Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3240/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.696/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3240/
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți:, și, împotriva sentinței civile nr.157 din data de 24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4722/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Statul Român Prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin consilier juridic, d-na, cu delegație atașată la fila 28 dosar recurs, lipsind recurenții-reclamanți, și și intimații-pârâți Statul Român Prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 07.05.2009 de către intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenții-reclamanți, în 5 exemplare, act procedural necomunicat părților recurente.
Intimatul-pârât Ministerul - Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin reprezentant întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul - Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin reprezentant având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenții-reclamanți pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.157/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII.a - Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4722/2008), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții:, împotriva pârâților: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTITIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3.07.2008 s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 al.3 și art. 27 al.1 ale OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a reținut că, în cauză, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie tocmai obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin discriminare și anularea situației create prin discriminarea săvârșită de legiuitor care, prin art. 11 al OUG nr. 27/2006 a stabilit coeficienți de multiplicare superiori pentru categoria profesională a procurorilor DNA și DIICOT, în raport de celelalte categorii de procurori.
Potrivit dispozițiilor ar. 31 al.1 și 3 ale Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art.147 din Constituția României, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.
Pentru aceste considerente, reținând și împrejurarea că în cauză nu se poate reține existența unei situații de discriminare, salarizarea preferențială a procurorilor DIICOT de către legiuitor, în raport de complexitatea și importanța specifică a acestei din urmă categorii profesionale, neputând fi apreciată ca discriminatorie, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și în consecință,
Totodată, a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere soluția dată cererii principale.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii lor de recurs, recurenții-reclamanți au învederat faptul că sentința civilă recurată nu conține motivele de fapt și de drept cu privire la netemeinicia acțiunii, respectiv existența sau nu a discriminării, instanța de fond motivând hotărârea judecătorească prin prisma Deciziei nr. 818/2008 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale și concluzionând că instanțele de judecată nu se pot transforma în autoritate legiuitoare.
Au precizat că prin Hotărârea nr.185 din 22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004, au instituit o discriminare directă între noi, magistrații judecători, și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism().
Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de în Secțiile Unite cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie cave, potrivit art. 329 alin. ultim pr. civ. este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, în expunerea de motive preliminară din nr.OUG 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Capitolul VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007", având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectivul menționat a vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Astfel, deși actualul sistem de salarizare trebuia să dea eficiență corespunzătoare prevederilor art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007 în sensul că:"salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținăndu-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul și a, prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6 - 13 de la lit. A din Anexa I la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce procurorul cu grad de judecătorie - este salarizat cu un coeficient de multiplicare cuprins între 9,00-15,00.
Raportat la dispozițiile art.11 alin.l din OUG nr.27/2006 și la dispozițiile art.l alin.l și 2 din OUG nr.43-2002, T și, sunt structuri cu personalitate juridică dinstincte, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele doua structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art. 11 alin.1 din OG nr. 27/2006 care prevăd în mod expres că procurorii din cadrul DIICOT și DNA sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit.A din anexă, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic doar dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 23 - 26 din dosarul de recurs), intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în termeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, în va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-pârât nu a indicat temeiurile juridice cererii sale de recurs, invocând doar în mod generic dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în termeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, în va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Cât privește recursul, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin discriminare și anularea situației create prin discriminarea săvârșită de legiuitor, care, prin art.11 al OUG nr.27/2006 a stabilit coeficienți de multiplicare superiori pentru categoria profesională a procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT, în raport de celelalte categorii de procurori.
Curtea reține că recurenții-reclamanți - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C, județul I - nu fac parte dintre categoriile profesionale pentru care legiuitorul a prevăzut, prin actele normative invocate în motivarea acțiunii, drepturi salariale corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare, superiori, corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, aflați în funcții de execuție sau conducere (analoage reclamanților).
Aceste acte normative se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile acolo arătate. Astfel, câtă vreme nici unul dintre aceste acte normative, invocate de către reclamanți, interne sau internaționale, nu reglementează dreptul judecătorilor din cadrul curților de apel la acordarea unor drepturi salariale corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, nu pot fi invocate, în sens contrar, nici principiul egalității de tratament în salarizare și nici cel al nediscriminării, pe de o parte, pentru că acestea nu presupun identitate de tratament pentru situații obiectiv diferite, cum este, în speță, cazul reclamanților față de alte categorii profesionale, pe de altă parte, pentru că instanța nu se poate substitui legiuitorului pentru a extinde aplicarea unor dispoziții legale și la alte categorii ce nu au fost avute în vedere de ipotezele normelor invocate.
Așadar, Curtea apreciază că, în cauză, nu se poate reține existența unei situații de discriminare, întrucâtsalarizarea diferită, reglementată de către legiuitor pentru procurorii DNA și DIICOT, în raport de complexitatea și importanța specifică a activității acestei categorii profesionale,nu poate fi apreciată ca discriminatorie, ci doar ca tratament legal, în mod obiectiv, diferențiat, în domeniul salarizării.
În aplicarea rolului său constituțional, instanța este ținută să aplice legea, iar nu să o înlăture de la aplicare sau să suplinească, pe motiv că ar fi inechitabilă sau discriminatorie, în același sens fiind și prevederile, obligatorii, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, aledeciziilor Curții Constituționale nr.818/2008,nr.819/2008, nr.820/2008 și nr.821/2008.
Prin sus-menționatele decizii, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că instanțele judecătorești ar avea competența de a anula ori de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, pe considerentul că acestea ar fi discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În cauză, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 și alin.3 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și prevederilor art.147 din Constituția României, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept, cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Concluzionând, pe fondul acțiunii, Curtea constată că solicitarea reclamanților este lipsită de temei juridic, câtă vreme dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, de aplicare strictă și limitativă la categoria de personal pentru care dispune, nu se referă și la categoria din care fac parte reclamanții.
Or, instanța de judecată nu este îndrituită să amendeze ori să suspende opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale, la latitudinea exclusivă a acestuia, în baza principiului separației exercițiului puterilor în stat, ci este ținută, potrivit rolului său tradițional, să aplice legea, până ce aceasta nu a fost scoasă din vigoare ori declarată neconstituțională.
Din această perspectivă, nu este întemeiată solicitarea adresată, de către reclamanți instanței, de a se aprecia asupra naturii, atribuțiilor și importanței muncii reclamanților, pentru a se dispune remunerarea ei corespunzătoare, la nivelul prevăzut pentru procurorii și, prin extinderea reglementării edictată în favoarea acestora din urmă și la alte categorii, neavute în vedere de ipoteza art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, pe motiv că textul ar fi inechitabil sau discriminatoriu.
Nici Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combatarea Discriminării nu se referă la drepturile solicitate de reclamanți.
Ca urmare, nu există un text de lege pe care să se poată întemeia acțiunea recurenților-reclamanți, iar instanța nu poate amenda opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale.
Față de această împrejurare, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat corect raportul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub acest aspect, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți -procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C, județul I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți:, ȘI, împotriva sentinței civile nr.157 din data de 24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4722/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 13.07.2009
jud. recurs:;
.
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
