Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2000/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2000
Ședința publică din 8 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 944/09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și pârâții intimați Camera de Conturi A, Tribunalul Arad, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2008, la Curtea de APEL TIMIȘOARA, reclamanții, și, au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului A, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Arad, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând repunerea în termen începând cu data de 01.09.2000 - 01.12.2003, având în vedere dispozițiile Deciziei civile nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție B și obligarea pârâților în solidar la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică (în procent de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar); obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești, reprezentând același spor de la data de 01.09.2000 până la 01.12.2003, în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești; obligarea pârâților, la plata sumelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a deprecierii monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; obligarea pârâtului Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse prin acțiune.
În motivarea acțiunii reclamanții invocă Decizia civilă XXI/10 03 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996, și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază lunar brut și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, astfel că acest spor nu a fost niciodată abrogat de actele normative sus-menționate.
Învederează reclamanții totodată, că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14 ianuarie 2009, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat, în ceea ce privește pretențiile reclamanților privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.09.2000 - 01.12.2003, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar în ceea ce privește solicitarea reclamanților de repunere în termenul de prescripție, a solicitat respingerea acestei cereri ca nefondată și să se constate că dreptul la acțiune este prescris.
Direcția Generală a Finanțelor Publice, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea depusă la 14 ianuarie 2009, solicitat respingerea acțiunii pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca și pe cea a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică. Referitor la cererea de repunere în termen și la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.09.2000 - 01.12.2003, a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii reclamanților pentru această perioadă.
Prin întâmpinarea depusă la 15 ianuarie 2009, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul art. 16-20 din nr.OG 137/2000, republicată, potrivit cărora este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr. 137/2000, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 27 din OG nr. 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării, în această situație, judecarea cauzei având loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei. Mai precizează că, în această situație, Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Curtea de Conturi a României, prin concluziile scrise depuse la 03 februarie 2009, invocat pe cale de excepție să se constate prescripția dreptului la acțiune al reclamanților aferent perioadei 01.09.2000 - 01.12.2003 și în consecință, să se respingă acțiunea ca fiind tardiv introdusă cu privire la cererea drepturilor bănești aferente acestei perioade; pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind vădit netemeinică și nelegală.
Prin scriptul depus la dosar la 15.05.2009, Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește deoarece în perioada pentru care reclamanții solicită acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, aceștia au activat ca judecători financiari la Curtea de Conturi, respectiv Camera de Conturi a județului Ulterior, în baza OUG nr. 117/2003, începând cu data de 01.12.2003, reclamanții au fost încadrați ca judecători la Tribunalul Arad.
Potrivit art. 7 alin. 2 din OUG nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, "cheltuielile de personal aferente personalului prevăzut la art. 5 și 6 se asigură de către Curtea de Conturi pentru judecătorii financiari și judecătorii financiari inspectori în funcție, până la numirea acestora ca judecători la instanțele judecătorești prevăzute la art. 2 sau până la încetarea mandatului acestora conform legii, iar pentru magistrații-asistenți, grefierii și arhivarii-registratori, până la data trecerii acestora la instanțele judecătorești".
Prin sentința civilă nr. 10 din 3 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentința civilă nr. 944 din 09.06.2009, Tribunalul Arada admis acțiunea reclamanților, a repus în termen pe reclamanți începând cu data de 01.09.2000 - 01.12.2003, și a obligat pe pârâți în solidar la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la alocarea fondurilor necesare.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin Decizia civilă XXI din 10 03 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Acest spor a fost prevăzut explicit de art.47 din Legea nr. 50/1996, articol ce a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 începând cu data de 1 septembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe, de la această dată sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nemaifiind plătit magistraților.
Abrogarea a avut loc însă printr-un act normativ ierarhic inferior, într-un context legislativ cuprinzând unele dispoziții necorelate, chiar contradictorii ceea ce a fost de natură a crea confuzii ce au dus la o practică neunitară determinând promovarea unui recurs în interesul legii. În aceste condiții, abrogarea expresă unui articol a dus însă doar la o pierdere aparentă a dreptului la sporul amintit, în realitate, dreptul la acest spor subzistând în continuare.
În ceea ce-i privește pe reclamanți, aceștia, în perioada pentru care solicită plata drepturilor bănești prin acțiunea de față, au activat ca judecători financiari la Curtea de Conturi, respectiv Camera de Conturi a județului A, iar de la data de 01.12.2003 au fost transferați în interesul serviciului la Ministerul Justiției, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/24.10.2003, fiind încadrați de la acea dată ca judecători la Tribunalul Arad.
Întrucât prin transfer s-a produs o cesiune a drepturilor și obligațiilor între cele două instituții, Curtea de Conturi și Ministerul Justiției, respectiv Camera de Conturi a județului A și Tribunalul Arad, conform dispozițiilor art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii, reclamanții au chemat inițial în judecată doar Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul Arad, față de care au obținut titlul executoriu, sentința civilă nr. 26/12.05.2008 a Tribunalului Arad, cu privire la acordarea sporului de 50% începând cu data de 01.09.2000, până la zi, fiind deci neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu ocazia calculării sumelor cuvenite pentru acest spor, Tribunalul Arada exclus din calcul perioada 01.09.2000 - 01.12.2003, perioadă aferentă activității reclamanților la Camera de Conturi a județului A, iar prin acest refuz au fost prejudiciați și discriminați față de colegii lor cărora li s-a plătit sporul cuvenit conform acordului dintre Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, având, așadar calitate procesuală pasivă și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța constată așadar că cererea de repunere în termenul de prescripție este întemeiată, că neexercitarea acțiunii în termenul de prescripție nu se datorează culpei reclamanților, ci unor cauze temeinic justificate ce au determinat atitudinea lor pasivă, în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958, ținând seama și de motivele Deciziei civile XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, va admite cererea de repunere în termen începând cu 01.09.2000.
Pe cale de consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți este neîntemeiată.
Pe de altă parte, reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, ca urmare a deprecierii monedei naționale, în raport cu dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii rap. la art. 1082 Cod civil.
Ca o consecință a temeiniciei cererilor din acțiune vizând sporul în discuție și actualizarea drepturilor bănești cuvenite în raport cu indicele de inflație, apare ca fondat și petitul vizând efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Nu în ultimul rând, întrucât în condițiile legii, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare, își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză tocmai în virtutea acestor atribuții așa încât, apare ca fondată și cererea reclamanților privind obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse prin acțiunea de față, întrucât în lipsa identificării și alocării unor atare fonduri pentru achitarea debitelor, pârâtului Ministerului Justiției i-ar fi imposibil să își execute obligațiile care îi revin, excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive nefiind, deci, fondată.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului A, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Arad, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și va repune în termen pe reclamanți începând cu 01.09.2000 - 01.12.2003 și va obliga pe pârâți, în solidar, la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar, și pentru perioada mai sus menționată.
Împotriva sentinței susmenționată au declarat recurs Curtea de Conturi a României, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursurilor, pârâții au reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea, cu majoritatea voturilor membrilor completului, constată întemeiate recursurile pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 283 alin 1 litera c din Codul muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Din coroborarea art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii cu art.3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamantei la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.
Curtea nu poate reține interpretarea dată de instanța de fond cu privire la faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 10.03.2008, dată la care s-a pronunțat Decizia nr. 21 Inaltei Curți de casație și Justiție, întrucât aceasta a stabilit faptul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, și nu poate duce la întreruperea prescripției, în condițiile stabilite de Decretul 167/1958 republicat, și nici nu este o cauză temeinică care să justifice depășirea termenului de prescripție, cerințele imperative ale art. 19 din decretul 167/1958 republicat nefiind îndeplinite.
În condițiile în care prescripția extinctivă este o excepție de ordine publică, iar în cauză nu au fost învederate de reclamanți existența unor altor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, care a început să curgă la data când intrării în vigoare a OG 83/2000, iar acestea nu au putut fi constatate nici de instanță din oficiu, sancțiunea prescrierii dreptului reclamanților de a solicita plata drepturilor salariale cuvenite cu mai mult de trei ani anteriori datei sesizării instanței nu poate fi evitată.
Având în vedere cele expuse, Curtea cu majoritatea voturilor membrilor completului de judecată, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 944 din 09.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Curtea va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescris dreptul material la acțiune
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 944/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 decembrie 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. / 2009
Tehnored./2009/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul Arad
Notă: cu opinia separată a d-nei judecător în sensul respingerii recursurilor declarate de pârâți; respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Lega nr. 334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr. 167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
