Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2601/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2041/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2601/

Ședința din ședința publică de la 22.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANEȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.244/06.11.2008 pronunțate de Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, --, și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți, personal, lipsă fiind recurenții-pârâți și intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata-reclamantă depune la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimații-reclamanți, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.244/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 16.07.2007 și în continuare, conform raportului de expertiză administrat în cauză, pe care-l omologhează.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant cu privire la sporul acordat prin prezenta hotărâre.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale acordate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut prin Decizia nr.21 din data de 10 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei minută a fost anexată acțiunii s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpreta unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și a drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republica judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicita neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de b brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/20 aprobată prin Legea nr.334/2001.

Cum această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.3 alin.3 Cod procedură civilă și cum autorii acțiunii au calitatea de personal auxiliar de specialitate, înseamnă că i se cuvine recunoașterea dreptului plata sporului de risc și suprasolicitare solicitat, a cărei contravaloare a fost estimată de raportul de expertiză efectuat în cauză - expert raport pe care Curtea l-a omologat.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamante, Curtea a considerat întemeiată solicitarea acestora de acordare a drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație, față de dispozițiile art.269 raportat la art.295 alin Codul muncii. Actualizarea sumelor de bani, în funcție de indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani datorate, cu atât mai multe cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă. A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.

De asemenea, în baza art.1 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Curtea a obligat pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant privire la sporul acordat prin prezenta hotărâre.

Raportat la prevederile art.20 din Legea nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor acordă anual ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Justiției fonduri bănești pentru salarizarea judecătorilor, având obligația de a asigura pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acoperirii salariilor.

De asemenea, aceste sume sunt transferate la fiecare tribunal prin intermediul direcțiilor județene de finanțe publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Ministerul Justiției critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ.

Se susține că, întrucât din luna februarie 2007 a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților după data de 01.02.2007sunt nefondate,

Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr. civ.

Se critică soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.

Se critică și soluția dată fondului cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În motivarea deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată în interesul legii se arată că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, făcând parte dintr-o lege organică, își produce în continuare efectul, deoarece nu puteau fi abrogate art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a guvernului, actul normativ de rigoare inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege, organică adoptată de Parlamentul României.

Prin același raționament, trebuie dedus și că dispozițiile OG nr. 8/2007nu puteau abroga dispozițiile Legii nr. 50/1996.

Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în cauză, în virtutea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 500/2002, fiind obligat să aloce Ministerului Justiției fondurile necesare plății sumelor pretinse prin acțiune.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANEȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.244/06.11.2008 pronunțate de Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, --, și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI. Irevocabilă.

ronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LH/th.red.

2ex-12.05.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2601/2009. Curtea de Apel Bucuresti