Pretentii civile. Speta. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 198
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 1383/6.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată C - A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1383/6.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC - A, a obligat pârâta să plătească reclamantei: suma de 1.255 lei, reprezentând salarii nete restante pentru lunile februarie și martie 2009, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective; suma de 2.166 lei, reprezentând două salarii medii nete pe unitate, cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă pentru motive neimputabile reclamantei, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective și suma de 1.129 lei, reprezentând un salariu lunar net compensatoriu ca urmare a neacordării preavizului cu ocazia desfacerii contractului individual de muncă actualizat cu indicele de inflație la data achitării efective.
Totodată, a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a 176 tichete de masă, începând cu martie 2008 și până la 23.03.2009, iar în caz contrar de a fi obligată la plata sumei de 1423,9 lei, reprezentând contravaloarea acestora, actualizat cu indicele de inflație la data achitării efective.
Pârâtă a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitatea de salariat al pârâtei începând din 04.09.1995, deținând funcția de inginer, până la data de 23.03.2009, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru motive neimputabile, ca urmare a desființării locului de muncă pe care a fost încadrată, prin decizia nr.80. Ca urmare a contraprestației muncii depuse de reclamantă, în baza contractului individual de muncă, aceasta nu și-a primit retribuția pe lunile februarie și martie 2009, achitându-i-se doar un avans de 600 lei pentru ambele luni, rămânând un rest de plată de 1255 lei, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective, deși a făcut demersuri în soluționarea pe cale amiabilă a cererii.
Potrivit art. 156 coroborat cu art. 161 alin.1 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror altor obligații bănești ale angajatorilor, în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.
Ambele părți contractuale au drepturi și obligații, respectiv salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă și angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice documente justificative care demonstrează efectuarea plății. Societatea pârâtă nu a făcut dovada plății drepturilor salariale ale reclamantei, prin depunerea statelor de plată, iar prin întâmpinare a recunoscut că datorează suma solicitată de reclamantă cu acest titlu.
Potrivit art.67 Codul Muncii "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de CCM aplicabil", iar art.78 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că: "la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi". Conform dispozițiilor art.29 alin.1 din contractul colectiv de muncă al societății pârâte, în cazul desfacerii contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului, acesta va beneficia de una sau două plăți compensatorii egale cu un salariu mediu net pe unitate, realizat în luna precedentă celei în care are loc disponibilizarea, în funcție de vechimea în cadrul unității.
Din notificarea nr.1171/23.03.2009, emisă în baza deciziei de concediere, rezultă că pârâta s-a obligat la plata salariilor compensatorii în funcție de vechimea în unitate, plată pe care nu a efectuat- Pe cale de consecință, momentul exigibilității obligației de plată a plăților compensatorii este data desfacerii contractului individual de muncă, conform prevederilor exprese ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Față de vechimea reclamantei în cadrul societății pârâte, aceasta are dreptul la plata a două salarii compensatorii, notificarea nefăcând nici o referire la cel de-al doilea salariu, situație în care obligația de plată a acestuia intervine la momentul desfacerii contractului de muncă.
Apărările în fond ale pârâtei, cuprinse în întâmpinare și referitoare la pretinsa înregistrare a cererii introductive mai înainte de scadența din 24.05.2009 pentru plata salariului compensatoriu, au fost înlăturate de către prima instanță, întrucât, pe parcursul judecății, obligația a devenit exigibilă, astfel încât nu se mai poate pune problema prematurității cererii privind acordarea salariilor compensatorii datorate pentru desfacerea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului.
În ceea ce privește salariul compensatoriu, datorat ca o consecință a neacordării preavizului cu ocazia desfacerii contractului individual de muncă, instanța de fond a reținut că, prin decizia de concediere nr. 80/23.03.2008 și prin notificarea nr. 1171/23.03.2009, în aplicarea art. 26 alin.4 contractul colectiv de muncă al societății pârâte, pârâta și-a asumat obligația de a-i acorda o plată compensatorie egală cu un salariu mediu net pe unitate, realizat în luna precedentă celei în care a avut loc disponibilizarea, ca urmare a faptului că i s-a desfăcut contractul individual de muncă fără acordarea preavizului.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limitele de venituri și cheltuieli ale bugetului aprobat, ținându-se seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor, conform art. 2 alin.1 lit.a din Hotărârea Guvernului nr. 5/1999. Prin adresa nr. 27048/29.10.2008, Inspectoratul Teritorial d e Muncă TAa comunicat că criteriile de acordare a tichetelor de masă se stabilesc în funcție de profitul realizat. Societatea a înregistrat pierderi în anul 2008, astfel încât nu a avut posibilitatea legală să suporte această cheltuială, aspect care reiese din indicatorii contului de profit și pierderi pe anul 2008.
