Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1883/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1883
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, C reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământul împotriva sentinței civile nr. 1037/23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Grupul Școlar de Industrie Alimentară A și Primarul Municipiului A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții, C, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământul au chemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar de Industrie Alimentară A și Primarul Municipiului A, solicitând instanței obligarea pârâtului I la calcularea și acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate, în perioada 2004 - 2008; obligarea pârâtului să actualizeze drepturile salariale enunțate mai sus la data plății efective a acestora; obligarea pârâtului să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul II să vireze fondurile bănești necesare drepturilor salariale mai sus menționate.
În motivarea acțiunii au arătat că în perioada 2004 - 2008 le-au fost acordate numai indemnizațiile de concediu, nu și primele de vacanță deși art. 37 alin. 1 lit. g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, precum și cel la Nivel de Învățământ pe anii 2003 -2004, prevăd că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, inclusiv de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, aceasta acordându-se odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 și 243 din Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă este obligatoriu, angajatorul răspunzând pentru încălcarea dispozițiilor acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1037 din data de 23.06.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Astfel, este neîndoielnic și de necontestat nici de către reclamanți că salariile personalului din învățământ se suportă din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal și de la bugetul local, iar dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal, sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ care derogă de la dispozițiile generale, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă, decât în măsura în care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, în contextul în care Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Este adevărat că art. 50 alin. 12) din Legea nr. 128/1997 stabilește cu valoare de principiu că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă, putându-se, așadar, concluziona, prin interpretarea logică și teleologică a acestui text, că prima de vacanță nu contravine dispozițiilor speciale în materia salarizării personalului din învățământ, dar este indeniabil că, în lipsa unor stipulații exprese ale acestor dispoziții, aceasta poate fi acordată numai în condițiile precis determinate de art. 35 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Județean, care, de altfel, stă la baza acțiunii de față.
Or, prevederea contractuală invocată de reclamanți (ce se regăsește identic și la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ) stabilește fără nici un echivoc că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi plătită în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de atare resurse fără ca în acest scop, să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetul local destinate pentru plata salariilor și altor drepturi bănești ale personalului din învățământ care sunt prevăzute de lege.
În cauză, însă, reclamanții nu au invocat și nici nu au dovedit că angajatorul lor ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici reprezentantul lor nu a făcut vreo atare susținere în fața instanței, după cum nici pârâtul angajator nu a făcut vreo apărare sub acest aspect, iar din lucrările dosarului și, îndeosebi, documentația depusă la dosar de sindicatul reprezentativ nu rezidă nici un element în acest sens, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, inclusiv ca o consecință, și în ceea ce privește petitele subsidiare ale acțiunii.
Cu referire la practica judiciară a Curții de APEL TIMIȘOARA, reflectată de decizia nr. 691/15.04.2009, depusă de reprezentanta reclamanților, este de observat că nu cuprinde nici un considerent care să înlăture cerința legală de acordare a primelor de concediu numai în măsura în care angajatorul dispune de venituri proprii, venituri diferite de cele alocate din bugetul statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că nu poate fi valorificată în cauză de instanța de fond.
De asemenea, este inadmisibil ca totalul cheltuielilor de personal pentru cadrele didactice aprobate pe instituțiile de învățământ prin bugetul local, să poată fi modificate prin contractul colectiv de muncă, întrucât aprobarea acestora are loc prin legea bugetară anuală și hotărârea consiliului local care au forța juridică a unor atare acte normative și este de neconceput să poată fi modificate printr-o convenție încheiată între reprezentanții sindicatelor de ramură și ai ministerului d e resort.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în totalitate a sentinței supusă reformării în sensul admiterii acțiunii sale, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
În motivarea recursului declarat, recurenții reclamanți au arătat că hotărârea încalcă și interpretează greșit dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 241 și 243 al. 1 din Codul muncii, art. 50 al. 12 din legea 128/1997, art. 30 al. 1 și 2 din legea 150/1996. S-a mai arătat că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, clauzele acestuia neîncălcând dispozițiile legale speciale în materia salarizării personalului din învățământ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 303 pct. 9, 304 ind. 1 și 312 al. 1, 3 din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru următoarele motive:
Prin contractul colectiv de muncă învățământ la nivelul Județului A pe anul 2004, în art. 35 lit. G se prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. Conform art. 9 alin. 2 din acest contract, deoarece nici una din părți nu a denunțat acest contract, valabilitatea acestuia a fost prelungită. Aceeași dispoziție o constituie și art. 37 lit. G, din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2007/2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse cu nr. 596/15/12.11.2007.
