Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3794/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3794
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.2597/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ, s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr.2597/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de petenta împotriva intimaților Ministerul Justitiei, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petenta îndeplinește functia de judecător in cadrul Judecătoriei Tg-J iar prin actiunea de față a solicitat plata unor diferențe de indemnizații de concediu de maternitate calculate în procent de 85% din venitul brut pe perioada concediilor prenatal și postnatal și diferențe de indemnizații de concediu medical calculate în procent de 75% din venitul net pe perioada concediului pentru creșterea copilului, cu luarea în considerare a sporului de vechime raportat la perioada respectivă, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În baza prevederilor Legii nr. 19/2000, petenta a beneficiat în lunile iulie-august 2003 de concediu de maternitate și în perioada 1.09.2003-31.08.2005 de concediu creștere copil.
Cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 85 % din baza de calcul, respectiv media veniturilor brute de natura drepturilor salariale realizate lunar din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical, pe baza cărora s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale.
În cazul petentei, baza de calcul pentru cuantumul indemnizației pentru concediul de maternitate a fost media veniturilor lunare pe perioada 27.01.2003-27.07.2003, prima zi de concediu de maternitate înscrisă în certificatul medical fiind data de 28.07.2003, venituri care nu includeau la acea dată sporul de vechime.
Prin decizia nr. 1275 din 22.05.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, rămasă irevocabilă, petentei i-a fost acordat sporul de vechime pe perioada 30.08.2003-30.08.2006 și pe viitor, astfel încât se constată că baza de calcul pentru indemnizația concediului de maternitate nu este inclusă în drepturile acordate prin decizia sus menționată.
Cât privește concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, conform art. 125 din Legea 19/2000, actualizată, cuantumul indemnizației pentru concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani este egal cu 85 % din baza de calcul stabilită conform art. 99 din aceeași lege.
În acest caz, baza de calcul a fost media veniturilor lunare pe perioada 27.02.2003-27.08.2003, constatându-se astfel că nici această perioadă nu este inclusă în drepturile acordate prin decizia nr. 1275/2007 a Curții de APEL CRAIOVA prin care s-a acordat sporul de vechime.
Pentru aceste considerente instanța a constatat că acțiunea petentei este neântemeiată și a respins-
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Primul recurent critică sentința în sensul că, deși din cuprinsul considerentelor reiese că acțiunea este neîntemeiată, în dispozitivul hotărârii instanța a statuat că admite acțiunea pronunțând o soluție nelegală și netemeinică.
Deoarece intimata-reclamantă nu este în posesia unei hotărâri prin care să i se acorde sportul de vechime, pentru perioada care a constituit baza de calcul a indemnizațiilor cuvenite pentru perioada în care s-a aflat în concediul de maternitate și pentru creșterea copilului, pretențiile acesteia sunt neîntemeiate.
Al doilea recurent, critică sentința invocând lipsa calității procesuale pasive, deoarece este ordonator principal de credite doar pentru instituțiile din subordine, așa cum este și ministrul justiției pentru salariații din subordine,
astfel că nu ar putea fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, atribuții în angajarea și salarizarea reclamantei având exclusiv Ministerul Justiției.
are atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale, însă pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, proiect pe care este obligat să-l depună la Guvern, care după ce și-a însușit acest proiect, îl va supune spre aprobare Parlamentului.
Cu alte cuvinte, nu ar putea să aloce și să vireze aleatoriu fonduri pentru plata sumelor solicitate de către reclamant.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoz. art.304 pct.7 pr.civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
Curtea constată că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cauza de față întrucât,din considerentele hotărârii recurate, rezultă că instanța reține ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, motiv pentru care o respinge.
Cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii se face mențiunea admiterii acțiunii formulată de către reclamantă, existând o evidentă contradicție între considerente și dispozitiv.
De asemenea, Curtea constată că prima instanță în dispozitiv, deși admite acțiunea nu precizează obiectul și limitele admiterii acțiunii, și care este efectul admiterii acesteia. Cu alte cuvinte, nu este precizată obligația corelativă care revine pârâților în urma admiterii acțiunii.
Aceste inadvertențe nu pot fi îndreptate în temeiul disp.art 281 pr.civilă așa cum a procedat prima instanță prin încheierea din 31 ian.2008,întrucât nu se poate reține existența unei erori materiale în sensul dipozițiilor procedurale menționate mai sus.
Mai mult decât atât, în primul ciclu procesual recurentul a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune și a formulat o cerere de chemare în garanție a asupra cărora, instanța nu s-a pronunțat.
Contradicția existentă între considerente și dispozitiv coroborat cu omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și a cererii de chemare în garanție, conduc la concluzia că nu a fost cercetat și dezlegat fondul cauzei, iar soluția ce se impune în raport de dispoz. art.312 al.5 pr.civilă, este aceea de admitere a recursurilor, de casare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare.
În rejudecare instanța urmează a se pronunța și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de,a cărei examinare nu se mai impune în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.2597/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/9.07.2009
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure