Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 196/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 196
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta-recurentă Regia Publică Locală - Ocolul Silvic RA împotriva sentinței civile nr. 1675/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul-intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâtul-intimat, lipsă fiind reclamanta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție excepția de necompetență materială Curții de APEL TIMIȘOARA, având în vedere statutul funcționarului public.
Reprezentantul pârâtului-intimat învederează instanței că reclamantul are calitatea de pădurar și lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Juecătoria L la data de 24.03.2009, reclamanta Regia Publică Locală Ocolul Silvic " " RA, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9.735,39 lei, reprezentând contravaloarea masei lemnoase tăiată ilegal și nejustificată, prejudiciu cauzat prin neglijența pârâtului în exercitarea atribuțiilor de pădurar la cantonul 10 de
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a încheiat procesul verbal nr.395 /20 02.2008 de constatare a infracțiunii silvice împotriva numitului, care a fost surprins de către pârât că a tăiat 5 arbori, prejudiciul creat fiind de 9.735,39 lei dar că, în urma cercetărilor efectuate în cauză împotriva numitului, și demarate pe baza procesului-verbal încheiat de pârât, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta astfel că, în opinia reclamantei, se impunea tragerea pârâtului la răspundere pentru prejudiciul creat ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau.
În drept, reclamanta a invocat art. 22 din nr. 15/1988 și art. 999 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1675/19.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins ca nefondată acțiunea civilă în răspundere patrimonială exercitată de reclamanta Regia publică locală Ocolul Silvic RA - în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect pretenții bănești și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul împotriva chematului în garanție, reținându-se:
Pârâtul a fost angajat în funcția de pădurar la Regia Publică locală "Ocolul Silvic M", iar la data de 19 februarie 2008, întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice ce a primit ulterior nr. 395/20 februarie 2008, prin care a stabilit că numitul se face vinovat de tăierea și sustragerea unui număr de 5 goruni, cu un volum de 22,573 mc de masă lemnoasă, procesul-verbal fiind semnat atât de persoana stabilită ca fiind vinovată, cât și de martorii și.
După sesizarea organelor de urmărire penală, organele de poliție din zonă au efectuat unele acte premergătoare, formulând propuneri de neîncepere a urmăririi penale față de numitul, întrucât din cercetări a rezultat că în presupusul făptuitor nu a fost depistat decât conducând un tractor în zonă, neputându-se stabili latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost cercetat. Prin rezoluția din 10 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipovaa confirmat propunerea organului de cercetare penală și a dispus neînceperea urmăririi penale față de, soluție care nu a fost atacată de reclamantă cu plângere, la procurorul ierarhic superior, iar mai departe la instanța de judecată, deși exista această posibilitate reglementată de art.278 și art.2781 Cod procedură penală.
În raport de această situație, tribunalul a apreciat că, atâta vreme cât reclamanta în calitate administrator al fondului forestier nu a epuizat toate căile legale pentru a se stabili persoana vinovată de tăierea arborilor, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtului, care nu a făcut altceva decât să își îndeplinească cu loialitate atribuțiile de serviciu ce îi reveneau conform funcției sale. Fără a lua în discuție, sub aspectul legalității, împrejurarea că această prezumție de culpă este stabilită printr-un ordin al ministrului, iar nu printr-o lege, fiind desigur o reglementare suplimentară în raport de dispozițiile cuprinse în art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/1998, instanța a constatat că același ordin face trimitere la constatările organelor de justiție ori de procuratură, prin care s-a ajuns la concluzia netemeiniciei actului de constatare întocmit de pădurar. Desigur că o rezoluție a unui parchet trebuie să aibă în conștiința comună o anume greutate în ce privește veridicitatea stării de fapt constatate și legalitatea măsurilor dispuse, însă nu și atunci când motivarea care o însoțește este neclară, echivocă, evazivă și neconvingătoare. Or, atât din rezoluția parchetului cât și din referatul organului de cercetare penală nu rezultă modul cum a decurs analiza materialului probator administrat pentru a se ajunge la o altă concluzie decât cea din cuprinsul procesului-verbal de constatare care, totuși, a fost semnat atât de către presupusul făptuitor cât și de doi martori. În plus, nici referatul și nici rezoluția parchetului nu stabilesc câteva împrejurări de fapt cum ar fi: motivul pentru care numitul se plimba noaptea prin pădure cu tractorul, cum a aflat de existența arborilor tăiați, în condițiile în care a susținut că nu i-a tăiat el, care au fost motivele pentru care s-a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni de către atâtea persoane etc.