Curtea nu poate reține argumentul instanței de fond de respingere a acțiunii reclamanților, cu privire la faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul reclamanților ar dispune de venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici pârâtul angajator nu a susținut că are alocate fonduri proprii pentru acordarea acestor prime, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, întrucât obligația de plată a primei de vacanță din venituri proprii există, actul normativ stabilind obligativitatea plății acesteia, iar daca s-ar accepta argumentul instanței de fond, ar însemna ca angajatorul să poată modifica unilateral contractul colectiv de muncă, eliminând prima de vacanță, prin simpla neincludere în buget a sumelor pentru plata acesteia. Obligația angajatorului de plată a primei de vacanță, există și în cazul în care nu a inclus în buget sumele necesare, fiind dublată de obligația de a obține fonduri proprii din care să-și execute obligația legală.
Se constată astfel că existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), cum a interpretat prima instanță clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților.
Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că o asemenea condiție este subînțelesă, dacă există vreo îndoială privind înțelesul unei clauze contractuale, aceasta se interpretează în favoarea angajatului, avându-se în vedere principiile dreptului muncii.
Instanța de recurs apreciază că în mod eronat judecătorii fondului au reținut că reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul acțiunii pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997, care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic, precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Într-adevăr, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,însă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat în sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază, nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare, care nu sunt prevăzute de lege. Un argument în plus în sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de a beneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Curtea, cu majoritatea voturilor completului, mai reține faptul că pentru perioada 2004 - 2005, dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris conform art. 283 din Codul muncii, neputându-se reține apărarea reclamanților conform căreia, prin OUG 146/2007 s-a întrerupt termenul de prescripție și a început să curgă un nou termen, deoarece dreptul la prima de vacanță solicitat de reclamanți nu a fost suspendat prin legile bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, doar primele de concediu suspendate prin aceste legi făcând obiectul OUG 146/2007.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, și va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și obligă pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pe anii 2006-2008.
Cererea de alocare a fondurilor necesare unității școlare pârâtei, din bugetele locale de către Primarul Municipiului A nu va putea fi primită față de clauzele conținute de art. 37 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură identificat mai sus, coroborat cu dispozițiile legii 215/2001 privind administrația publică locală.
Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, va fi admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.
De asemenea va menține sentința în ceea ce privește primele de concediu pe anii 2004 - 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, C, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământul împotriva sentinței civile nr. 1037/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arad.
Modifică în parte sentința în sensul admiterii acțiunii în parte și obligării pârâtului Grupul Școlar de Industrie Alimentară A la plata primelor de vacanță aferente anilor 2006 - 2008, actualizate și la trecerea lor în carnetele de muncă.
Menține sentința în ceea ce privește pretențile aferente perioadei 2004 - 2005 și față de pârâtul Primarul Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.01.2010
Tehnored. /2 ex./ 05.01.2010
Prim inst.: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Notă: cu opinia separată a d-nei judecător în sensul admiterii în totalitate a acțiunii ca efect al respingerii prescripției dreptului material la acțiune.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Dreptul la prima de vacanță care face obiectul acțiunii a fost suspendat prin acte normative succesive privind bugetul de stat în perioada 2001-2006, iar prin nr.OG 146/2007 se prevede în art. 2 alin. 1 modalitatea de plată a primelor de vacanță pentru perioada cât au fost suspendate urmând a se achita în luna iunie 2008 pentru perioada 2004-2008.
Acest termen de plată nu a fost respectat de către angajator, ceea ce i-a îndrituit pe reclamanți să se adreseze instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Este adevărat că dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevăd că un conflict de muncă poate fi formulat în termen de trei ani de la nașterea dreptului la acțiune, însă termenul de prescripție fiind suspendat în baza actelor normative la care s-a făcut referire mai sus, nu se poate vorbi de prescripția dreptului la acțiune, întrucât suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atât timp cât nu se prevede expres prin vreo dispoziție legală înlăturarea existenței acestuia.
Dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, iar dispozițiile legale de suspendare au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor suspendate, în speță fiind reclamanții.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
