Pretentii civile. Speta. Decizia 501/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 501/
Ședința publică din 25 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Luminita Solea
JUDECĂTOR 3: Anica Ioan
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.184 din 12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în B, str. - - nr. 47, jud. B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - pârâtă SC SA avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 7 dosar și pentru intimatul - reclamant avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat;
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentei consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală. În mod greșit s-au respins excepțiile invocate. Cu privire la prescripție, așa cum a arătat prin întâmpinare și prin motivele de recurs, drepturile solicitate de reclamantă la acel moment își au izvorul în contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție este de șase luni. Drepturile vizau prime de C și de Paște ce se acordau periodic. Cu privire la excepția de prematuritate, arată că trebuia să existe o analiză a comisiei paritare înainte de a se formula acțiunea. Pe fondul cauzei, drepturile solicitate au fost incluse în salariu. Părțile, patronatul și salariații prin reprezentant, au încheiat un Protocol, ce a fost depus la dosar și are putere de lege între părți. Comisia a analizat și a decis că aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază. Decizia Comisiei Paritare are caracter imperativ, nu produce efecte pentru trecut. Cu privire la modalitatea de acordare a acestor drepturi de către instanța de fond, precizează că acestea trebuiau calculate la salariul de bază și nu la salariul brut, din care să se rețină impozitul și toate contribuțiile către stat. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat. Precizează că în cauză sunt aplicabile 283 al.1 lit.c din Codul muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale, și în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției. Excepția prematurității nu poate fi admisă întrucât în cauză nu au avut loc negocieri. Pe fondul cauzei, apărările recurentei sunt nefondate. La dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază. Solicită menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată sens în care depune chitanța privind plata onorariului de avocat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 184/12.03.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SA
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5630 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004-2007 actualizată cu rata inflației până la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamantul a solicitat ca pârâta Societatea comercială SA, să fie obligată la plata pentru perioada 2004-2007, sumei de 6163,52 Ron, din care 5630 Ron, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, și 533,52 RON daune materiale pentru neachitarea în termen a obligațiilor.
Prin precizările depuse la dosar, reclamantul a menționat că suma de 533,52 lei reprezintă rata inflației și a solicitat ca suma datorată să fie actualizată cu rata inflației până la data plății.
În motivarea cererii, s-a susținut că, în calitate de salariat al societății pârâte la punctul de lucru B, a fost prejudiciat prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Pârâta Societatea comercială SA, cu sediul în B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii și cea a prematurității cererii, motivată cu lipsa negocierilor anuale, prealabile acordării drepturilor.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă și față de interpretarea textului, așa cum a fost modificat în perioada 2003-2005.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Cu privire la prescripție, instanța de fond a reținut că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
Cu privire la prematuritatea cererii, instanța de fond a reținut că nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
Cu privire la drepturile bănești instanța de fond a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art.168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art.977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
În ceea ce privește decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare de interpretare a art. 168 din Contractul colectiv de muncă, aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate, iar imperfecțiunile de redactare nu pot fi invocate pentru justificarea nerespectării clauzei contractuale.
Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
De altfel, dacă drepturile ar fi fost plătite, invocarea excepțiilor prescrierii dreptului la acțiune și a prematurității cererii, contrare susținerilor privitoare la fondul cauzei, nu ar avea nicio rațiune.
Prin urmare, Tribunalul va admite cererea, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe SA datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariat.
Reclamantul a precizat cuantumul sumei datorate, iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.
Având în vedere faptul că reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii. Prin urmare, s-a dispus ca suma să fie actualizată la data plății.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive.
1.În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
2. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din CCM.
3. instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
4. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
5. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
Intimatul reclamant prin apărător a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată..
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat însă pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamantul ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, conform chitanței depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.184/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă pe recurentă către intimatul, domiciliat în B, str. - - nr. 47, jud. B, la plata a 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.
Președinte, pt. Judecător Judecător
aflat în CO, conf. art.261 al.2
semnează Vicepreședinte
Grefier,
: /30.06.2008
: DC/ 2 ex/ 30.06.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Luminita Solea, Anica Ioan
