Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.340
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2767 din data de 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat, nr.267, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar împuternicirea avocațială din data de 4 februarie 2009, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că va formula acțiune pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2767 din data de 31 octombrie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la drepturi salariale cuvenite și neacordate corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C pentru anii 2005-2006.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pârâta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu mediu brut pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul de bază și prin urmare aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1974 lei reprezentând prime de Paști 2006 și C 2005, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitatea de salariat al pârâtei și că în anul 2005 potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru sărbătorile de Paști și de în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordate reclamantei criticile formulate de recurentă sunt de asemenea, neîntemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile, ori potrivit adresei de la fila 54 - dosar fond, pârâta-recurentă a comunicat instanței cuantumurile acestor salarii pe toată perioada menționată în acțiune, iar calculul a fost făcut de tribunal în temeiul acestei adrese astfel că nici ultima critică a recursului nu este întemeiată.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2767 din data de 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul comuna, sat, nr. 267, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Tehnored./
2ex./26.02.2009
f- - Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru