Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3051/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(-)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3051/
Ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Petrică Arbănaș
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.2178/13.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44846/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimatul-reclamant
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/15.04.2009, lipsă fiind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat cerere prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței, cerere înregistrată la dosar la data de 05.05.2009, după care,
Curtea s-a constituit cu judecător, potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin.1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, care a fost avansată la instanță superioară și căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2178/13.03.2008, asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică. Arată că ambele motive invocate de către recurentul-pârât sunt neîntemeiate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2178/13.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte cererea precizata formulata de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantului pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sporului de 30% și de 40% din indemnizația de bază.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare bruta lunara pentru perioada 11.04.2002-27.04.2004 și de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 27.04.2004-31.03.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plații.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamantului pentru capătul de cerere referitor la plata sporului de vechime în muncă, pentru perioada 01 ianuarie 2001-30.11.2004 și a respins pretențiile reclamantului pentru aceasta perioadă ca prescrise.
A admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor sume cu titlu de spor vechime și a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu sporul de vechime în muncă cuvenit reclamantului în perioada 01.12.2004-12.03.2007, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la scadență și până la data cererii de chemare în judecată 12.11.2007 și cu dobânda legală în continuare până la plata efectivă.
A obligat pârâtul la efectuarea mențiunilor in carnetul de muncă al reclamantului cu privire la sporul de vechime în muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2001, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI, punctul 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului asimilat și 3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului la salariu de 40% pentru anumite categorii de magistrați, ceea ce reprezintă o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei 30.03.2005 prin HG nr. 232/2005. Aceeași concluzie se desprinde și din inițierea in luna februarie 2005 a unui proiect legislativ menit sa înlăture situația discriminatorie creată prin introducerea sporului de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
În acest context, recunoașterea a șters prescripția scursă până la data de 30.03. 2002, astfel că pretențiile reclamantului ulterioare acestei date nu sunt prescrise ca efect al recunoașterii.
Din verificarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 903/ 28 martie 2003, cât și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, invocate de reclamant ca acte întreruptive a prescripției care ar fi început să curgă în ianuarie 2001, tribunalul constată că prin acesta nu s-a recunoscut dreptul reclamantului la sporul de vechime în muncă, nefăcându-se nici o referire nici expresă și nici implicită la existența acestui drept pe perioada ianuarie 2001 și momentul emiterii ordinelor în discuție și nici la faptul că acesta ar fi beneficiat sau ar fi trebuit să beneficieze de prevederile art. 33 alin. 1 din legea nr. 50/1996 după apariția art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, referitoare la aceste drepturi.
Prin actele în discuție și prin anexele acestor ordine nu se recunoaște dreptul reclamantului la sporul în discuție și nici existența unei discriminări a acestuia față de beneficiarii acestor drepturi, iar demersurile efectuate de pârât în sensul plății unor categorii de drepturi salariale restante către magistrați, (diferențe de valoare de referință sectorială prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 903/C/din 28 martie 2003, respectiv prime de vacanță, diferențe și restituiri de impozit, alte drepturi pentru care existau titluri executorii prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3/C din 11 ianuarie 2005) neconstituind acte de recunoaștere a dreptului reclamantului la sporul de vechime în muncă, astfel încât susținerile acestuia în sensul existenței unor întreruperi succesive a termenului de prescripție extinctivă sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei s-a reținut că pentru categoria profesionala a magistraților, sporul de vechime a fost acordat prin Legea nr.50/1996, iar prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334 din 6 iulie 2000 vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută, dar nici nu a fost abrogat expres art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată, care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar de specialitate.
Personalul auxiliar de specialitate a continuat să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Mai mult, este de reținut că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar prin reglementările din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, exceptând expres de la aceste drepturi categoria magistraților.
Este adevărat că în art.9 alin.4 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 se prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă însă instanța consideră că art. 33 din Legea nr.50/1996, nu este un text contrar Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, ci unul complementar, dovadă în acest sens fiind faptul că pentru personalul auxiliar de specialitate acesta este încă aplicabil.
