Totodată, a ridicat excepția necompetenței materiale a instanței, invocând art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, potrivit cărora instanța competentă este Curtea de Apel București, dispozițiile legale sus-menționate având caracter de normă specială, exceptată de la aplicarea prevederilor Codului muncii, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat începând cu data de 1 ianuarie 2003 prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, fiind invocată și Decizia nr. XXIII/12.12.2005 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Cu privire la reclamanții - personal auxiliar de specialitate s-a arătat că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 s-a dispus plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 și, prin urmare, acțiunea este rămasă fără obiect.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor), invocând dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea acțiunii ca urmare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții, obligația de salarizare a reclamanților având-o Ministerul Public.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2003-2005, în baza art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/20.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu pentru perioada anilor 2001-2006.
Pe fondul cauzei s-a arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, neexistând discriminare între personalul auxiliar de specialitate și magistrați, fiecare beneficiind de un statut propriu și de o lege de salarizare distinctă.
S-a mai susținut că drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în actele normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate de legiuitor, invocându-se în acest sens deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 37/7.10.208 pronunțată în dosar nr- Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru perioada 2003-2004; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții:, ambii procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, și respectiv și, grefiere la aceeași unitate, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B și în consecință: a obligat primii trei pârâți la plata, în solidar, către reclamanții - magistrați la plata primelor de vacanță, egale cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediul de odihnă, corespondent perioadei anilor 2003-2006 și respectiv pe perioada 2003-2004, reclamanților grefieri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă; a obligat pârâtul Parchetul de Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut:
În ce privește excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către Tribunalul Arad, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că în baza dispozițiilor art. II alin.1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, raportat la dispozițiile art. I alin.1 din același act normativ, Curtea a fost corect investită cu soluționarea cauzei, așa încât excepția invocată este rămasă fără obiect, nemaiputând fi supusă analizei.
Pe de altă parte, Legea nr. 303/2004 modificată, nu prevede reguli speciale de competență și jurisdicție, împrejurare în care, în cazul unui raport litigios privitor la drepturi bănești, cum este cazul de față, rămâneau aplicabile dispozițiile dreptului comun.
Instanța apreciază că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile admisibilității, prevăzute de art. 60 Cod procedură civilă, întrucât obiectul acțiunii deduse judecății se află în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că acesta din urmă nu poate avea dublă calitate procesuală pasivă, sens în care s-a respins cererea.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin. 1 în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior, prin dispozițiile art. 3 (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33 din 26.02.2001 se prevede că se suspendă până la data de 1.01.2002 aplicarea prevederilor art. 411alin. 1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, precum și aplicarea prevederilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 237/2000, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă.
Este necesar a se preciza că, pe toată durata suspendării redevin aplicabile prevederile referitoare și la dreptul câștigat prin art. 41 din OG nr. 83/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Conform dispozițiilor art. 38 din Constituția României salariații au dreptul la protecție socială a muncii. Măsurile de protecție privesc și securitatea în muncă dar și instituirea unui salariu, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condițiile egale precum și alte situații specifice.
Instanța a reținut că reglementarea concediului de odihnă plătit precum și sintagma "alte situații specifice" a fost menționată prin Legea de revizuire a Constituției nr. 375/2003, iar conform art. 49 alin. 2, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.
Ca atare, textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea magistraților și a personalului auxiliar prin prisma dispozițiilor constituționale, le apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale, cu atât mai mult cu cât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță sau eventual, alte situații specifice și ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență, cu atât mai mult cu cât normele constituționale prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor sau libertăților și nicidecum suspendarea acestora, deoarece un drept deja câștigat, nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere, iar un asemenea act nu a fost încă emis și dacă se va emite, conform principiului neretroactivității legii civile, nu poate produce efecte pentru trecut.
Ca atare, se conchide că dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare, dispozițiile nefiind abrogate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, nici expres nici implicit, considerent pentru care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 2003-2004, aceasta cu atât mai mult cu cât, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/20.12.2007 s-au aprobat plata primelor de concediu pentru perioada anilor 2001-2006, fiind deci o recunoaștere a acestor drepturi cuvenite reclamanților, rămânând o problemă ce ține de executarea hotărârii, dacă deja reclamanții au beneficiat de plata în mod efectiv a acestor sume, prin aplicarea celor statuate în ordonanță.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune susținând că s-au încălcat prevederile art. 166 alin. 1 lit. c Codul muncii și ale art. 1, 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958.
S-a criticat sentința și pentru că s-au ignorat dispozițiile obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 821/2008 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. 2 alin. 1 și 11 și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea.
S-a susținut și că s-au încălcat prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/15.03.2006, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că pentru magistrați, începând cu 1.01.2003 dreptul la prima de concediu a fost abrogat de dispozițiile art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, neexistând temei legal pentru admiterea acțiunii.
Cu privire la personalul auxiliar s-a susținut că prin Hotărârea Guvernului nr. 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu pe anii 2001-2006, acțiunea fiind rămasă fără obiect.
S-a criticat sentința și pentru faptul că s-a dispus actualizarea sumelor acordate și s-a invocat că s-au încălcat prevederile art. 14 (2) din Legea nr. 500/2002.
S-a susținut că s-a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa criticat sentința pentru aceleași aspecte.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere și motivele de recurs, Curtea constată că recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Cu privire la reclamanții care au calitatea de personal auxiliar, acțiunea a rămas fără obiect întrucât prin Hotărârea Guvernului nr. 146/2007 s-a dispus plata primelor de concediu suspendate pe anii 2001-2006, iar din probele administrate rezultă că plata acestor drepturi s-a făcut.
În ce privește reclamanții care au calitatea de magistrați, se constată că acțiunea a fost admisă fără temei legal.
Dreptul la prima de concediu a fost prevăzută de art. 411din Legea nr. 50/1996, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 177/2002 - art. 50 alin. 2, s-au abrogat dispozițiile art. 11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și implicit și dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, prin urmare începând cu 1.01.2003 dreptul la prima de concediu nu a mai existat pentru magistrați.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/2005, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că magistrații beneficiau de primă de concediu numai pentru anii 2001-2002, începând cu 1.03.2003 acest drept fiind abrogat, iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă această dezlegare dată problemei de drept în discuție este obligatorie pentru instanțe.
Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod nelegal că dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare nefiind abrogate de dispozițiile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și în mod greșit a admis acțiunea.
Neexistând dreptul pentru prima de vacanță, cu privire la magistrați, dispozițiile legale care au suspendat pentru diferite categorii acest drept nu sunt incidente și nici dispozițiile Hotărârea Guvernului nr. 146/2007.
Reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și nici instanța de fond nu și-a întemeiat sentința pe aceste dispoziții, astfel că criticile referitoare la aplicarea greșită a acestui act normativ exced obiectului cauzei și nu se vor examina.
Pentru considerentele de mai sus, fiind inutilă examinarea celorlalte motive, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii și pe cale de consecință va fi menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 37/7.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red../2.12.2009
Tehnored. 2 ex./3.12.2009
Curtea de APEL TIMIȘOARA -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu
