Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 169/2010
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1492/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că reclamantul recurent prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că, prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2850 lei reprezentând drepturi salariale neachitate pe perioada octombrie 2008 - februarie 2009.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că în luna septembrie 2008 avut o înțelegere verbală cu reprezentanta societății pârâte, în sensul ca el să scrie articole care vor fi publicate în ziarul editat de pârâtă " ", urmând să i se încheiere contract individual de muncă și să fie salarizat pentru munca prestată.
Având încredere în onestitatea reprezentantei societății pârâte, reclamantul a scris articole care i-au fost publicate în acel ziar la rubrica "Casus " începând din data de 1 octombrie 2008 iar începând cu luna februarie 2009 și la rubrica " săptămânii".
Nu i s-a încheiat însă contract de muncă, deși el a respectat cerințele impuse de reprezentanta societății pârâte, în privința publicării articolelor și a contribuit la îmbunătățirea calității ziarului și nu a fost remunerat pentru munca prestată în perioada octombrie 2008 - decembrie 2009, pentru care i se cuvine suma totală de 2850 lei (câte 550 lei lunar pentru perioada octombrie - decembrie 2008 și câte 600 lei lunar pentru perioada ianuarie - februarie 2009).
In drept au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.c, art.287, art.16 alin.1, art.38 - 39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și art.161 alin.4 din Codul Muncii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii arătând că între ea și reclamant nu s-a încheiat nici un contract.
Prin Sentința civilă nr.1492/LM/2009, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru hotărî astfel, prima instanță reținut că, între părți nu s-a încheiat un contract de colaborare ci a existat o înțelegere verbală în sensul că se va încheia contract individual de muncă, înțelegere pe care pârâta nu recunoaște.
Mai reține instanța că, potrivit disp.art.16 alin.2 din Codul Muncii, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă însă reclamantul a dovedit că a scris articole care i s-au publicat în ziarul " " depunând în acest sens copiile xerox ale articolelor publicate dar n-a dovedit cu nici o probă că între părți a existat un raport de muncă.
Împotriva hotărârii declarat recurs reclamantul care în expunerea de motive arată că, invocarea de către instanță ca fiind aplicabile prevederile art. 287 din Codul Muncii, condiționate exclusiv de faptul că, în calitate de reclamant nu a "dovedit existența raportului de muncă" este ilegală, abuzivă și lipsită de temei. Probatoriul depus la dosarul cauzei face dovada indubitabilă a existenței unui raport de muncă.
Mai arată că, instanța nu s-a pronunțat asupra capătului că a invocat prev. art.16 alin.1 și 2 și art.38, art.39 alin.1 muncii.
De asemenea instanța nu s- pronunțat cu privire la obligativitatea angajatorului de depune dovezile în apărarea sa,atâta timp cât susținut faptul că reclamantul scris la ziar benevol fără a avea pretenții financiare.
La data de 12.01.2010 depune noi precizări la motivele de recurs, reiterând parte din criticile invocate în motivarea recursului dar și critici noi pe care instanța nu le va avea în vedere, fiind depuse în afara termenului legal de motivare recursului( art.303 alin.1 pr.civ).
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 Codul Muncii:
"(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială, au obligația de a încheia în formă scrisă contract individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
(2) În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă."
Prin prisma acestor dispoziții legale, contractul individual de muncă are caracterul unui act juridic bilateral și consensual, deoarece se încheie prin simplul acord de voință al părților, forma scrisă fiind reglementată în interesul părților ad probationem și nu ad validitatem.
În speță, cum contractul de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă,corect instanța de fond reținut că reclamantul nu a dovedit existența raportului de muncă. Este adevărat că potrivit art.287 muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, însă nu înseamnă că simpla afirmație a reclamantului poate justifica admiterea acțiunii sale prin considerarea ca adevărate a alegațiilor sale, ci relevanța acestei inversiuni a sarcinii probei trebuie analizată și din perspectiva dispozițiilor art. 172 - 175 din codul d procedură civilă.
Or, reclamantul prestat activități în favoarea intimatei cucaracter ocazionalși nu permanent așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar iar în colectivul de redacție al ziarului nu figurează numele reclamantului. Simpla apariție unor articole în ziar care poartă semnătura reclamantului, nu sunt de natură face dovada existenței unui raport de muncă. Orice persoană interesată de colaborarea cu un ziar are posibilitatea de publica ocazional diverse materiale, însă acest lucru nu presupune existența unui raport de muncă în lipsa altor mijloace de probă.
Critica recurentului vizând sarcina probei se constată a nu fi întemeiată, atâta timp cât acesta nu indicat care sunt înscrisurile probatorii la care face referire și care s-ar află în posesia intimatei.
Intimata arătat că nu încheiat cu reclamantul un contract individual de muncă astfel că aceasta nu putea fi obligată să facă dovada unui fapt negativ, chiar dacă potrivit art.287 muncii sarcina probei revine angajatorului, însă reclamantul avea posibilitatea ca în temeiul acestui text de lege să solicite instanței să-i pună în vedere intimatei să depună eventualele înscrisuri aflate în posesia sa (cerere de angajare, state de plată, registrul privind evidența salariaților, actele medicale întocmite cu ocazia angajării etc.).
Nefondate sunt și criticile în care se invocă nepronunțarea instanței asupracapătului de cerere în care reclamantul recurent indicat prevederile art.38 și art.39 alin.(1 )muncii,deoarece invocarea unui text de lege nu înseamnă "capăt de cerere" ci argumentarea juridică pretențiilor formulate,cererea fiind în fapt obiectul dedus judecății, obiect asupra căruia instanța de fond s- pronunțat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.(1) pr.civ, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.1492/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.C/
4 ex./03.03. 2010
Jud. fond. /
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
