Pretentii civile. Speta. Decizia 3244/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2553/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3244/
Ședința Publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
*******************************
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul Învățământului G la Federația Educației Naționale ( GR. AF. ), împotriva deciziei civile nr.1912/R din data de 26.03.2009 pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8264/2008), în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean G, Consiliul Local și Școala - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică,nu au răspuns revizuientul Sindicatul Învățământului G la Federația Educației Naționale și intimații Consiliul Județean G, Consiliul Local și Școala.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi, s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 08.05.2009, respectiv la data de 11.05.2009, de către intimatul Consiliul Județean G, întâmpinare la motivele cererii de revizuire, într-un singur exemplar, act procedural necomunicat părții revizuiente adverse.
Totodată, se mai arată faptul că revizuientul Sindicatul Învățământului G la Federația Educației Naționale prin cererea dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză revizuientul Sindicatul Învățământului G la Federația Educației Naționale a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire dedusă judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secții la data de 15.04.2009, sub nr- de revizuientul Sindicatul Învățământului G - la Federația Educației Naționale - (GR. - AF. ), în contradictoriu cu Consiliul Județean G s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.1912/R din data de 26.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(3015/2007).
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susține că recursul a fost declarat de Consiliul Județean G, în calitate de recurent, intimat fiind Sindicatul învățământului G -, care a promovat acțiunea la Tribunalul Giurgiu în numele membrilor de sindicat de la Grupul Școlar, din orașul, județul
Solicită revizuirea hotărârii instanței de recurs din data de 26.03.2008, în dosarul nr.l-, susținând că s-a dat o soluție care se contrazice, fiind în aceeași cauză și aceleași părți cu cea din dosarele:nr-,nr-,nr-,-,-,-,-,-,-.-,-,-,-,-,-,-,-,-,-, în toate aceste dosare soluția instanțelor Curții de Apel fiind de respingere, ca nefondat, a recursului - irevocabil.
Totodată, solicită admiterea cererii de revizuire a sentinței pronunțată în dosarul nr-, justificându-și interesul formulării cererii de revizuire prin faptul de a nu avea probleme în aplicarea sentințelor judecătorești definitivele irevocabile și de a nu se crea discriminări între grupele comunale și orășenești ale membrilor de sindicat.
Prin întâmpinarea formulată la cererea de revizuire, intimatul Consiliul județean Gas olicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire dedusă judecății, în raport de dispozițiile art. 322 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.1912 / R din dta de 16.03.2009, pronunțată în dosarul nr.1578/122-2008 (6264/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (ca instanță de recurs) a admis recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței civile nr.785/LM/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G și cu intimații-pârâți ȘCOALA și CONSILIUL LOCAL.
A modificat în parte sentința atacată.
A respins ca neîntemeiate pretențiile salariale aferente perioadei 2005-2008.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de recurs a reținut că nici la judecata în fond și nici la judecata în recurs nu s-a făcut dovada existenței unor venituri proprii ale intimatului-pârât CONSILIUL LOCAL, care să dobândească destinația specifică de primă de vacanță, așa cum au stabilit părțile Contractului Colectiv de Muncă.
De asemenea, Curtea a mai reținut că în mod nelegal au fost obligate pârâtele să aloce fondurile necesare plății acestor sume atâta timp cât dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură stabilesc că aceste prime trebuie plătite din fonduri proprii ale unităților de învățământ.
Cu privire la stabilirea prin analogie cu alte categorii socio-profesionale Curtea a considerat că nu se poate aplica criteriul analogii deoarece fiecare profesie are propriul sistem legal de salarizare în care se prevăd condițiile salarizării sau ale acordării primelor specifice propriilor profesii, mai ales că pentru a ajunge la cuantificarea sumelor ce constituie prime de concediu era necesar și îndeplinirea celorlalte condiții descrise mai sus.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, a admis recursul și a modificat în parte sentința atacată, respingând, ca neîntemeiate, pretențiile aferente perioadei 2005 - 2008. Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Analizând prezenta cerere de revizuire, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât revizuentul nu indică nici unul dintre motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art.322 pct.1 - 9 din Codul d e procedură civilă, arătând doar că insistă în schimbarea deciziei atacate, pentru a nu avea probleme în aplicarea sentințelor judecătorești definitivele irevocabile și pentru a nu se crea discriminări între grupele comunale și orășenești ale membrilor de sindicat.
Ori, aceste temeiuri de fapt nu se încadrează în nici unul dintre temeiurile juridice ale revizuirii și, totodată, ele puteau fi invocate în calea de atac a recursului.
Ca urmare, cererea de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul Învățământului G la Federația Educației Naționale ( GR. AF. ) nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de textele de lege susmenționate, motiv pentru care Curtea o va respinge ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G LA FEDERAȚIA EDUCAȚIEI NAȚIONALE ( GR. AF. ), împotriva deciziei civile nr.1912/R din data de 26.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8264/2008), în contradictoriu cu intimații: CONSILIUL JUDEȚEAN G, CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex./ 09.07.2008
Jud. recurs:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea