Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.369/
Ședința publică din 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de pârâții TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în-, jud.B și CURTEA DE APEL G, cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.55/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și reclamanții -, a, G, (), G,cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.05.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.05.2008.
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 55/23.01.2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, a, G, -, (), G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază de încadrare aferente perioadei septembrie 2004 -februarie 2007, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții:, a, G, -, (), G, personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Brăila, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu septembrie 2004.
Urmare încheierii din 26.11.2007 a Curții de Apel Galați prin care a fost admisă cererea de abținere formulată de judecătorii de la Tribunalul Brăila, cererea a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-.
Prin întâmpinare, Tribunalul Brăila, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat.
Pârâtul Tribunalul Brăilaa invocat și excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice avându-se în vedere că între reclamanți și acest pârât nu au existat niciodată raporturi de muncă.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut:
Reclamanții sunt angajați a-i Tribunalului Brăila în cadrul personalului auxiliar de specialitate.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Insă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 al.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emisă ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01 septembrie 2004 și până la data de 01 februarie 2007, data la care a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr. 50/1996.
In consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2 din nr.OUG 22/2002 și art.73 - 78 din Legea nr. 168/1999 a fost admisă acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a sumelor brute reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică, pe perioada 01 septembrie 2004 - 01 februarie 2007, sume ce au fost actualizate.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o întrucât acestuia în calitate de ordonator principal de credite îi revine sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, lipsă de relevanță fiind din acest punct de vedere împrejurarea că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Galați, considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzute de art. 304 pct. 9.pr. civilă.
A arătat că prin disp. art. 50 alin. 2 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate asimilat potrivit Legii nr. 50/1996.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și pârâta Tribunalul Brăila, pentru considerentul că reclamanta este angajată pe post de îngrijitor, fiind personal contractual conform OG nr. 24/2000 și nu personal auxiliar de specialitate conform Legii nr. 17/2006.
A declarat de asemenea, recurs pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor Astfel, în baza disp. art. 304 indice 1.pr. civilă.
A susținut că între reclamanți și recurentă nu există nici un raport de muncă și s-au aplicat greșit dispozițiile legii nr. 500/2002 întrucât Ministerul Finanțelor Publice asigură de la bugetul de stat numai în condițiile legii fondurile necesare achitării drepturilor salariale din cadrul Ministerului Justiției.
Raporturile prevăzute de lege nu stabilesc obligativitatea Ministerului Finanțelor Publice de a asigura suma datorată reclamanților de către pârâți.
Mai mult, nu Ministerul Finanțelor Publice este cel care adoptă legile de rectificare a bugetului, ci Parlamentul României, conform prev. Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
A declarat recurs și pârâta Ministerul Justiției, pentru motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 4.pr. civilă, considerând că instanța a încălcat atribuțiile puterii judecătorești în situația în care actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat.
De asemenea, hotărârea ar fi criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9.pr. civilă, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și încălcarea ei deoarece potrivit art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, art. 47 fost abrogat.
A mai arătat faptul că OG nr. 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000.
A mai învederat că adoptarea OG nr. 83/2000a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998.
În aceste condiții, nu există nici un fundament legal pentru a reține că s-au încălcat normele de tehnică legislativă.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Din oficiu, Curtea a solicitat să se depună la dosar relații privind funcția îndeplinită de fiecare reclamant în parte și perioada efectiv lucrată de aceștia, sens în care s-a atașat tabelul cuprinzând aceste informații la filele 118-120.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că sunt fondate însă numai pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurentele Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției, prin care se invocă motive legate de fondul pretențiilor, Curtea reține că, la data de 10 martie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în
practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 4 pr. civilă.
Însă, recursurile declarate de pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, și Tribunalul Brăila sunt întemeiate pentru următoarele motive.Astfel,din tabelul depus la dosarul de recurs, rezultă că nu toți reclamanții au desfășurat activitate pe întreaga perioadă pentru care au solicitat plata sporului de 50% (de exemplu, reclamanta activează din data de 17.07.2006).
În consecință, deoarece prima instanța acordat unor reclamanți drepturile salariale solicitate pentru perioade în care nu au lucrat efectiv, potrivit disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 în ref. la art. 304 pct. 9.pr. civilă, recursul declarat de pârâte se vor admite și se va modifica doar în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Se vor obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, să plătească reclamanților sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective în funcție de perioada efectiv lucrată în cadrul perioadei septembrie 2004-februarie 2007.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Tribunalul Brăila, este fondat întrucât reclamanta este angajată pe post de îngrijitor, fiind personal contractual conform OG nr. 24/2000 și nu personal auxiliar de specialitate conform Legii nr. 567/2004 modificată și completată prin Legea nr. 17/2006 astfel încât soluția primei instanțe de acordare a sporului de 50% și acestei reclamante apare ca fiind nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, și, în rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamant.
Referitor la recursul declarat de recurenta Ministerul Economiei și Finanțelor, se apreciază greșită soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, se va respinge acțiunea față de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive și se va înlătura din sentința recurată mențiunea respingerii ca nefondată a excepției menționate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL G, cu sediul în-, jud.G, TRIBUNALUL BRĂILA, cu sediul în-, jud.B și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.55/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.55/23.01.2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească reclamanților -, a, G, (), G, sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar în funcție de perioada efectiv lucrată în cadrul perioadei septembrie 2004 - februarie 2007, actualizate cu indicele de inflație.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta .
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive și înlătură din sentința recurată mențiunea respingerii ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/10.06.2008
Tehnored./2 ex./30 Iunie 2008
Fond:-
Asistenți jud. -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
