Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3048/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2251/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3048/
Ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O împotriva sentinței civile nr.123/16.02.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT și intimații-pârâți GRUPUL ȘCOLAR ARTE ȘI MESERII, LICEUL TEORETIC, GRUPUL ȘCOLAR, ȘCOALA, ȘCOALA NR.2 O, ȘCOALA, ȘCOALA, ȘCOALA NR.6, CĂMINUL NR.6.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 24.04.2009. De asemenea, că în timpul grefierul arhivar, delegat cu atașarea înscrisurilor la dosar, a înaintat în timpul ședinței, înscrisuri comunicate și înregistrate la dosar de către recurenții-pârâți la data de 06.05.2009, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.123/16.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din învățământ C în numele membrilor de sindicat împotriva pârâților Grup Școlar "Arte și Meserii", Liceul Teoretic " " Oltenița, Grup Școlar " " Oltenița, Școală " " Oltenița, Școală nr. 2 Oltenița, Școală " " Oltenița, Școală "Dr. " Oltenița, Școală nr. 6 Oltenița, Căminul nr. 1 Oltenița, Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița prin Primar.
A obligat pârâtele Grup Școlar "Arte și Meserii", Liceul Teoretic " " Oltenița, Grup Școlar " " Oltenița, Școală " " Oltenița, Școală nr. 2 Oltenița, Școală " " Oltenița, Școală "Dr. " Oltenița, Școală nr. 6 Oltenița, Căminul nr. 1 Oltenița, să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ, cuvenita acestora începând cu 01.01.2008, actualizata în funcție de rata inflației în concordanță cu prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.128/1997 cu modificările și completările ulterioare.
A obligat pârâții Consiliul Local Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița prin Primar să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești acordate membrilor de sindicat prin prezenta sentință.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la 40 de ani de activitate în învățământ.
Alineatul 2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30,35 și peste 40) se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin urmare, tribunalul a constatat că pentru drepturile salariale solicitate de reclamant în numele membrilor de sindicat există legislație ce stabilește salarizarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aceștia fiind îndrituiți la primirea tranșelor pentru 30,35 și peste 40 de ani de activitate iar pârâții sunt obligați să le plătească.
Conform art.154 alin.1 din Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar alin. 1 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru prestată, fiind interzisă conform alin.3 orice discriminare.
Potrivit art.156 Codul muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor.
Personalul didactic este personal bugetar al cărui sistem de salarizare strict reglementat prin lege și prin urmare pârâții nu pot invoca art.197 Codul muncii care statuează negocieri în stabilirea salariului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, care au criticat-o pentru nelegalitate.
Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului invocată din oficiu, conform art. 129 raportat la art. 137 pr. civ. pusă în discuție la termenul din 06.05.2009, Curtea reține următoarele:
Sentința atacată a fost comunicată Consiliului Local al Municipiului Oltenița și Instituției Primarului Municipiului Oltenița la data de 02.03.2009, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a actului de procedură aflată la filele 65-66 ale dosarului instanței de fond, iar cererea de recurs a fost expediată prin fax la data de 17.03.2009, conform vizei aplicate pe înscrisul depus la fila 2 a dosarului instanței de recurs, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere, conform art. 101 pr. civ. de la data comunicării hotărârii instanței de fond.
Pentru considerentele, expuse față de dispozițiile art. 301 pr. civ. Curtea va face aplicare art. 103 pr. civ. astfel încât, văzând și prevederile art. 312 pr. civ. va respinge recursul formulat de Consiliul Local al Municipiului Oltenița și Instituția Primarului Municipiului Oltenița, ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O împotriva sentinței civile nr.123/16.02.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT și intimații-pârâți GRUPUL ȘCOLAR ARTE ȘI MESERII, LICEUL TEORETIC, GRUPUL ȘCOLAR, ȘCOALA, ȘCOALA NR.2 O, ȘCOALA, ȘCOALA, ȘCOALA NR.6, CĂMINUL NR.6.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-15.05.2009
Jud. fond:.
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Maria Ceaușescu