Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 194
Ședința publică din data de 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâta SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 3548/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta recurentă SC SRL T și pârâtul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 2 februarie 2009, reclamantul recurent a depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris și respingerea recursului pârâtei conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub numărul 3452/30/21.04.2008, precizată succesiv la 18.08.2008 și 04.11.2008, reclamantul a chemat in judecată pe pârâta SC SRL, prin administratorul acesteia, numitul, pentru a se dispune plata sumei de 436 lei, reprezentând salariul neachitat pentru luna martie 2008, plata sumei aferente unui număr de 4 zile de concediu de odihnă neefectuat anterior încetării raporturilor de muncă, precum și obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale aferente perioadei lucrate (ianuarie-martie 2008), daune materiale în sumă de 500 lei lunar, de la data încetării raporturilor de muncă până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a prestat muncă la societatea pârâtă în perioada ianuarie -martie 2008, însă nu i-a fost achitat salariul pentru perioada lucrată în intervalul 1-23.03.2008, că nu a efectuat un număr de 4 zile de concediu de odihnă corespunzător perioadei lucrate astfel încât i se cuvine compensarea în bani a acestui drept, că a sesizat Inspectoratul Teritorial d e Muncă T despre neregulile legate de încheierea în formă scrisă a contractului său individual de muncă, context în care administratorul societății, numitul, a înțeles să procedeze la desfacerea contractului său individual de muncă. De asemenea, se menționează că, din verificările făcute de Inspectoratul Teritorial d e Muncă Tar ezultat că societatea pârâtă nu a achitat contribuțiile la bugetul de asigurări sociale datorate pe seama sa. În final, reclamantul învederează că, datorită atitudinii rău voitoare a părăului, care a refuzat eliberarea actelor întocmite la încetarea raporturilor de muncă, a fost în imposibilitate de a încheia un alt contract individual de muncă, motiv pentru car e solicită daune materiale în sumă de 500 lei pe lună, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data pronunțării hotărârii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, solicitându-se respingerea ca nefondată a acțiunii, cu motivarea că reclamantul a fost convocat pentru data de 15.04.2008 pentru desfășurarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, referitor la repetatele sale abateri privind refuzul de a semna contractul individual de muncă, deși măsura a fost dispusă de ITM T la sesizarea acestuia, neprezentarea la locul de muncă începând din 24.03.2008, efectuarea de convorbiri telefonice în interes personal, pe cheltuiala societății, atitudinea necorespunzătoare în raporturile cu colegii, cu superiorii și cu clienții unității.
Se menționează că drepturile salariale cuvenite reclamatului pot fi ridicate de la sediul societății, nefiind contestate de către pârâtă, precizându-se că încetarea raporturilor de muncă dintre părțile litigante este imputabilă reclamantului, care a avut o atitudine necorespunzătoare și nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.
La termenul de judecată din 09.09.2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către numitul, constatând că actele de procedură întocmite în cauză de către reclamant trebuie interpretate, conform art. 84 Cod procedură civilă, în sensul că acțiunea promovată este îndreptată doar împotriva societății, reprezentată prin administrator.
Prin sentința civilă nr. 3584/4.11.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei SC SRL; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 436 lei, reprezentând salariul aferent lunii martie 2008, precum și la plata sumelor cuvenite pentru compensarea unui număr de 4 zile concediu de odihnă neefectuat și a respins în rest cererea precizată.
Tribunalul a reținut:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte începând cu data de 12.01.2008, fiindu-i încheiat contract individual de muncă din 16.01.2008 (filele 4 și 8). Începând cu data de 24.03.2008, s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, prin decizia de concediere nr. 341/30.05.2008 (fila 20 și 11). După cum susține reclamantul și recunoaște și pârâta, pentru perioada 01-23.03.2008, acestuia nu i-au fost achitate drepturile salariale. Ca atare, a fost admisă cererea reclamatului de obligare a fostului angajator la plata drepturilor cuvenite cu acest titlu, în temeiul art. 161 Codul Muncii, în cuantumul precizat de reclamat la termenul din 04.11.2008, de 436 lei, instanța constatând că acesta apare corespunzător raportat la salariul înscris în contractul individual de muncă și la numărul de zile din luna martie 2008 în care s-a prestat muncă.
Reclamantul a susținut, fără a fi combătut de pârâtă, că pentru perioada lucrată avea de efectuat un număr de 4 zile de concediu de odihnă, astfel încât, după încetarea raporturilor de muncă, acesta este îndreptățit la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Raportat la dispozițiile art. 287 Codul Muncii, conform cărora revine unității angajatoare sarcina probei în conflictele de muncă, aceasta fiind obligată să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, văzând că societatea nu a invocat apărări cu privire la aceste pretenții, făcând aplicarea art. 141 alin.4 Codul Muncii, a fost admis acest capăt de cerere și a fost obligată pârâta la compensarea în bani a unui număr de 4 zile de concediu de odihnă neefectuat (corespunzător perioadei lucrate).