Pârâta a fost de acord cu pretențiile reclamantei doar în parte, cu excepția capătului de cerere privind acordarea tichetelor de masă sau a contravalorii lor.
Instanța de fond a arătat că practica judiciară depusă la dosar de către reclamantă, prin reprezentant, privitor la tichetele de masă solicitate, nu poate fi valorificată, deoarece, potrivit art. 60 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă al SC - A, tichetele de masă se acordă conform Legii nr. 142/1998, Hotărârii Guvernului nr. 5/1999 și precizărilor din Anexa 11, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale.
În baza probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 156 și art. 161 alin.1 Codul Muncii și ale art.65 și art.67 coroborate cu art.29 alin.1 și art.78 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, potrivit dispozitivului hotărârii recurate redat anterior.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1383/6.10.2009 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul obligării pârâtei la predarea către reclamantă a unui număr de 176 tichete de masă restante, începând cu luna martie 2008 și până la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei, respectiv până la 23.03.2009, iar în caz contrar să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.423,9 lei, reprezentând contravaloarea acestor tichete, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, se susține că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 3 și art. 9 din Legea nr. 130/1996 coroborate cu prevederile art. 60 alin. 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu are relevanță faptul că în contractul individual de muncă al reclamantei nu se menționează dreptul său de a primi tichete de masă, atâta timp cât acest drept a fost inserat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care produce efecte pentru toți salariații din unitate.
Din coroborarea dispozițiilor art. 154, art. 160 și art. 161 din Codul muncii rezultă că dreptul angajatului de a primi tichete de masă este un drept salarial, întrucât tichetele de masă reprezintă o parte din contraprestația muncii depusă de salariat și exprimată în natură.
Dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 și ale art. 2 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 5/1998 nu condiționează acordarea tichetelor de masă de existența unui profit al angajatorului, prevăzând că ele se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate. Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede obligația intimate de a acorda tichete de masă, iar aceasta nu a executat obligația menționată. Executarea acestei obligații nu este facultativă și nu este condiționată de performanțele financiare ale societății, cât timp în contractul colectiv de muncă nu este prevăzută o astfel de condiție.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că își menține apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe.
În drept, se invocă dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cererea de chemare în judecată formulată și precizată ulterior de către reclamantă cuprinde mai multe petite. Printr-unul din aceste petite s-a solicitat obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a unui număr de 176 tichete de masă restante, începând cu luna martie 2008 și până la data încetării contractului individual de muncă al reclamantei, respectiv până la 23.03.2009, iar în caz contrar să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.423,9 lei, reprezentând contravaloarea acestor tichete, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective, invocându-se dispozițiile art. 1, art. 2, art. 41și art. 5 din Legea nr. 142/1998 și ale art. 2 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 5/1998 coroborate cu cele ale art. 60 alin. 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 1075 Cod civil.
Art. 60 alin. 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede că: "tichetele de masă se vor acorda conform Legii nr. 142/1998, Hotărârii Guvernului nr. 5/1999 și precizărilor din Anexa 11".
O astfel de clauză este obligatorie pentru angajator, conform dispozițiilor art. 241 alin.1 lit.c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, chiar dacă în contractul individual de muncă al reclamantei nu se regăsește o dispoziție similară, însă ea se limitează la a trimite la prevederile legale în materie de acordare a tichetelor de masă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din societățile comerciale pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă și suportată integral pe costuri de angajator. Conform art. 1 alin. 2 din aceeași lege, tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă caracterul opțional al acordării alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, acordare supusă, totodată, îndepliniri condiției înscrierii în limita prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, precum și respectării procedurii reglementate de către art. 2 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 5/1999.
Angajatorul și sindicatul din unitate nu au respectat prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, deoarece nu au prevăzut, prin contractul colectiv de muncă, clauze privind numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege și cu luarea în considerare a posibilităților financiare proprii ale societății pârâte, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă și criteriile de selecție referitoare la stabilirea salariaților care primesc tichete de masă.
Art. 8 alin.1 din Legea nr. 142/1998 prevede că: "sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru salariat sunt scutite de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu".
Prin urmare, nu pot fi acordate tichete de masă dacă angajatorul nu realizează profit. Or, în speță, angajatorul a probat că nu a realizat profit în anul 2008.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată, întrucât recurenta a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 1383/6.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată C -
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. C /12.02.2010
Tehnored.: M/ 4 ex./12.02. 2010
Prim inst.: și
Emis 2 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
