Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3245/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1045/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 3245/
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.7073 din data de 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1773/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " Mondial" SRL - având ca obiect "contestație decizie concediere".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 05 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentului-contestator de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 12 mai 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.1773/3/LM/2008, a contestat decizia nr. 512/28.11.2007 emisă de intimata SC Mondial SRL, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă înregistrat sub nr.368/02.02.2004, pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 alin 2 lit. b Codul muncii; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea intimatei la plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de stat de la data înregistrării contractului individual de muncă până la rămânerea irevocabilă a hotărârii; obligarea intimatei la restituirea carnetului său de munca; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 20.06.2008, intimata SC Mondial SRL a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea contestatorului să restituie aparatul de taxat fiscal și memoria fiscală ce i-au fost încredințate în baza contractului de comodat nr.26/06.02.2006; în subsidiar, în cazul în care restituirea bunurilor mobile nu mai este posibilă, obligarea contestatorului să restituie contravaloarea lor de 600 lei; obligarea contestatorului să nu mai desfășoare activitate de transport persoane în regim de taxi sub sigla " Mondial"; obligarea contestatorului să predea rapoartele fiscale zilnice începând cu data de 12.10.2007.
Prin sentința civilă nr.7073/13.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis, în parte, acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC Mondial SRL, a obligat intimata la plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale aferente drepturilor salariale ale contestatorului, pentru perioada 02.02.2004-28.11.2007; a luat act de renunțarea contestatorului la judecata cererii privind obligarea intimatei la predarea carnetului de muncă; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de intimata SC Mondial SRL în contradictoriu cu contestatorul și a obligat pe acesta la plata către intimată a sumei de 1549,19 lei, reprezentând încasările efectuate în perioada 01.09.2007-21.03.2008; a luat act de renunțarea intimatei la judecata celorlalte capete de cerere formulate pe cale reconvențională; a respins cererea de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr.368/02.04.2004 la ITM B contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu data de 01.02.2004, desfășurându-și activitatea în calitate de conducător auto.
Raporturile de muncă au încetat prin decizia nr.512/28.11.2007, emisă în baza art.61 lit.a din Codul muncii.
Articolul 61 lit.a din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Potrivit art.62 alin.1 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art.263-268 Codul muncii.
Contestatorul a invocat nulitatea deciziei de concediere, motivând că cercetarea disciplinară nu a avut loc și că fapta nu constituie abatere gravă, sancțiunea aplicată fiind mult prea severă în raport de gravitatea faptei.
Prin actele depuse la dosar s-a dovedit că măsura concedierii, ca sancțiune disciplinară, a fost dispusă ca urmare a efectuării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 Codul muncii.
Astfel, cu adresele nr.2558/3.10.2007 și nr.2839/8.11.2007, contestatorul a fost convocat la sediul societății pârâte, în vederea cercetării disciplinare, pentru datele de 10.10.2007 și 13.11.2007, cercetarea disciplinară neputând fi efectuată, potrivit mențiunilor deciziei de concediere, întrucât salariatul nu s-a prezentat la datele stabilite și nu a invocat un motiv obiectiv. Deși contestatorul a susținut că a primit numai convocarea efectuată cu adresa nr.2558/3.10.2007 și că s-a prezentat în vederea cercetării disciplinare, însă aceasta nu s-a desfășurat, susținerile sale referitoare la prezența la locul, data și ora stabilite prin convocare nu au fost probate. S-a dovedit că i-a fost comunicată prin poștă convocarea nr.2839/8.11.2007, la adresa de domiciliu ce rezultă din actul de identitate al contestatorului și din contractul de muncă încheiat între părți.
Prin urmare, s-a reținut că au fost îndeplinite condițiile art.267 alin.3 din Codul muncii care dau dreptul angajatorului de a dispune sancționarea disciplinară fără efectuarea cercetării în cazul în care salariatul nu se prezintă la convocare fără un motiv obiectiv.
Instanța a constatat că decizia de concediere cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 din Codul muncii, fiind întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege.
S-a reținut în decizia de sancționare că, începând cu data de 01.09.2007, salariatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ca urmare a lipsei nemotivate de la locul de muncă și nu a respectat dispoziția angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății, emisă în raport de prevederile legii nr.265/2007 potrivit cărora transportul în regim de taxi se realizează numai cu autovehicule deținute de către transportatorii autorizați, cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.
Contestatorul nu a infirmat că ar fi respectat dispoziția angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății, însă a considerat că fapta nu constituie abatere gravă și că sancțiunea aplicată este mult prea severă. Art.M pct.2 lit.a și b din contractul individual de muncă reglementează obligația salariatului de a îndeplini norma de muncă și de a îndeplini atribuțiile stabilite prin fișa postului.
Aceasta fiind situația de fapt, precum și dispozițiile legale și cele convenționale aplicabile, tribunalul a apreciat că fapta contestatorului constituie abatere disciplinară gravă, fiind îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, întrucât acesta a acționat cu vinovăție, știind că intră în atribuțiile sale efectuarea transportului auto în regim de taxi cu un autovehicul deținut de pârâtă, ce ar fi trebuit să fie preluat de la aceasta dacă ar fi răspuns invitațiilor ce i-au fost făcute de societate prin notificările nr.2559/3.10.2007, nr.2522/28.09.2007 și nr.2653/12.10.2007.
Tribunalul a respins contestația formulată împotriva actului de concediere având în vedere că au fost îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare. De asemenea, a respins cererea de obligare a intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii, care are caracter accesoriu în raport cu cererea de anulare a deciziei de concediere întrucât depinde de soluția pronunțată asupra acesteia.
Întrucât intimata nu a probat că și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, instanța a obligat-o la plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale aferente drepturilor salariale ale contestatorului, pentru perioada 02.02.2004-28.11.2007.
În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut că activitatea de taximetrie a fost desfășurată în favoarea intimatei, cu autoturismul înmatriculat cu nr. B 46, pe care era instalat aparatul de taxat fiscal nr.1286, aflat în proprietatea societății pârâte. Aparatul de taxat fiscal a fost predat societății de către fostul salariat la data de 21.03.2008, potrivit susținerilor intimatei.
În perioada 1.09.2007-21.03.2008 încasările făcute de contestator prin prestarea activității de taximetrie au fost de 1549,19 lei, potrivit rapoartelor de citire a memoriei fiscale emisă de aparatul de taxat fiscal montat pe autoturismul înmatriculat cu nr. B 46.
Contestatorul a susținut că a predat aparatul de taxat fiscal, însă depoziția martorului care a afirmat că se afla de față în ziua de 10 sau 11 noiembrie 2007 când contestatorul a predat aparatul fiscal și încasările de 220 lei și că nu s-a întocmit nici un înscris cu prilejul predării, nu poate fi reținută întrucât este apreciată a fi subiectivă, de vreme ce și martorul a fost concediat pentru aceleași motive ca și contestatorul.
Întrucât contestatorul nu a dovedit că și-a respectat obligația asumată prin contractul individual de muncă de a-și îndeplini atribuțiile ce i-au fost stabilite prin fișa postului, și nume pe aceea de la art.13 conform căreia trebuia să se prezinte zilnic în vederea predării încasărilor, s-a constat că acesta a produs un prejudiciu în patrimoniul intimatei în perioada 01.09.2007 până la data menționată de creditoare ca fiind data predării aparatului de taxat fiscal, pe care trebuie să-l repare potrivit art.270 Codul muncii, prin plata sumei încasate cu prilejul folosirii aparatului de taxat fiscal al intimatei.
Tribunalul a luat act de renunțarea la judecata celorlalte capete de cerere formulate pe cale reconvențională.
Împotriva acestei sentințe, contestatorul a formulat recurs la data de 26.01.2009, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod de procedură civilă se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în totalitate a cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.
Susține recurentul-contestator că decizia de concediere emisă de societatea intimată în baza prevederilor art.261 raportat la art.61 lit.a Codul muncii, este lovită de nulitate, întrucât nu a avut loc cercetarea disciplinară. Este nelegală constatarea tribunalului că procedura prevăzută de art.267 Codul muncii, referitoare la cercetarea disciplinară, ar fi avut loc, o asemenea probă nefiind făcută de către angajator. Simplele convocări adresate salariatului la cercetare, în absența dovezii că a existat o comisie disciplinară constituită în acest scop prin dispoziția asociatului, în absența unui proces verbal al comisiei care să confirme absența salariatului la data convocării, nu sunt suficiente pentru dovedirea legalității deciziei.
Precizează recurentul că nu a primit nici una dintre acele convocări înregistrate sub nr.2558/03.10.2008 și nr.2839/8.11.2007.
Cât privește temeinicia deciziei de concediere, se susține că și-a respectat toate obligațiile contractuale, fiind nereal motivul inserat în decizie în sensul că a lipsit nemotivat de la locul de muncă și că nu ar fi respectat dispoziția angajatorului de a presta muncă pe unul din autoturismele societății. În realitate, cauza desfacerii contractului individual de muncă a fost lipsa acordului său de a-și vinde mașina proprietate personală, pentru care plătea rate, după apariția Legii nr.265/2007 pentru ca societatea să-și păstreze autorizațiile taxi emise pe sistemul parc închiriat.
Precizează că oferta de muncă propusă de intimată nu a fost acceptată de nici unul dintre salariați, fiind o modificare unilaterală a contractului de muncă, făcută cu încălcarea art.41 Codul muncii. De altfel, la momentul ofertei societății, în septembrie și octombrie 2007, aceasta nu deținea nici o mașină pe care ar fi putut să-și desfășoare activitatea.
Intenția premeditată a angajatorului de a constata o abatere disciplinară rezultă și din faptul că după 15.10.2007 a refuzat să mai primească încasările zilnice rezultate din activitatea de taximetrie, împrejurare confirmată de martorul audiat.
Cât privește cererea reconvențională, arată recurentul-contestator că a predat aparatul și încasările societății, dovadă fiind martorul audiat în cauză, pentru a suplini lipsa unui înscris întocmit cu acea ocazie. De altfel, la predarea z-turilor și încasărilor zilnice angajații nu primeau niciodată vreo dovadă.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea intimatei, fiind depuse la dosar contracte de leasing financiar, certificate de înmatriculare autoturisme, decizie a administratorului societății.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează, pe de o parte, interpretarea greșită a normelor Codului muncii privind elementele obligatorii a fi inserate în decizie și procedura emiterii acesteia, iar pe de altă parte, interpretarea aplicării Legii nr.265/2007 în raporturile de muncă ale părților. În egală măsură, se critică modul de apreciere a probelor administrate în cauză, astfel încât Curtea va cerceta recursul în conformitate cu art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.368/02.02.2004, pe durata nedeterminată, prin care contestatorul era angajat în postul de conducător auto. Totodată, prin contractul de închiriere din data de 21.02.2007 contestatorul a închiriat autoturismul proprietatea sa marca cu număr de înmatriculare B-46- către recurenta intimată, pe durata cuprinsă între 01.01.2007-01.01.2009, pentru o chirie lunară de 1000 lei. În vederea desfășurării activității de taximetrie, între părți a intervenit și un contract de comodat nr.26/06.02.2006 prin care intimata se obliga să pună la dispoziția contestatorului, cu titlu gratuit, furniturile de transmisiuni radio și aparatul de taxat fiscal, bunurile fiind evaluate de părți la suma de 300 de Euro.
La data de 28.11.2007 recurenta a emis decizia nr.512 prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al intimatului contestator în temeiul art.61 lit. a Codul muncii. S-a reținut că salariatul nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu, respectiv a lipsit nemotivat de la locul de muncă și nu a respectat dispoziția angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății, începând cu data de 01.09.2007.
A fost criticată această decizie de concediere sub aspectul legalității în sensul neefectuării cercetării prealabile prevăzută de art.267 al.1 Codul muncii, absența acestei proceduri fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Este de observat însă că legea sancționează cu nulitatea absolută absența procedurii, iar nu desfășurarea acesteia necorespunzător, ceea ce ar putea constitui motiv de nulitate relativă. Ori, în cauză s-a dovedit că societatea angajatoare a emis două notificări salariatului său pentru a se prezenta la sediul societății în vederea cercetării disciplinare, respectiv adresele nr.2558/03.10.2007 și nr.2839/08.11.2007. Susținerile recurentului potrivit cărora nu s-a prezentat la cercetare întrucât nu ar fi primit aceste convocări, deși veridice, nu pot fi reținute drept temei pentru anularea procedurii, câtă vreme societatea a comunicat cu confirmare de primire notificările la adresa cunoscută de domiciliu a salariatului său, în B,-, Bl.84 B, scara A, etaj 10,.63, sector 2. Înscrisurile au fost returnate expeditorului pentru lipsa destinatarului de la domiciliu și neprezentarea acestuia la oficiul poștal pentru ridicarea expediției, în termenul legal de păstrare.
Faptul că salariatul și-a stabilit reședința la o altă adresă în B, valabilă de la data de 14.10.2003-14.10.2004, este lipsit de semnificație juridică în cauza de față deoarece schimbarea domiciliului nu a fost adusă la cunoștința angajatorului. Prin urmare, această critică a deciziei a fost corect înlăturată.
Împotriva deciziei de concediere, s-a invocat drept motiv de netemeinicie faptul că "nerespectarea dispoziției angajatorului de a presta munca pe unul din autoturismele firmei" nu constituie abatere disciplinară, ci o ofertă de muncă, refuzată pentru că echivala cu o modificare unilaterală a contractului individual de munca, prohibită de art. 41 Codul muncii.
Curtea consideră nefondate susținerile contestatorului.
Potrivit art. 41 alin.1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar alin.3 al art.41 Codul muncii prevede că reprezintă o modificare a contractului individual de munca cea referitoare la următoarele elemente: durata contractului individual de munca, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul și timpul de munca și de odihna.
Ori, în contractul individual de muncă încheiat între părți nu se prevede în mod expres un anumit loc de munca al salariatului, astfel încât nu se poate susține că el avea obligația să presteze activitate numai pe autoturismul propriu ce a făcut obiectul contractului de închiriere. Contestatorul avea obligația să desfășoare în favoarea recurentei intimate munca corespunzătoare meseriei de conducător auto, în condițiile impuse de angajator, cu respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit art.40 alin.1 lit.a și c Codul muncii, angajatorul are dreptul de a stabili organizarea si funcționarea unității și să dea dispoziții obligatorii pentru salariat, sub rezerva legalității lor.
Urmare intrării în vigoare la 07.08.2007 a Legii nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, recurenta avea obligația de a respecta dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.38/2003, astfel cum au fost modificate, potrivit cărora transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se realizează numai cu autovehicule deținute de către transportatorii autorizați, cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing. În termen de o lună de la intrarea în vigoare a legi, toți operatorii deținători ai autorizațiilor taxi aveau obligația de a declara pe propria răspundere câte dintre autovehiculele deținute cu contracte de închiriere le vor putea schimba cu autovehicule deținute în proprietate sau în leasing.
Prin urmare, la data de 28.09.2007 angajatorul a notificat contestatorului prin înștiințarea nr.2522, rezilierea contractului de închiriere a autoturismului marca cu număr de înmatriculare B-46-. Ulterior, SC Mondial SRL a adresat angajatului notificarea nr.2559/03.10.2007 prin care i se punea în vedere să se prezinte în termen de 5 zile la sediul societății în vederea preluării unei mașini aflate în proprietatea angajatorului.
Recurentul-contestator nu a dat curs acestei solicitări, iar angajatorul a inițiat procedura cercetării prealabile pentru săvârșirea abaterii disciplinare de neprezentare la locul de muncă din data de 01.09.2007, fiind trimise invitații la cercetare, urmate de decizia de concediere.
