Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 197/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 197
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamante-recurente și, împotriva sentinței civile nr. 1699/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată - SA B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în substituirea avocat pentru pârâta-intimată, lipsă fiind reclamantele-recurente.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei-intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, delegația de substituire, întâmpinare și notificare cu privire la schimbarea denumirii societății comerciale: " SA".
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1699/19.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă, precum și pe fond acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că excepțiile invocate, respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamanților, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune sunt neîntemeiate prin raportare la prevederile art. 283 alin. 1 lit. c și obiectul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la fondul pricinii, a reținut că drepturile în litigiu au fost incluse în salariile de bază începând cu data de 1.03.1998, conform adresei nr. 2412/29.05.1998, având loc o majorare a salariilor, și că începând cu această dată ajutorul a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu, iar suma aferentă ajutorului de toamnă-iarnă a fost majorată de fiecare dată când a intervenit o majorare a salariilor din cadrul societății pârâte.
Reclamantele și au formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile menționate anterior, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept material, deoarece ele își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 alin. 1 și alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007.
În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut în considerente faptul că nu a avut loc nicio negociere cu privire la acest ajutor din anul 1999 până în prezent, negociere care trebuia să aibă loc din inițiativa organizației sindicale cu 15 zile înaintea fiecărui eveniment, iar neîndeplinirea acestei condiții atrage inexistența dreptului.
Aceasta întrucât pe lângă faptul că reprezintă o opinie contrară practicii constante a Curții de APEL TIMIȘOARA care în cauzele privind ceilalți angajați a considerat corecta acordare a acestor drepturi, crează dreptul intimatei dintr-o culpă a sindicatului, precum și a propriei sale culpe (inexistența unor negocieri impuse de lege), însă chiar în lipsa acestor negocieri contractul colectiv de muncă la nivel de ramură impune un cuantum minimal la nivelul unui salariu minim pe ramură de la care să pornească negocierile, acest nivel minim fiind avute în vedere de ele cu ocazia promovării acțiunii.
Au concluzionat că inexistența unor negocieri nu conduce în niciun caz la inexistența dreptului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate, întrucât în mod judicios a reținut și instanța de fond că prin adresa nr. 2412/29.05.1998 sucursalele au fost înștiințate cu privire la aplicarea prevederilor art. 168(3) contractul colectiv de muncă aferent anului 1997, respectiv introducerea în salariul de bază a sumei reprezentând cuantumul ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, începând cu 1.03.1998. De asemenea, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au agreat majorarea salariilor brute de bază, respectiv introducerea în salariul de bază a sumei reprezentând cuantumul ajutorului de toamnă-iarnă începând cu 1.03.1998.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat.
Reclamantele au fost angajate ale pârâtei, iar din deciziile de concediere emise de pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, deoarece posturile pe care le ocupau au fost desființate.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură
energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art. 137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri "pot fi" incluse în salariul de bază, iar prin art. 176 alin. 6 s-a stabilit că adaosul de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Reclamantele au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul lor. Pârâta-intimată a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantelor cu începere din anul 1998.
Astfel, prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din 15 septembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a - care a fost desființată - astfel că, pentru anul 1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este prevăzut în aceiași termeni ca și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante. Pentru anii 2003-2008, părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu au mai considerat necesar să reia mențiunea art. 168 alin. 2, citat anterior, întrucât adaosul prevăzut de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze a fost inclus în salariul de bază al salariaților pârâtei-recurente, cu începere din anul 1998, potrivit art. 176 alin. 6 din același contract colectiv de muncă.
Având în vedere că pârâta-intimată a probat prin înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prevăzută de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, a fost inclusă în salariul reclamantelor, corect a respins acțiunea tribunalul, așa încât pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamantelor și, declarat împotriva sentinței civile nr. 1699/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - SA
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantelor și, declarat împotriva sentinței civile nr. 1699/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /11.02. 2010
Tehnored.: M/ 2 ex./11.02. 2010
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