A fost în schimb respinsă cererea reclamantului de obligare a societății la plata contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale, constatându-se că titularul acțiunii nu are legitimarea de a solicita si obține obligarea angajatorului la achitarea contravalorii contribuției la asigurările sociale pentru perioada în care a muncit, această facultate revenindu-i Casei Județene de Pensii Că este așa rezultă din conținutul prevederilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora "în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, casele teritoriale de pensii vor proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite, conform dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare". Tot astfel, art. 31 din același act normativ statuează că neplata contribuției de asigurări sociale la termenele prevăzute, generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, majorări care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Din textele legale mai sus citate, se poate conchide că pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată a contribuției de asigurări sociale, angajatorii sunt executați silit la inițiativa caselor teritoriale de pensii și nu de către salariatul pentru care drepturile în discuție trebuiau achitate. Ca atare, acest capăt de cerere a fost respins.
În egală măsură s-a constatat a fi neîntemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora acesta ar fi fost prejudiciat de către societate, în sensul că ar fi fost împiedicat să se angajeze la o altă unitate, datorită desfacerii abuzive a contractului individual de muncă, deșii solicitase încetarea acestuia prin demisie.
Aceste susțineri nu au fost reținute, în condițiile în care reclamantul nu a contestat decizia de concediere depusă în copie la dosar (fila 20), aceasta bucurându-se deci de prezumția de valabilitate, legalitate și temeinicie până la anularea sa.
De asemenea, alegațiile reclamantului apar nefondate în condițiile în care acesta a înțeles să solicite asistență din partea Inspectoratul Teritorial d e Muncă T pentru verificarea respectării dispozițiilor legale în raporturile sale de muncă cu SC SRL. Instanța conchide că nu putea fi reținută culpa unității pentru nereușita reclamantului în eventuala încercare (de altfel nedovedită) de a încheia un alt contract individual de muncă. Ca atare, a fost respins ca nedovedit acest capăt de cerere.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată dat fiind că din actele dosarului nu rezultă plata de către acesta a unor sume cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul și pârâta SC SRL
Reclamantul a solicitat modificarea sentinței în sensul de a se schimba temeiul juridic al concedierii din art. 61 lit. a nu și art. 264 alin. 1 lit. f în art. 55 lit. b Codul Muncii.
Recursul nu a fost motivat în drept iar în motivarea acestuia reclamantul a arătat că nu a știut că se impune contestarea deciziei de sancționare disciplinară, neavând pregătirea necesară și că a considerat că este suficient că a solicitat obligarea pârâtei să accepte încetarea contractului de muncă prin acordul părților (în formularea reclamantului, lichidarea la zi).
A mai susținut că datorită concedierii sale disciplinare nu se poate angaja la altă unitate.
Pârâta SC SRL Tac riticat sentința ca nelegală pentru că nu a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia și că instanța în mod nelegal a îndrumat reclamantul să-și precizeze acțiunea.
S-a mai invocat că nu s-au examinat motivele care au stat la baza concedierii reclamantului, respectiv neîndeplinirea obligațiilor contractuale și comportarea sa necorespunzătoare.
S-a mai invocat netemeinicia sentinței în sensul că s-au admis pretențiile reclamantului fără a fi dovedite.
Reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâtei solicitând respingerea acestuia și a solicitat administrarea unor probe pentru a se dovedi nelegalitatea și netemeinicia dispoziției de sancționare disciplinară.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței întrucât instanța de fond reținând corect starea de fapt a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, ambele recursuri fiind nefondate.
Tribunalul a apreciat corect cadrul procesual stabilit de reclamant prin acțiunea introductivă și prin precizările ulterioare și în raport de prevederile art. 84 și 129 Cod procedură civilă a reținut în mod justificat că intenția reclamantului este a se judeca cu societatea pârâtă reprezentată de directorul și nu cu numitul ca persoană fizică, acest aspect rezultând evident din conținutul cererii, reclamantul indicând adresa societății.
Prin urmare, instanța nu a manifestat rol activ în mod excesiv cum susține pârâta și în mod temeinic și legal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ce privește fondul cauzei pârâta care avea sarcina probei conform dispozițiilor art. 287 Codul Muncii nu a făcut dovada achitării drepturilor pretinse de reclamant, astfel că în mod temeinic și legal a fost admisă acțiunea. Instanța nu avea niciun motiv pentru a examina motivele care au stat la baza concedierii întrucât decizia de concediere nu a fost contestată, iar aceste critici exced obiectul cauzei.
Susținând că pretențiile reclamantului sunt nedovedite, pârâta recurentă își invocă astfel propria culpă procesuală în raport de dispozițiile speciale ale Codului muncii și recursul său fiind nefondat în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins.
Reclamantul care nu a contestat decizia de concediere, nici prin acțiune, nici prin precizarea acesteia făcută în ședința publică din 4 noiembrie 2008, instanța fiind investită a se pronunța doar cu privire la drepturile pretinse.
Faptul că reclamantul nu a avut pregătire juridică nu poate constitui motiv de admitere a recursului, acesta având posibilitatea solicitării de asistență judiciară conform art. 75 Cod procedură civilă și apoi a G nr. 51/2008, drept de care nu a uzat.
În condițiile în care reclamantul nu a contestat decizia de sancționare, cererea de schimbare a temeiului juridic a concedierii și prin care se tinde desființarea acestei decizii apare ca o cerere nouă în recurs și care nu este admisibilă conform dispozițiilor art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă.
Întrucât nu s-a contestat decizia de concediere în fața instanței de fond, cererea reclamantului recurent de a se depune înscrisuri pentru a se dovedi comportamentul său la serviciu și netemeinicia măsurii este nefondată.
Pentru aceste considerente și recursul reclamantului va fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și pârâta SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 3548/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /5.03. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex5.03. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
