Pretentii civile. Speta. Decizia 2138/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR. 1134,-
DECIZIA NR. 2138
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei nr.1591 din 22 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr.1134,- formulată de contestatorul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații, -, -, -, G, G, toți reprezentați de, cu domiciliul ales în Târgoviște, str.- -,.17,.A,.2,.7, județul D - la sediul Judecătoriei Târgoviște, G, -, toți cu domiciliul ales în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D - la sediul Tribunalului Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că prezenta contestație în anulare este scutită de plata taxei de timbru, iar contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către contestator, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții, -, G, grefieri, grefieri arhivari la Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Tâtgoviște, și -, aprozi la Tribunalul Dâmbovița au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Dâmbovița și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc, reprezentând 50% din salariul de bază, începând cu data de 10 martie 2000 și în continuare, pentru viitor, precum și la plata sporului de ședință de judecată pe ultimii trei ani și acordarea acestuia și pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că cele două sporuri salariale au fost prevăzute de art.421din Legea nr.104/1999 care a completat Legea nr.50/1996 și respectiv art.9 din același act normativ, aceste texte legale au rămas în vigoare de la data apariției lor, drepturile trebuind să fie acordate în continuare personalului din organele judecătorești, așa cum atestă și soluția pronunțată de recursul în interesul legii.
S-a mai învederat că un astfel de drept nu poate fi înlăturat, întrucât menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Au mai precizat reclamanții că, având în vedere soluția pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că atât magistrații, cât și personalul conex sunt îndreptățiți la acordarea sporului de suprasolicitare, consideră că și cererea pe care au formulat-o este îndreptățită.
Reclamanții au arătat faptul că de la data intrării în vigoare a OG83/2000 nu au mai beneficiat de sporul de risc și solicitare neuropsihică, executarea acestui drept fiind suspendată. De asemenea, consideră că în cazul invocării unei eventuale excepții a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai mare de trei ani cu privire la sporul de 50% înainte de formularea acțiunii, se impune respingerea acesteia, deoarece soluția pronunțată în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și de la data pronunțării deciziei s-a născut dreptul lor.
În cauză au formulat la data de 10.11.2008 cerere de intervenție în interes propriu, și, grefieri la Tribunalul Dâmbovița, prin care au solicitat obligarea acelorași pârâți la plata drepturilor salariale menționate în acțiune, pentru aceleași motive de fapt și de drept.
De asemenea, au formulat cerere de intervenție și, și, personal auxiliar în cadrul Tribunalul Dâmbovița și, grefier în cadrul Judecătoriei Târgoviște.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentantul său P P, a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și, în consecință, a solicitat respingerea acțiunii față de el ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 10.11.2005, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii în rest ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat de asemenea excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterior menționată, iar sub aspectul fondului cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.36 din 21 ianuarie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea și cererile de intervenție ca prescrise pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005.
A admis în parte acțiunea și cererile de intervenție în sensul că a obligat restul pârâților să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% calculat la salariul de bază, după cum urmează: pentru reclamanții și intervenienții personal auxiliar de la 31.10.2005 în continuare, iar pentru reclamanții și intervenienții personal conex de la 8.10.2007 în continuare.
Totodată, a respins în rest acțiunea și cererile de intervenție ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, instanța de fond a reținut că această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți, intervenienți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea sa la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții expusă mai sus, instanța de fond a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005, instanța de fond a constatat că și aceasta este întemeiată, întrucât, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.7 alin.1 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, în speța de față, pentru perioada 10.03.2000 - 30.10.2005 dreptul la acțiune este prescris, neputând fi acceptat argumentul invocat referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data pronunțării Deciziei nr.21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, pronunțarea acestei decizii nu poate fi considerată ca fiind momentul de la care exercițiul dreptului se putea realiza, acest moment fiind cel în care se putea încasa contravaloarea sporurilor ce fac obiectul acțiunilor și a cererilor de intervenție, respectiv lunar.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că acțiunea și cererile de intervenție sunt întemeiate în parte. Astfel, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii, s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea. Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Reclamanții și intervenienții au calitatea de personal auxiliar și respectiv calitatea de personal conex, care, potrivit OUG 100/2007, beneficiază de aceleași drepturi ca și personalul auxiliar de specialitate de la data de 9.10.2007.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții G, -, intervenienta și pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința recurată în baza art.304 pct.9 Cod pr.civilă, considerând că decizia ICCJ 21/2008 interpretează art.47 din Legea nr.50/1996, însă această lege a fost abrogată în mod expres prin OG nr.8/2007 și, în consecință, sporul de suprasolicitare neuropsihică nu se poate acorda și pe viitor, respectiv după data de 1.02.2007 când a intrat în vigoare această lege de salarizare.
Reclamanții au criticat sentința primei instanțe întrucât prin decizia nr.21/2008 pronunțată de ICCJ, sporul de 50% a fost aprobat personalului auxiliar și conex, astfel cum a rezultat din modificarea și completarea art.3 alin.1 și 3 din Legea nr.567/2004.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.1591 din 22 iulie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins recursul pârâtului Ministerului Justiției ca nefondat, a admis recursul declarat de reclamanții, - și precum și G, împotriva sentinței civile nr.36 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, -, intervenienții în propriu, G și, toți prin reprezentant legal și intimații-pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Economiei și Finanțelor, a modificat în parte sentința în sensul că obligația pârâților la plata sporului de 50% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru acești recurenți începe de la data de 31 octombrie 2005, iar nu de la 8 octombrie 2007, menținându-se în rest dispozițiile sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, rin p. decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constatat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest spor a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial. Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În consecință, văzând și disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
În ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea a considerat că decizia nr.21/2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii li se aplică acestora în baza art.3 alin.1 și alin.3, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, văzând și regulamentul de ordine interioară al instanțelor, a admis recursul promovat de aceștia, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă, a modificat sentința în parte în sensul obligării pârâților la plata și către aceștia a sporului de 50% cu începere de la data de 31 octombrie 2005, termen calculat în considerarea faptului că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către reclamanți la data de 30 octombrie 2008 (cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani) și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea contestației, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs prin care contestatorul a susținut că din luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr.8/2007, astfel că nu mai subzistă acordarea sporului pretins de reclamanți de la această dată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, potrivit art.318 pr.civ. Curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.318 alin.1 pr.civ. pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
- instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare;
- această omisiune să se fi produs din greșeală.
Din lecturarea motivelor de recurs invocate de pârâtă și dezvoltarea acestora, cât și din considerentele expuse în argumentarea soluției date de instanța de control judiciar, Curtea reține că aceasta din urmă nu a omis cercetarea vreunui motiv de recurs. Faptul că instanța de recurs a apreciat probele administrate și actele normative incidente în cauză într-un alt mod decât cel solicitat de contestator nu poate conduce la ideea că această instanță a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest fel nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, în caz contrar contestația devenind un recurs la recurs.
Așa fiind, nu subzistă niciunul din cauzele expres și limitativ prevăzute de art.318 pr.civ. pentru această cale extraordinară de atac.
Față de considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală decizia atacată, în baza art.320 pr.civ. Curtea urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anularea deciziei nr.1591 din 22 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr.1134,- formulată de contestatorul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații, -, -, -, G, G, toți reprezentați de cu domiciliul ales în Târgoviște, str.- -,.17,.A,.2,.7, județul D - la sediul Judecătoriei Târgoviște, G, -, toți cu domiciliul ales în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D - la sediul Tribunalului Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județul D, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - ---
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.12 ex./24.11.2009
/
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