Față de situația de fapt prezentată și normele de drept care au stat la baza hotărârilor și măsurilor luate de societatea recurentă, Curtea consideră că solicitarea adresată recurentului de a presta muncă numai pe un autoturism din patrimoniul societății de taximetrie a fost întemeiată pe o prevedere legală, ea nu reprezintă o modificare a contractului individual de munca sub aspectul locului muncii, astfel încât subzista obligația de a fi adusă la îndeplinire. Așa fiind, refuzul prestării muncii în aceste condiții reprezintă nu numai o abatere de la disciplina muncii, ci chiar neîndeplinirea principalei obligații a salariatului într-un raport de muncă.
Din punct de vedere probator, refuzul îndeplinirii muncii de taximetrie în condiții de legalitate a fost recunoscut de salariat prin chiar contestație, însă refuzul a fost justificat de acesta pe o presupusă modificare a locului muncii prin actul unilateral al angajatorului, apărare înlăturată de Curtea în considerentele anterioare.
În plus, este nerelevant dacă Mondial SRL avea sau nu în septembrie-octombrie 2007 achiziționate mașini noi pentru activitatea de taxi impusă de Legea 265/2007. Fapta reținută de angajator este refuzul de a se prezenta la sediu pentru a primi alt autoturism și absența de la locul de muncă, ori acestea sunt acte personale ale salariatului săvârșite cu bună știință, acesta neavând posibilitatea de a face aprecieri asupra parcului auto al societății.
În concluzie, decizia de concediere a angajatorului este legală iar fapta săvârșită de salariat și calificată drept abatere disciplinară întrunește elementele răspunderii disciplinare, astfel cum a apreciat și tribunalul.
Referitor la cererea reconvențională, recurentul a susținut că a dovedit predarea aparatului fiscal și a încasărilor prin declarația unui martor, fiind în imposibilitate de a preconstitui înscrisuri doveditoare deoarece practica angajatorului era aceasta de a nu întocmi înscrisuri la predarea încasărilor zilnice.
Curtea notează că afirmațiile recurentului nu pot conduce la modificarea soluției dată de prima instanță cererii în pretenții formulată de angajator. Regulile de probațiune în materia conflictelor de muncă sunt derogatorii de la regulile de drept comun numai în limitele prevăzute de art.287 Codul muncii, potrivit căruia sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Această regulă nu are însă o valoare absolută, legea impunând în sarcina angajatorului numai dovezi în apărare, ceea ce presupune poziția de pârât sau intimat într-un litigiu, iar pentru urgentarea procedurilor, angajatorul este ținut să depună probele într-un termen anume stabilit de lege, tocmai în ideea că aceste probe, respectiv înscrisuri, se găsesc în păstrarea sa.
Regula de drept comun a administrării probelor, în sensul că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, se aplică în toate celelalte cazuri. Ori, în cererea reconvențională, societatea are calitate de reclamant, iar fostul salariat are calitate de pârât care trebuie să facă dovada contrară faptului afirmat în cerere. De altfel, angajatorul nici nu putea face dovada predării respectivelor încasări, deoarece afirmase în cererea reconvențională că acestea nu au fost predate, iar dovada unui fapt negativ se face în litigiile civile prin dovada faptului pozitiv contrar.
Așadar, sarcina probațiunii în aceste limite revenea recurentului-contestator.
În măsura în care nu a putut prezenta înscrisuri doveditoare ale predării sumelor de bani pentru perioada în litigiu, partea a înțeles să propună proba testimonială care însă a fost înlăturată de tribunal, cu temei, pentru poziția subiectivă a martorului care se afla în aceeași situație juridică față de angajator.
Urmează așadar a se înlătura și această critică de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin. 1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va păstra în tot hotărârea tribunalului, considerând că s-a făcut o corectă apreciere a probelor administrate dar și o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.7073 din data de 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1773/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " Mondial" SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./26.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