În consecință, conform art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr.50/1996, republicată, se poate constata că vechimea în muncă este recunoscută personalului din organele autorității judecătorești, dar sporul în discuție nu se acordă magistraților, ci numai personalului auxiliar. Ca atare, este nefiresc ca de acest drept să beneficieze o categorie complementară personalului principal magistrații, fiind contrară însăși voinței legiuitorului care prin lege specială de salarizare a reunit ambele categorii.
De altfel, rezultă din interpretarea în ansamblu a legii în sensul că, atunci când se face referire la personalul auxiliar, se folosește sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce înseamnă că noțiunea personal, utilizată în conținutul art. 33 din Legea 50/1996, intră atât categoria magistraților, cât și categoria personalului auxiliar de specialitate.
Având în vedere dispozițiile Codului muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă, iar, potrivit art. 155 și urm. din Legea nr.53/2003, salariul lunar, în cazul nostru indemnizația lunară, cuprinde atât salariul de bază, de încadrare, respectiv indemnizația, cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite, respectiv beneficiul procentual al sporului de vechime, în executarea raportului de serviciu.
Măsura eliminării aplicării prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie potrivit art. 6 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a elimina caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale referitoare la salarizarea magistraților, prin art. 41din Legea nr. 45/6.03.2007 s-a stabilit ca pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
- de la 3 la 5 ani - 5%;
- de la 5 la 10 ani - 10%;
- de la 101a 15 ani - 15%;
- de la 15 la 20 ani-20%;
- peste 20 ani - 25%.
În aceste condiții, instanța a reținut că acest spor nu a fost acordat magistraților până la intrarea în vigoare a acestui act normativ respectiv până la 12.03.2007. Mai mult, prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărât ca judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Sumele acordate au fost actualizate în raport de coeficientul de inflație începând cu data nașterii dreptului la acțiune și în continuare până la plata efectivă, față de dispozițiile art. 1082 și 1084 civ. și OG nr. 9/2000.
Cererea privind înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă a fost admisă față de dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 91/1976.
Referitor la capătul de cerere privind plata drepturilor reprezentate de sporul de 30% pentru perioada 11.04.2002-27.04.2004 și de 40% pentru perioada 28.04.2004-31.03.2006, s-a reținut că prin dispozițiile art. 28 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. (1) - (3) și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 primesc pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar ulterior, prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară. Acesta ordonanța a fost aprobată si modificata prin Legea nr. 601/2004, fiind lărgită sfera de aplicare a art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), în sensul că sporul de 40% a fost acordat tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și judecători.
Criteriul potrivit căruia s-a făcut aceasta distincție este locul de munca si natura cauzelor pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, aceasta situație diferențiind clar și injust magistrații ce se ocupau de instrumentarea faptelor de corupție de ceilalți magistrați. Scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actelor normative menționate anterior a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului suplimentar și la judecătorii ICCJ a fost motivata de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. În această ordine de idei, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumita categorie de magistrați, la o anumita instanța sau parchet și nu la nivel general. Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident disproporționata, textele legale menționate introducând în mod clar o discriminare, fără a avea la baza un criteriu obiectiv și rațional.
Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 16 din Constituția României, în conformitate cu care cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, precum și dispozițiile art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea oricărei discriminări.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existenta unei discriminări directe potrivit art. 2 din OG 132/2000 și s-a recomandat Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidenta între cele doua categorii de salariați, magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial nr. 327/15.05.2007 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, în sensul că, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, criticând sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 12.11.2004.
Întreruperea cursului prescripției extinctive nu s-a produs nici prin efectul Hotărârii nr. 185/22.07.2005 a CNCD, având în vedere că prin Decizia VI/15.01.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început să curgă prescripția, așa cum face de exemplu Decizia nr. XXIII/12.12.2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 233/15.03.2006 și prin urmare, începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii.
Instanța de fond în considerentele hotărârii, în mod greșit, a reținut că prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, HG nr.232/2005, s-a propus înlăturarea discriminării și aceasta reprezintă o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei 30.03.2005 și ca atare, recunoașterea a șters prescripția scursă până la data de 30.03.2002.
Decizia nr. VI /15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin OUG. Nr.24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, stabilește că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Față de Decizia nr. VI/15.01.2007 a, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea dispunând obligarea pârâților la plata de despăgubiri echivalente cu sporul de 30-40%, respectiv cu sporul de vechime în muncă din indemnizația de încadrare brută lunară, în loc de drepturi salariale cum a statuat instanța supremă.
De asemenea, recurentul solicită instanței să constate că, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamant, actualizate în funcție de rata inflației la data plății, întrucât potrivit art. 1088 cod civil la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate aceste daune interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că, reclamantul, pretins creditor ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani nu pot pretinde drept echivalent al presupusului prejudiciu încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată de la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
Totodată, în mod greșit, instanța de fond a admis atât actualizarea sumelor solicitate cât și dobânda legală, aceasta însemnând o dublă reparare a prejudiciului și contravenind normelor legale.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Gas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat considerentele avute în vedere fiind următoarele:
În mod corect a respins instanța de fond excepția prescripției ca neîntemeiată.
Astfel cum recurentul a susținut și cum a arătat și instanța de fond, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la obligarea pârâtului la plata sporului de 30-40% pentru perioada aprilie 2002 - noiembrie 2004 a fost întrerupt prin recunoașterea de către cel în favoarea căruia curgea prescripția a dreptului a cărui acțiune urma să se prescrie.
În aceste condiții, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, la data recunoașterii, s-a șters prescripția scursă până la acel moment și a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Prin strategia de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului asimilat, la pct. 3.3. eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului la salariu de 40% pentru anumite categorii de magistrați, ceea ce reprezintă o recunoaștere expresa a discriminării existente la momentul adoptării strategiei, respectiv 30.03 2005, prin HG 232/2005.
Aceeași concluzie se desprinde și din inițierea, în luna februarie 2005 a unui proiect legislativ menit să înlăture situația discriminatorie creata prin introducerea sporului de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
Actele de recunoaștere au șters prescripția scursă până la data de 30.03.2005, astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca pretențiile recurentului formulate ulterior acestei date pentru perioada începând cu 11.04.2002 nu sunt prescrise ca efect al intervenirii actelor de recunoaștere.
HG nr.232/30.03.2005 reprezintă o recunoaștere neîndoielnică și explicita a drepturilor recurentului.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora HG nr.
232/30.03.2005 nu poate fi considerata ca a întrerupt cursul prescripției
întrucât, la data adoptării sale, cursul prescripției era încheiat.
Actul întrerupător al cursului prescripției, respectiv HG nr. 1232/30.03.2005 a fost adoptat la data de 30.03.2005, deci anterior datei de 01.04.2005, astfel ca este cert că a intervenit în cursul curgerii termenului de prescripție, întrerupându-
Întreruperea cursului prescripției s- realizat și prin adoptarea HG nr. 185/2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la critica potrivit căreia, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata drepturilor salariale solicitate de către recurent, actualizate în funcție de rata inflației la data plații, întrucât, potrivit art. 1088 Cod civil la obligațiile ce au ca obiect o suma de bani oarecare, daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar instanța, admițând atât actualizarea sumelor cât și dobânda legala, ar fi încuviințat, practic, o dublă reparare a prejudiciului cauzat recurentului, Curtea o consideră nefondată.
Potrivit prevederilor art. 1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Textul de lege instituie obligația debitorului de a-și executa de bună voie sarcina sa, iar în caz de neexecutare, dă dreptul creditorului de a solicita plata de daune interese.
Cuantumul daunelor interes este stabilit de legiuitor prin art. 1084 Cod civil care dispune că daunele interese ce sunt debite creditului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Neexecutarea obligației de plată de către recurenta-pârâtă conduce la obligarea sa la plata sumelor reactualizate potrivit ratei inflației prevăzută
de art. 1084 Cod civil dispozițiile acestui text de lege fiind aplicabile, întrucât valoarea monedei naționale a scăzut continuu.
Nu trebuie confundată instituirea dobânzii legale ce reprezintă daune interese moratorii, cu reactualizarea debitului în funcție de rata inflației și care are menirea de a preveni cauzarea unui mare prejudiciu creditorului și reprezintă daune interese compensatorii. Practic, actualizându-se debitul cu rata inflației, recurenta-pârâtă plătește același debit.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.2178/13.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44846/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimatul-reclamant
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-19.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Petrică Arbănaș
