Drepturi salariale (banesti). Decizia 183/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 183
Ședința publică din 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pungă Titus
JUDECĂTOR 2: Bîrsescu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarat de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în mun. B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1402 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați: -, G, C, a, -, - și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile sunt în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 5712/86 din 18.09.2007, reclamanții -, G, C, a, -, - și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății și obligarea acestor pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plăților, cu cheltuieli de judecată.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că, prin OG nr. 10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007, Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrații care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului muncii și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamanților, cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea, s-a arătat că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
S-a mai arătat că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că obiectul acțiunii îl vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției, respectiv ceilalți doi ordonatori de credite.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1402 din 22 noiembrie 2007, dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive;
- a admis acțiunea formulată de reclamanții -, G, C, a, -, - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor;
- a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății;
- a obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
- a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Suceavaa reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Au fost enunțate dispozițiile nr.OG 10/2007 care prin art. 1 prevăzut majorarea în 3 etape a salariilor de bază a unor categorii de personal, în care se cuprinde și personalul care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998, respectiv președinte, vicepreședinte, președinte de secție și judecător la Înalte C de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale, respectiv cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
S-a argumentat că, de la aplicarea majorării cu procentele specificate, au fost excluși ceilalți magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel și cum între celelalte categorii de magistrați există o situație comparabilă, în raport de prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, dar și a Legii nr. 304/2004, care a stabilit că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, constatându-se așadar existența discriminării, în raport de prevederile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 și art. 5 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă privind depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul a arătat că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale așa încât nu sunt îndreptățiți să beneficieze de alte drepturi decât cele prevăzute în mod expres de lege.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate din bugetul de stat sau nereglementate pentru alte categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare și, drept consecință, acordarea unor drepturi neprevăzute de lege reprezintă o depășire a limitelor puterii judecătorești.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut, în esență, aplicarea greșită a legii, în sensul că nu au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 1 alin. 3 din OG137/2000, întrucât persoanele nu se află în situații comparabile și textele anulate nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
S-a mai susținut că dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate prin Constituție și nu este prevăzută în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor, că în cursul anilor 2006 și 2007 magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale față de alte categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute.
În acest sens, a arătat că în anul 2006, prin art. 38 din nr.OUG 26/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost majorată valoarea de referință cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5%, începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul lunii august 2006, dar și Legea nr. 45/2007 de aprobare a ordonanței, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a stabilit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială.
Recursul, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoz. art. 304 pct. 4. pr. civ. se constată că în cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile art. 1 și 2, dar și art. 21 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată în temeiul Legii nr. 324/2006, precum și a dispoz. art. 5 și 6 din Codul muncii, care stabilește dreptul la plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaților.
Ori, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați. Ei se află în situații comparabile.
Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, în cele din urmă, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorului, conform dispoz. nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, iar "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".
Este de observat că potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. Este adevărat că aceste dispoziții nu se mai regăsesc în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, dar din moment ce majorările au fost acordate în mod discriminatoriu doar judecătorilor instanței supreme, conform nr.OUG 10/2007, fiind reglementate și pentru alte categorii de personal din sistemul justiției, respectiv prin art. 27 din nr.OG 8/2007 pentru salarizarea personalului auxiliar al instanțelor de judecată, aprobată prin Legea nr. 247/2007, în mod corect s-a reținut discriminarea.
În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, s-a prevăzut, între altele, că exercitarea drepturilor (și libertăților) recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994).
În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată, după cum, în mod corect, relevă reclamanții în acțiunea promovată.
Și celelalte susțineri privind nelegalitatea sentinței, referitoare la faptul că această categorie profesională a magistraților au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în cursul anilor 2006 și 2007, vor fi respinse, nefiind justificate, întrucât, atât din analiza nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, cât și a Hotărârii Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei, s-a prevăzut, chiar în expunerea de motive, asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere hotărârile pronunțate atât de instanțele de judecată, dar și cele ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe, în ce privește acordarea sporului de corupție de 30%, respectiv 40%, dar și a sporului de vechime. Edificatoare în acest sens sunt și hotărârile pronunțate ca urmare a recursului promovat în interesul legii, respectiv decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, prin care s-a stabilit că "în aplicarea nediscriminatorie a dispoz. art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 din nr.OUG 43/2002, modificat prin nr.OUG 24/2004, aprobată prin nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților, precum și decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a instanței supreme în aceeași compunere, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoz. art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2000, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, constatându-se ca fiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000, prin încălcarea principiului egalității în drepturi, prin menținerea sporului de vechime doar pentru personalul auxiliar și alte categorii de salariați.
Așadar, nefiind justificate nici susținerile formulate pe fondul cauzei privind nelegalitatea sentinței și nici cele privind creșterile salariale acordate în cursul anilor 2006, 2007, care în opinia recurentei ar fi depășit rata inflației sau celelalte creșteri salariale acordate în sectorul bugetar și cum discriminările existente în domeniul salarizării magistraților nu pot fi înlocuite cu alte discriminări, respectiv cum ar fi aceea de neacordare a indexărilor pentru anul 2007, atât în raport de celelalte categorii de personal din sistemul justiției, dar și în raport de ceilalți salariați, se constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Acest pârât a invocat lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
În esență a arătat că, în speță, obiectul dedus judecății îl reprezintă obligarea pârâților la plata unor sume de bani reprezentând diferențe salariale, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat; că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevendicându-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Examinând și acest recurs, curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.1 din Legea nr. 304/2004, republicată, instanțele și parchetele sunt finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 9 și 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Se reține, de asemenea, că potrivit art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Față de cele de mai sus și cum sentința recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
D E IDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 1402 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
29.02.2008
Președinte:Pungă TitusJudecători:Pungă Titus, Bîrsescu Nicolae, Apetroaie Eufrosina