Drepturi salariale (banesti). Decizia 3050/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2106/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3050/
Ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1395/10.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL TELEORMAN și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că părțile au solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1395/10.11.2003 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției.
A obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % pentru perioada 01.10.2004 - 22 iulie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâților la includerea în bugetul de stat a sumei datorate și la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente a reținut că reclamantul, are calitatea de moștenitor, de pe urma defunctei, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor de calitate nr. 386/ 14.11.2006.
Defuncta a funcționat ca judecător la Judecătoria de Vede, până la data de 23.07.2006, așa cum rezultă din adresa Tribunalului nr. 740/25.02.2008.
Prin încheierea din 10 decembrie 2007 Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acesta fiind citat în continuare în calitate de expert.
Examinând cu prioritate excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a admis-o, având în vedere că respectivul minister nu are calitate de subiect pasiv al vreunui raport juridic cu părțile din proces și prin urmare nu poate sta în judecată. Drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială potrivit art. 282 Codul muncii și într-o asemenea acțiune, părți în proces sunt numai reclamantul și pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției care au atribuții în ceea ce privește salarizarea, având în vedere că într-un proces calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept. Pentru aceste motive, Tribunalul a respins acțiunea reclamantului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind făcută împotriva unei persoane fără procesuală pasivă.
În exercitarea funcției, defuncta a gestionat informații clasificate, asemenea ofițerilor de poliție, funcționarilor publici, etc, categorii profesionalei care beneficiază de sporul de confidențialitate.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 s-ai acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publici apărare națională, ordine publică și siguranță națională un spor de confidențialitate de 15% în legătură cu informațiile clasificate.
Instituirea sporului de confidențialitate în favoarea categoriei de salariați anterior menționați, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat, care rezidă într-o inegalitate în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se, astfel, o discriminare.
Măsura nu este obiectiv justificată, încălcându-se flagrant dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României, art.6 din Codul muncii, prevederi, care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, precum și, o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale.
Astfel, deplin aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor a Drepturilor Omului, care reglementează interzicerea discriminării, Europeană a Drepturilor Omului apreciind că, diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, prin acordarea sporului de confidențialitate doar anumitor categorii de personal au fost ignorate prevederile art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cărora: "toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală, din partea legii".
Totodată, Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 stabilit că "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusiv a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor fața legii și autorităților publice".
Față de considerentele expuse, se apreciază că, atâta timp cât, numita a avut obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu un astfel de caracter, exceptarea acestora de la plata sporului de confidențialitate este evident discriminatorie.
Ca atare, în baza textelor legale anterior menționate, precum și prevederilor nr. 137/2000, Legii nr.656/2002 și OG nr. 19/2006 a obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției să plătească reclamantului moștenitor unic al defunctei drepturile bănești reprezentând pierdere salarii ca urmare a neacordării sporului de confidențialitate de 15%, începând cu dat 01.10.2004 până la. 22.07.2008, corespunzător timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant, iar în vederea acoperirii efective și integrale a prejudiciului cauzat drepturile vor fi actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
De asemenea, instanța a respins și capătul de cerere privind cheltuielilor de judecată, ca nefondat întrucât nu s-a făcut dovada acestora.
Tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la includerea în bugetul de stat a sumei datorate, având în vedere faptul că ordonatorii de credite, au această obligație prevăzută de lege în cazul admiterii acțiunii.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului Ministerul Justiției a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar. Recurentul solicită instanța să observe că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării recurentul arată că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi art.1 alin. 2, "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin. 3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" art.2 alin.1, "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor".
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Acordarea prin hotărârea pronunțată de către instanță de fond a unui spor de confidențialitate însemna ca aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești si a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
Recurentul solicită instanței să se constate că în cazul neacordării sporului de confidențialitate judecătorilor nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că recurentul se află în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
În speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de primi sporul de confidențialitate judecătorilor.
Recurentul a învederat instanței că art.14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoalele adiționale la această convenție, ratificata de România prin Legea nr.30/1994 statuează că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din Constituție prevede la alin 1 ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Însă pentru a putea exista discriminare, fiind necesara protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare si nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel ca nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în hotărârea nr. 232/29.08 2007 statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității".
Recurentul solicită instanței să se constate că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din OG 137 care prevede că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Intimatul nu a formulat intampinare si in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul-reclamant, are calitatea de moștenitor al autoarei sale, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor de calitate nr. 386/ 14.11.2006.
Defuncta a avut calitatea de judecător la Judecătoria de Vede, până la data de 23.07.2006, așa cum rezultă din adresa Tribunalului nr. 740/25.02.2008.
Reclamantul a sesizat instanta cu pretentiile sale avand ca obiect plata sporului de confidentialitate de 15% si prin sentinta instantei de fond a fost admisa in parte actiunea acestuia împotriva pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției, pe care i-a obligat la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % pentru perioada 01.10.2004 - 22 iulie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Curtea retine dispozitiile art.99 alin.1 lit.d din Legea 303/2004, potrivit carora constituie abateri disciplinare nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
In temeiul art.16 alin.1 si 2 din Codul d eontologic al magistratilor, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, magistrații sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1395/10.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL TELEORMAN și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./15.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Maria Ceaușescu