Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2140/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.2140

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

: - - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC " " SA B, prin administrator judiciar, cu domiciliul ales în B,-,.3,.7, sector 1 - la Societatea civilă de avocați și asociații, împotriva sentinței civile nr.884 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în -Scăieni,-,.22,.B,.4,.39, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantul chemat în judecată pe pârâta SC SA (fosta SC SA), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a salarizării sale sub nivelul minim prevăzut de CCM încheiat între SC SA și salariații reprezentați de pe anii 2005-2007; actualizarea drepturilor salariale cuvenite și neacordate cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă; obligarea pârâtei la rectificarea carnetului de muncă cu valoarea salariului și sporurilor aferente sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile de 100 lei/ zi începând cu data rămânerii irevocabile sentinței.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că fost salariatul pârâtei în funcția de mecanic de la data de 01.03.2002 la 14.04.2008 când i- încetat contractul de muncă conform art.65 alin.1 din Codul Muncii.

A precizat reclamantul că în această perioadă nu fost salarizat conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, salariul său fiind stabilit și plătit la un nivel inferior celui la care ar fi fost îndreptățit pentru funcția de mecanic, respectiv de muncitor calificat, nivel minim de salarizare

A susținut reclamantul că nivelul de salarizare de care beneficiat s- situat sub nivelul minim prevăzut în CCM încheiat între SC SA si salariații reprezentați de, pentru anii 2005-2007 și 2008, fiindu- astfel diminuate și sporurile aferente cât și indemnizația de concediu și prima de vacanță.

În drept, reclamantul și- întemeiat acțiunea pe art.128-129 și art.232 din CCM și Legea nr. 168/1999.

În dovedirea acțiunii, reclamantul depus la dosar copia cărții sale de muncă, copia deciziei nr.839/2008 de încetarea contractului său de muncă, copii ale contractului colectiv de muncă.

La termenul de judecată din 3.10.2008 ( fila 19), reclamantul depus o precizare la acțiune, arătând că solicită și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre sporurile acordate și cele cuvenite conform înscrisurilor din carnetul de muncă; dintre prima de vacanță, indemnizația de concediu și de concediere acordată și cea cuvenită, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă; și cea cuvenită conform art.50, art.128 si 129 din CCM pe perioada 15.08.2005-14.04.2008.

La solicitarea reclamantului, instanța încuviințat proba cu expertiză salarizare, cu obiectivele de calcula dacă salariul acestuia fost stabilit conform art.128 si 129 din CCM; să stabilească diferențele salariale cuvenite și să îi recalculeze sporurile acordate conform înscrisurilor din carnetul de muncă în funcție de salariul de bază; să calculeze și să stabilească diferența dintre indemnizația de concediu acordată și cea cuvenită; suplimentările salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.

După administrarea probatoriilor prin sentința civilă nr.884 pronunțată la data de 23 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA (fostă SC SA) B, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 25906 lei reprezentând drepturi salariale actualizate conform raportului de expertiză și 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert și onorariu de avocat.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamantul și- desfășurat activitatea în cadrul SA - Punct de lucru Scăieni, având funcția de mecanic, în perioada octombrie 2005- aprilie 2008.

În ceea ce privește drepturile salariale, expertiza stabilit că reclamantul beneficiat de un salariu situat sub nivelul minim contractului colectiv de muncă pentru perioada 01.10.2005-14.04.2008, la stabilirea acestor diferențe expertul ținând seama de sporul de vechime, sporul de muncă grea, sporul de tură și sporul de pericol conform procentelor înscrise în carnetul de muncă de către angajator.

Conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură pentru anii 2005-2007 raportul de expertiză stabilit, raportat la mențiunile din carnetul de muncă, că reclamantul nu beneficiat de prima de aprovizionare toamnă-iarnă.

În temeiul art.274 prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert și de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală.

In cuprinsul motivelor de recurs se arată că sentința atacată este criticabilă deoarece s-a dat cu ignorarea disp.art.36 din Legea nr.85/2006, care dispune in mod clar că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau asupra bunurilor sale.

Examinând hotărârea atacată, Curtea va reține ca instanța de fond a procedat la judecarea cauzei făcând abstracție de disp.art.36 din Legea nr.85/2006, modificată - care are următorul cuprins "e la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor."

Textul menționat mai sus nu lasă la aprecierea instanței oportunitatea suspendării și nici nu se referă exclusiv la acțiunile privind partajarea averii debitorului, așa cum a reținut in motivarea respingerii cererii de suspendare tribunalul.

Față de aceste considerente, Curtea in baza disp.art.312 pr.civ. corob. cu disp.art.36 din Legea nr.85/2006 va admite recursul formulat de către recurenta debitoare și va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova pentru a se dispune suspendarea judecării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC " " SA B, prin administrator judiciar, cu domiciliul ales în B,-,.3,.7, sector 1 - la Societatea civilă de avocați și asociații, împotriva sentinței civile nr.884 din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în -Scăieni,-,.22,.B,.4,.39, județul P și în consecință:

Casează sus-menționata sentință atacată și trimite cauza pentru a se dispune suspendarea judecării acesteia potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 la Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - - - ---

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehored.6 ex./17.11.09

/

f- Trib.

Președinte:Lucian Crăciunoiu
Judecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2140/2009. Curtea de Apel Ploiesti