Drepturi banesti castigate in instanta. Speta.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
E IZIA nr. 538
Ședința publică din data de 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța
- ---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC. SRL - prin asociat unic, domiciliat în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1432 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în comuna de Târg, sat,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârât SC SRL reprezentată de asociat unic prezent personal și asistat de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxai judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că urmează a se pune în discuția părților excepția de tardivitate a motivării recursului invocată de procuratorul intimatului la termenul anterior, excepție prorogată de instanță pentru acest termen. De asemenea, se învederează că asociatul unic al recurentei - - a depus la dosar un memoriu însoțit de copiile a două ordine de deplasare și pontajele pe lunile iunie și septembrie 2006, filele 14-17. Totodată, se mai învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise însoțite de copia adresei nr.6302/2007, filele 18-21.
Curtea pune în discuție tardivitatea motivării recursului declarat.
Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită respingerea excepției de tardivitate întrucât cu actele depuse la dosar de recurentul-pârât s-a făcut dovada că în perioada 7.02.2008 - 14.03.2008 reprezentantul legal al recurentei a fost plecat din țară, astfel că sentința instanței de fond i-a fost comunicată la data de 15.03.2008, conform art.303 alin.2 Cod pr.civilă termenul de recurs curgând de la data comunicării hotărârii, astfel că recursul e motivat în termen.
Față de motivele de recurs, de precizările și detalierea acestora pe care le depune la dosar, filele 22-25, precum și în vederea comunicării acestora către intimatul-reclamant, solicită acordarea unui nou termen de judecată în acest sens, iar în situația în care instanța consideră că nu se impune amânarea cauzei solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La solicitarea instanței arată că prin actele depuse la dosar invocat și motive noi de recurs, dar acestea cuprins și o explicitare a motivelor deja existente.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate, urmând a aprecia dacă se impune comunicarea către intimatul-reclamant a actelor depuse la dosar la acest termen de judecată de către apărătoarea recurentului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC Transport Internațional Marfă și Persoane SRL P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2006, concediului de odihnă aferent perioadei lucrate, a orelor suplimentare prestate pe perioada angajării, reactualizarea sumelor datorate începând cu data expirării termenului de plată și până la achitarea lor efectivă, acordarea tichetelor de masă sau contravaloarea lor, plata cheltuielilor de judecată și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în perioada iunie-octombrie 2006, însă pârâta nu i-a achitat toate drepturile salariale constând în salariul pe luna octombrie 2006, orele suplimentare prestate, nu i-a acordat tichetele de masă și nici nu i-a asigurat efectuarea concediului de odihnă corespunzător muncii prestate.
La data de 13.07.2007 și la 13.11.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata orelor lucrate în zilele de legală și a sumei totale de 3075 lei calculată pe baza expertizei efectuată în cauză.
În cauză s-au administrat proba cu acte, interogatorii și expertiză salarizare.
Prin sentința civilă nr.1432 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2501 lei net conform raportului de expertiză, reprezentând drepturi salariale aferente orelor suplimentare și concediul de odihnă neefectuat, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului cu privire la acordarea drepturilor salariale pe luna octombrie 2006 și contravaloarea tichetelor de masă, a obligat pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului și, de asemenea, a obligat pârâta la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform contractelor individuale de muncă nr.-/13.06.2006, nr.-/12.09.2006, deciziei nr.434/09.09.2006, adresei nr.1600/2007, fișelor de pontaj și statelor de plată existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei inițial pe o perioadă determinată de 3 luni, respectiv 08.06.2006-08.09.2006 și, ulterior, pe durată nedeterminată, începând cu 09.09.2006, îndeplinind funcția de șofer autobuz, dată la care i-a încetat contractul de muncă.
A apreciat instanța de fond că, potrivit raportului de expertiză salarizare, reclamantul a prestat activitate în favoarea pârâtei în perioada iunie-septembrie 2006, având dreptul la suma de 2501 lei net, reprezentând 2 zile concediu de odihnă neefectuate și ore suplimentare, pe baza actelor prezentate de reclamant și respectiv, în raport de actele prezentate de pârâtă constând în foile de pontaj, reclamantul ar avea dreptul doar la suma de 61 lei net, reprezentând 2 zile de concediu neefectuat, menționându-se că acesta a încasat un rest de plată pe luna octombrie 2006 de 574 lei prin semnarea statului de plată.
S-a mai reținut de instanța fondului că dispozițiile art.141 al.4 Codul Muncii stipulează că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.117-120 Codul Muncii prevăd că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, iar angajatorul este obligat să achite salariatului salariul corespunzător pentru munca suplimentară prestată.
S-a apreciat de instanța de fond că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 08.06.2006-09.09.2006,îndeplinind funcția de șofer autobuz, perioadă în care pârâta nu i-a achitat toate drepturile salariale ce i se cuveneau, în valoare totală de 2501 lei net reprezentând 2 zile concediu neefectuat și ore suplimentare, caz în care pârâta are obligația să achite această sumă reclamantului.
De asemenea, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiate pretențiile reclamantului privind neîncasarea salariului pe luna septembrie 2006 și a tichetelor de masă, întrucât, pe de o parte, din analiza statelor de plată existente la dosar și a raportului de expertiză efectuat în cauză, reiese cu certitudine că reclamantul a încasat efectiv un rest de plată pe luna octombrie 2006 de 574 lei, certificând prin semnătură primirea acestei sume de bani, iar pe de altă parte, nu există nicio normă legală care să instituie în sarcina pârâtei obligația de a acorda sau de a achita tichete de masă reclamantului.
Apărările pârâtei în sensul că nu datorează reclamantului nicio sumă de bani și că nu există nicio dovadă că acesta ar fi prestat ore suplimentare au fost apreciate ca neîntemeiate de către instanța de fond, întrucât, pe de o parte, conform probelor administrate în cauză, pârâta datorează reclamatului suma de 2501 lei cu titlul de drepturi salariale nete, iar pe de altă parte, pârâta nu a depus la dosar, deși îi revine sarcina probei, diagramele tahograf pentru a se verifica cursele efectuate pe traseele dispuse în sarcina reclamantului în perioada în care acesta a fost salariatul pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC Transport Internațional Marfă și Persoane SRL P,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul a fost motivat la data de 19. 03.2008,astfel încât în ședința publică din data de 16.04.2008 instanța de recurs a pus în discuție respectarea în cauză a dispozițiilor ce reglementează termenul legal de motivare a căii de atac.
Având în vedere că sentința recurată a fost comunicată pârâtei la data de 04.02.2008 (astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 81 din dosarul de fond), că aceasta a depus motivele de recurs la data de 19.03.2008, după împlinirea termenului de 10 zile prev. de art. 303 proc. civ. pentru motivarea căii de atac,socotit de la comunicarea hotărârii pe zile libere, conform art. 101 proc. civ. în baza art. 306 proc. civ. potrivit cărora recursul ce nu a fost motivat în termen legal se va declara nul, văzând că ordinele de deplasare depuse la dosar nu constituie o justificare a încălcării dispozițiilor imperative privind termenul de motivare a recursului și că nu sunt motive de recurs de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu conform alin. 2 al aceluiași articol, Curtea urmează a constata nulitatea prezentului recurs pentru nemotivarea în termen legal.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta SC. SRL - prin asociat unic, domiciliat în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1432 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în comuna de Târg, sat,-, județ P, pentru nemotivarea în termenul legal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. MP/MD
3 ex./ 09.05.2008
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța