Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 247/R-CM
Ședința publică din 18 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI B și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.803/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimatul-reclamant G și intimații-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor B și Penitenciarul Colibași.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-pârât-chemat în garanție, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție a instituției pe care o reprezintă.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.08.2007, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Colibași și Ministerul Economiei și Finanțelor, ultimul pârât în calitate de chemat în garanție, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sporului de vechime în cuantum de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2005-01.07.2005, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii s-a susținut de către reclamant că a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, iar în perioada 01.08.1998-01.07.2005 a fost detașat în funcția de director la Penitenciarul Colibași, susținând în continuare că pentru vechimea sa în muncă de peste 20 de ani trebuia să beneficieze de un spor de 25% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, însă acest lucru nu s-a întâmplat datorită interpretărilor contradictorii ale dispozițiilor din legile privind salarizarea magistraților.
A mai arătat că pentru perioada 01.07.2002 - 31.12.2004 i s-a acordat acest spor prin sentința civilă nr.651/CM/17.11.2005 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr.139/R-CM/14.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, însă au rămas de acordat drepturile bănești reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.01.2005 - 01.07.2005, dată la care s-a pensionat.
La data de 03.09.2007, prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât între acest minister și reclamant nu există nici un fel de raport juridic.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii întrucât potrivit G nr.177/2002, indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților era stabilită exclusiv pe baza funcțiilor deținute, în raport cu nivelul instanțelor și cu vechimea în magistratură și nu cuprindea alte sporuri decât sporul de fidelitate, nefiind vorba despre niciun spor de vechime în muncă.
De asemenea, acest pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
La data de 28.09.2007, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, însă primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a sa.
Totodată, a formulat o cerere prin care a solicitat ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice
La rândul său, Penitenciarul Colibașia invocat în principal excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că părțile s-au mai judecat, iar prin sentința civilă nr.651/CM/17.11.2005 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr.139/R-CM/14.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, i s-au acordat reclamantului drepturile pe care le solicită prin acțiunea de față, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, invocând prevederile art.33 alin.3 din Legea nr.50/1996 și pe cele ale art.2 alin.1 din nr.OG83/2000.
Toate aceste excepții au fost puse în discuția părților, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, fiind respinse ca neîntemeiate în ședința publică din data de 28.11.2007.
La termenul din data de 28.11.2007, reclamantul a învederat instanței că dorește ca drepturile salariale solicitate să-i fie acordate până la data de 22.07.2005, când a fost eliberat din funcție.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.803/CM din 28 noiembrie 2007, a admis acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Colibași să plătească acestuia drepturile bănești reprezentând sporul de vechime de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2005 - 22.07.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, acesta fiind obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești sus menționate.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamantul a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, iar în perioada 01.08.1998 - 01.07.2005 a fost detașat în funcția de director la Penitenciarul Colibași.
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1037/C/20.07.2005 s-a stabilit că, începând cu data de 22.07.2005, reclamantul se eliberează, la cerere, din funcția de director al Penitenciarului Colibași.
Prin sentința civilă nr.651/CM/17.11.2005 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr.139/R-CM/14.03.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, s-au acordat reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada iulie 2002-2004.
Prin art.12 alin.1 din Legea nr.52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, republicată, s-a prevăzut că "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat în raport cu tranșele de vechime.
În urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr.55/1993, textului de lege menționat i s-a dat următorul conținut: "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru" diferențiat, de asemenea, de tranșe de vechime.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr.52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art.31 (devenit art.33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Ulterior, prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art.33 din această lege, un nou alineat, devenit alin.(3), cu următorul conținut: "Prevederile alin.(1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților".
În raport cu această din urmă modificare, precum și cu explicația ce s-a dat conținutului expresiei de "indemnizație de încadrare lunară" în art.2 din aceeași ordonanță, s-a considerat că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistrați, în conținutul căruia au fost incluse indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor, precum și vechimea în magistratură, fără a se mai menționa și criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultimă componentă din salarizarea magistraților.
Ordonanța menționată a fost adoptată în temeiul art.108 alin.(1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și al art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr.294 din 1 noiembrie 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a art.33 alin.(3) din Legea nr.50/1996, introdus prin nr.OG83/2000, a reținut că "principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".
Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe dispozițiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, au mai fost invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraților și a stabilirii vechimii acestora, în cadrul nr.OUG177/2002 și nr.27/2006. De asemenea, făcându-se referire la dispozițiile Legii nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, la cele ale Legii nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, ale nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, precum și la dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a apreciat că magistraților, precum și persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi nu li se mai cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor și completărilor aduse art.33 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000.
Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
În acest sens, s-a reținut că nr.OG83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr.50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici nr.OUG177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr.24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin nr.OG83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art.16 alin.(3) și ale art.295 din Codul muncii.
S-a mai reținut că dispoziția din nr.OG83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art.1 sau art.9 alin.ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art.137 alin.(1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, s-a reținut că ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 asupra recursului în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru perioada în care reclamantul a îndeplinit funcția de director general al Penitenciarului Colibași pe considerentul că această instituție are calitatea de ordonator principal de credite. Nu s-a avut în vedere că potrivit art.2 alin.4 din Legea nr.293/2004 privind statutul funcționarilor publici, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, iar potrivit art.1 din nr.HG1849/2004, s-a organizat prin preluarea atribuțiilor patrimoniului personalului și bugetului aprobat Direcției generale a penitenciarelor, finanțarea acesteia asigurându-se din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, potrivit legii.
2. Pe fondul cauzei, în mod greșit s-a admis acțiunea reclamantului pentru perioada în care a îndeplinit funcția de director al Penitenciarului Colibași, fără a se avea în vedere că potrivit nr.OUG177/2002, cât și nr.OUG27/2006, magistrații detașați în funcții de conducere, în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor sau directori de penitenciare, beneficiau pe durata detașării de indemnizația brută lunară de judecător sau, după caz, de procuror, la care se adaugă indemnizația de conducere prevăzută de lege.
Având în vedere că potrivit nr.OUG177/2002, indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților era stabilită exclusiv pe baza funcțiilor deținute în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură și nu cuprindea alte sporuri decât sporul de fidelitate, cererea reclamantului trebuia respinsă.
Se solicită astfel admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În recursul declarat de chematul în garanției Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție, deși între acest minister și Administrația Națională a Penitenciarelor nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a corectat periodic drepturile salariale cuvenite reclamantului, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea recurentului pentru sumele ce trebuie să le plătească dintr-un raport de muncă.
Pe de altă parte, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, ca și ministrul justiției, primul neputând fi obligat la plata drepturilor pentru salariații altor instituții.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție.
Recursurile declarate de cele două părți sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, se constată că primul motiv vizează perioada în care reclamantul a îndeplinit funcția de director general al Penitenciarului Colibași.
Se constată astfel că, prin acțiunea formulată, reclamantul a chemat în judecată, pentru obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2005 - 01.07.2005, atât pe recurentul Ministerul Justiției, cât și Administrația Națională a Penitenciarelor.
S-a reținut de instanța de fond că, într-adevăr, în perioada 01.08.1998 - 01.07.2005, reclamantul a fost detașat în funcția de director la Penitenciarul Colibași.
Cum pentru perioada anterioară i s-au acordat drepturile bănești reprezentând sporul de vechime, acesta nu a mai solicitat prin acțiunea de față decât acordarea drepturilor salariale constând în acest spor pe perioada 01.01.2005 - 01.07.2005, perioadă în care, într-adevăr, era detașat în funcția de director la Penitenciarul Colibași.
Însă, întrucât în cauză a fost obligată și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime, rezultă că aceasta urmează a-i achita drepturile respective reclamantului.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, instanța de fond admițând în mod corect acțiunea pentru plata sporului de vechime de 25%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară a reclamantului.
Prin sentința civilă nr.651/CM din 17 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin decizia Curții de APEL PITEȘTI nr.139/R/CM din 14 martie 2006, i s-au acordat reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 2002-2004.
Sporul de vechime a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar, așa cum rezultă și din interpretarea legii în ansamblul ei, care, atunci când face referire la personalul auxiliar, folosește sintagma "celelalte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților, cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare (conform principiului neretroactivității) care i-au afectat existența sau exercitarea. Așadar, nu are incidență în speță nr.OUG27/2006 la care face referire recurentul Ministerul Justiției.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului Ministerului Justiției în sensul că acest drept ar fi fost abrogat implicit prin prevederile art.50 din nr.OUG177/2002. Potrivit acestui text de lege, e p. data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Art.11din Legea nr.50/1996 cuprinde dispoziții referitoare la valoarea de referință sectorială ce va sta la baza stabilirii indemnizațiilor magistraților, deci nu are incidență în speță.
Nici cea de-a doua teză a art.50 din nr.OUG50/1996 nu are nici o incidență asupra sporului de vechime, de vreme ce art.3 din același act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții în raport cu nivelul instanței și cu vechimea în magistratură. Rezultă din coroborarea acestor texte de lege că abrogarea respectivă nu poate viza decât acele dispoziții legale referitoare la stabilirea salariilor în funcție de nivelul instanțelor și de vechimea în magistratură, fără a se aduce atingere dispozițiilor legale ce reglementează sporul de vechime.
Faptul că art.3 din nr.OUG177/2002 face referire la vechimea în magistratură nu poate duce la concluzia că sporul de vechime nu mai există, de vreme ce aceste două noțiuni sunt distincte și de vreme ce sporul de vechime a fost instituit prin Legea nr.50/1996 și nu a fost abrogat, așa cum am arătat, prin nr.OUG177/2002.
Într-adevăr, așa cum corect susține același recurent, un spor nu poate fi acordat decât atunci când este expres prevăzut de lege, or în speță sporul de vechime era expres prevăzut de Legea nr.50/1996, așa cum s-a arătat mai sus.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor vizează greșita aplicare a legii, prin obligarea sa la plata drepturilor salariale către reclamant.
Se constată însă că, așa cum a reținut și instanța de fond, onform art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, iar potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectului ordonatorilor de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În aceeași idee, art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, statuează că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De altfel, chematul în garanție nu a fost obligat la plata drepturilor salariale către reclamant, ci numai la luarea măsurilor pentru alocarea din buget a sumelor necesare plății acestora.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI B și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.803/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul și pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL COLIBAȘI, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./27.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