Fără îndoială că prezenta cauză nu are ca obiect o analiză a legalității rezoluției parchetului, însă tribunalul a apreciat concludente aspectele sus-menționate, tocmai pentru a reliefa cât de puțin convingătoare au fost aceste acte de procedură și că datorită acestui fapt, reclamanta avea obligația, anterior recurgerii la procedura subsidiară de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, de a uza de toate căile de atac puse la dispoziție de lege pentru a stabili caracterul temeinic ori neîntemeiat al procesului-verbal de constatare întocmit de pârât.
În lipsa acestui demers și în lipsa confirmării de către o instanță independentă, printr-o hotărâre care să se bucure de putere de lucru judecat asupra nevinovăției chematului în garanție, și pe cale de consecință asupra caracterului neîntemeiat al procesului-verbal de constatare a infracțiunii silvice întocmit de pârât, tribunalul a apreciat că răspunderea patrimonială a pârâtului nu poate fi antrenată ca efect al neglijenței, întrucât ar reprezenta o sancționare a acestuia, deși pârâtul și-a îndeplinit doar atribuțiile de serviciu, pe motivul că reclamanta nu a întreprins toate demersurile puse la dispoziție de lege pentru a stabili adevărul în cauză și a susține temeinicia procesului -verbal încheiat de pârât.
Având în vedere aceste considerente, și apreciind că nu se poate imputa pârâtului prejudiciul cauzat în patrimoniul reclamantei, ci în primul rând atitudinea neglijent culpabilă a acesteia a condus la imposibilitatea recuperării acestui prejudiciu de la presupusul autor al faptei ilicite, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea civilă în răspundere patrimonială exercitată de reclamanta Regia Publică Locală Ocolul Silvic RA -, în contradictoriu cu pârâtul și pe cale de consecință a respins ca rămasă fără obiect și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul împotriva chematului în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Regia Publică Locală - Ocolul Silvic RA, solicitând admiterea recursului și modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În esență, s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile Ordinului Ministrului Silviculturii nr. 15/1988 privind Regulamentul de pază și care prevăd răspunderea materială a pădurarului unde la art. 22 se stipulează: " răspund material, în condițiile prevăzute de Codul muncii pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu-i justifică prin procese-verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor. De asemenea, pădurarul răspunde material, contravențional, disciplinar sau penal, după caz, pentru orice faptă ilegală săvârșită împotriva fondului forestier, dacă pentru recuperarea pagubelor produse a încheiat acte care ulterior s-a constatat de organele de justiție sau procuratură a fi neîntemeiate".
S-a mai invocat netemeinicia sentinței, în sensul că din probele administrate, rezultă vinovăția pârâtului.
Sentința a mai fost criticată și pentru lipsa de rol activ al instanței.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, motiv de ordine publică.
Pârâtul fiind pădurar, face parte din categoria "personalului silvic", în sensul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic ale cărei dispoziții sunt incidente.
Această ordonanță reprezintă legea specială în raport cu Codul muncii, și dispozițiile ei se aplică cu prioritate.
Dispozițiile art. 58 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2000 prevăd că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, iar potrivit art. 109 din lege, competența în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, revine instanței de contencios administrativ.
Întrucât dispozițiile art. 52 alin. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 59/2000 prevăd competența instanței de contencios administrativ în cazul contestării sancțiunilor disciplinare ale personalului silvic, este evident că în toate situațiile calitatea de personal silvic, atrage competența instanței de contencios administrativ.
Fiind încălcate dispozițiile legale privitoare la competență, în baza art. 312 alin. 1, 6 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și se va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Arad - instanța de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Regia Publică Locală - Ocolul Silvic RA împotriva sentinței civile nr. 1675/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /5.03.2010
Tehnored.: M/ 4 ex./5.03. 2010
Prim inst.: și
Emis 2 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
