Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 184
Ședința publică din 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pungă Titus
JUDECĂTOR 2: Bîrsescu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1404 din 22 noiembrie 2007 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentantul pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și reclamanții intimați: --, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 5849/86 din 25.09.2007, reclamanții --, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății, la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății și obligarea acestor pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că, prin OG nr. 10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007, Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
S-a mai susținut că singurii magistrații care au primit majorările salariale începând cu data de 1 ianuarie 2007 au fost judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din OG137/2000, art. 5 din Codul muncii, Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10,16, 27/2007 și Legea 232/2007 și scrisoarea nr. 21/C/31,01.2007 adresată de Consiliul Superior al Magistraturii ministrului finanțelor.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamanților, cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
A mai arătat că discriminarea invocată de reclamanți în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 1404 din 22 noiembrie 2007, dispus următoarele:
- a respins excepția necompetenței materiale a instanței;
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice;
- a admis în parte acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava;
- a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății;
- a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Suceavaa reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, art. 67, 68 din Legea 168/1999, art.1 și 2 din nr.OG 137/2000.
Au fost enunțate dispozițiile nr.OG 10/2007 care prin art. 1 prevăzut majorarea în 3 etape a salariilor de bază a unor categorii de personal, în care se cuprinde și personalul care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998, respectiv președinte, vicepreședinte, președinte de secție și judecător la Înalte C de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale, respectiv cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
S-a argumentat că, de la aplicarea majorării cu procentele specificate, au fost excluși ceilalți magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel și cum între celelalte categorii de magistrați există o situație comparabilă, în raport de prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, dar și a Legii nr. 304/2004, care a stabilit că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, constatându-se așadar existența discriminării, în raport de prevederile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 și art. 5 din Codul muncii.
Referitor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă reține instanța că, în conformitate cu art. 1 și 2 din Decretul nr. 92/1976, în carnetele de muncă se înscriu datele cu privire la vechimea în muncă, timpul lucrat în condiții deosebite de muncă, retribuția tarifară și alte drepturi ce se includ în aceasta astfel încât cererea reclamanților privind înscrierea drepturilor stabilite prin prezenta sentință este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sai nvocat lipsa calității procesuale pasive, pentru că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajat și angajator, precum și urmare a faptului că nu are calitate de ordonator de credite și obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului de credit bugetar, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la operațiunea de completare, păstrare și evidență a carnetelor de muncă, pârâtul a susținut că aceasta revine angajatorului. Referitor la fondul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Bas usținut că nu se pot reține prevederile art. 1 alin. 2 din nr.OG137/2000, invocând prevederile deciziei nr. 239/5.06.2003 a Curții Constituționale, în care se reține că legiuitorul poate stabili drepturi diferite, indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității reglementate de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
A mai solicitat suspendarea executării sentinței, conform dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3. pr. civ.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, prin recursul formulat, a reiterat excepția necompetenței materiale a instanței, a invocat de asemenea faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de introducere în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, întrucât în mod nelegal s-a dispus obligarea acestei instituții la acordarea către reclamanți despăgubirilor bănești reprezentând indexările salariale pentru anul 2007, iar pe fondul cauzei, a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Au fost evocate dispozițiile nr.OG 10/2007, că reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind salarizarea personalului contractual și a celor care ocupă funcții de demnitate publică, iar dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile în cauză.
Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă privind depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul a arătat că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale așa încât nu sunt îndreptățiți să beneficieze de alte drepturi decât cele prevăzute în mod expres de lege.
S-a susținut că instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate din bugetul de stat sau nereglementate pentru alte categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare și, drept consecință, acordarea unor drepturi neprevăzute de lege reprezintă o depășire a limitelor puterii judecătorești.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut, în esență, aplicarea greșită a legii, în sensul că nu au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 1 alin. 3 din OG137/2000, întrucât persoanele nu se află în situații comparabile și textele anulate nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
S-a mai susținut că dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate prin Constituție și nu este prevăzută în legislația aplicabilă în domeniul salarizării procurorilor, că în cursul anilor 2006 și 2007 magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale față de alte categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute.
În acest sens, a arătat că în anul 2006, prin art. 38 din nr.OUG 26/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost majorată valoarea de referință cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5%, începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul lunii august 2006, dar și Legea nr. 45/2007 de aprobare a ordonanței, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a stabilit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială.
Recursurile ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9.pr.civ. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, se constată că lipsa calității procesuale pasive invocată în cauză nu poate fi reținută, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, recurentul coordonează toate acțiunile cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară. Ori, potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor de judecată este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 9 și 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale, neavând așadar relevanță inexistența unor raporturi juridice de muncă.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, modificată prin Legea nr. 110/207,executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate în bugetul acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Cât privește susținerile pe fondul cauzei și acestea vor fi respinse, ca nefondate, pentru considerațiile prezentate în analiza recursului Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a fi respinsă și cererea de suspendare a executării sentinței față de prevederile legislației muncii, respectiv art. 79 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 289 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 conform cărora hotărârile pronunțate de instanțele de fond sunt definitive și executorii de drept.
Referitor la recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea cauzei nu poate fi pronunțată întrucât instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unui conflict de muncă.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002, cu modificările și completările ulterioare, s-a prevăzut că persoanele care se consideră discriminate se pot adresa instanței pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ori, instanțele competente în soluționarea conflictelor de muncă, potrivit Legii nr. 168/1999 și art. 2 alin. 1 lit. c pr. civ. sunt tribunalele în primă instanță și nicidecum judecătoriile, cum greșit se susține prin recurs.
Astfel, potrivit art. 68 din Legea nr. 168/1999 sunt considerate conflicte de drepturi și litigiile în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor derivând din raporturile de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice, nefiind perfectat un contract individual de muncă.
Cât privește susținerea recurentei de introducere în cauză a Direcției de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru a se asigura plata drepturilor salariale, această cerere este nejustificată, întrucât, potrivit art. 1 alin. 5 din nr.OUG 131/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 508/2004, finanțarea cheltuielilor cerute, deci și plata drepturilor salariale se asigură de la bugetul de stat fondurile destinate direcției menționate fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție.
Referitor la recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4. pr. civ. se constată că în cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile art. 1 și 2, dar și art. 21 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată în temeiul Legii nr. 324/2006, precum și a dispozițiilor art. 5 și 6 din Codul muncii, care stabilește dreptul la plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaților și interzic discriminarea, inclusiv în domeniul raporturilor de muncă, art. 20 și 53 din Constituția României cu trimitere la aplicabilitatea reglementărilor internaționale care consacră același principiu.
Ori, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că, prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați, care se află în situații comparabile. Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, în cele din urmă, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorilor, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, prin adresa nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, calificat această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, apreciind că eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară.
Este de observat că, potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. Este adevărat că aceste dispoziții nu se mai regăsesc în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, dar din moment ce majorările au fost acordate în mod discriminatoriu doar judecătorilor instanței supreme, conform nr.OUG 10/2007, fiind reglementate și pentru alte categorii de personal din sistemul justiției, respectiv prin art. 27 din nr.OG 8/2007 pentru salarizarea personalului auxiliar al instanțelor de judecată, aprobată prin Legea nr. 247/2007, în mod corect s-a reținut discriminarea.
În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, s-a prevăzut, între altele, că exercitarea drepturilor (și libertăților) recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994).
În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată, după cum, în mod corect, relevă reclamanții în acțiunea promovată.
Și celelalte susțineri privind nelegalitatea sentinței, referitoare la faptul că această categorie profesională a magistraților a beneficiat de creșteri salariale substanțiale în cursul anilor 2006 și 2007, vor fi respinse, nefiind justificate, întrucât, atât din analiza nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, cât și a Hotărârii Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei, s-a prevăzut, chiar în expunerea de motive, asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere hotărârile pronunțate atât de instanțele de judecată, dar și cele ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe, în ce privește acordarea sporului de corupție de 30%, respectiv 40%, dar și a sporului de vechime. Edificatoare în acest sens sunt și hotărârile pronunțate ca urmare a recursului promovat în interesul legii, respectiv decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, prin care s-a stabilit că "în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 din nr.OUG 43/2002, modificat prin nr.OUG 24/2004, aprobată prin nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților, precum și decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a instanței supreme în aceeași compunere, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2000, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, constatându-se ca fiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000, prin încălcarea principiului egalității în drepturi, prin menținerea sporului de vechime doar pentru personalul auxiliar și alte categorii de salariați.
Așadar, nefiind justificate nici susținerile formulate pe fondul cauzei privind nelegalitatea sentinței și nici cele privind creșterile salariale acordate în cursul anilor 2006, 2007, care în opinia recurentei ar fi depășit rata inflației sau celelalte creșteri salariale acordate în sectorul bugetar și cum discriminările existente în domeniul salarizării magistraților nu pot fi înlocuite cu alte discriminări, respectiv cum ar fi aceea de neacordare a indexărilor pentru anul 2007, atât în raport de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, dar și în raport de ceilalți salariați, se constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. nefiind date nici motive de casare de ordine publică, recursurile vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E IDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 1404 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
2.ex. 11.03.2008
Președinte:Pungă TitusJudecători:Pungă Titus, Bîrsescu Nicolae, Apetroaie Eufrosina
