Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 396/2009

Ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - JUDECĂTOR 3: Victor

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, și, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.101/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- reclamanții -, au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la recunoașterea și plata către reclamanți a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată și modificată, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna septembrie 2004 și în continuare;

- obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;

- obligarea pârâtului MEF la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Alba Iulia.

Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Deși acest articol a fost abrogat prin OUG nr. 177/2002, acest ultim act normativ a fost abrogat în totalitate, astfel că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.

Pe de altă parte, chiar dacă art. 47 fost abrogat printr-o ordonanță, întrucât acest act normativ este de nivel inferior Legii nr. 50/1996, abrogarea contravine dispozițiilor constituționale și prevederilor Legii nr. 24/2000 care consacră posibilitatea exclusivă a restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv câștigat doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției. Curtea de APEL ALBA IULIA nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor asistenților judiciari.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres și total.

Pârâtul MEF a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 101/2008 Tribunalul Albaa respins acțiunea formulată de către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 - pe care reclamanții își întemeiază acțiunea - a fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, astfel că textul de lege invocat de reclamanți a fost total și explicit abrogat prin art. I pct.42 din OG nr. 83/2000.

A fost respinsă acțiunea formulată față de pârâtul MEF ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât între reclamanți și pârât nu există raporturi juridice directe obligaționale, acest pârât neavând atribuții privind salarizarea magistraților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 care prevedea acordarea unui spor de risc și suprasolicitare în procent de 50% din indemnizația brută lunară pentru magistrați a fost abrogat prin OG nr. 83/2000.

În acest fel însă au fost încălcate normele constituționale referitoare la delegarea legislativă precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000.

Prin art. 1 pct.Q din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Față de cele menționate, întrucât abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală și în plus subzistă rațiunea acordării sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, trebuie apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.

Intimata Curtea de Apel a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Întrucât toți judecătorii Curții de APEL ALBA IULIAs -au abținut de la judecarea cauzei, dosarul a fost înaintat ÎCCJ care prin încheierea nr. 8159/2008 a respins cererile de abținere.

Prin notele scrise depuse de reclamanți se face referire la decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ în susținerea soluției de admitere a recursului.

CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este întemeiat.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA:

Curtea reține că potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.

instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.

Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite. iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.

În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.

De altfel, trebuie remarcat că și în raport de cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesual pasivă, având în vedere că aceasta are calitatea de operator al carnetelor de muncă al reclamantelor, astfel că excepția invocată va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea de față reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, au solicitat acordarea sporului reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost constituțional niciodată abrogat.

Ulterior promovării acestei acțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiției a pronunțata decizia nr. XXI/2008 prin care a stabilit cu putere de lege că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Față de dispozițiile art. 329 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă, și considerentele ÎCCJ nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind clar că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.

Întrucât instanța supremă a stabilit cu putere de lege că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost niciodată abrogate, fiind deci în vigoare, nu există nici o justificare pentru ca reclamanții să nu beneficieze de un drept stabilit în favoarea lor printr-un text legal în vigoare, mai ales că prin decizia menționată, pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că sporul în discuție se cuvine magistraților, motiv pentru care pretențiile reclamanților sunt întemeiate.

În ceea ce privește perioada pentru care se cuvine sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică instanța constată că la fila 40 dosar de fond este depusă o adeverință din care rezultă perioadele în care reclamanții au avut calitatea de judecători în cadru instanțelor din cadrul Tribunalului Alba.

Față de cele menționate în această adeverință și perioada pentru care reclamanții au solicitat acordarea sporului - septembrie 2004, întrucât reclamantul funcționează la udecătoria Alba Iulia doar din 01.04.2007, acțiunea va fi admisă numai în parte, în sensul că se va dispune obligarea pârâților la recunoașterea și plata drepturilor salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu luna septembrie 2004 la zi și în continuare pentru reclamanții -, și, respectiv pe perioada 01.04.2007 la zi și în continuare pentru reclamantul.

Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat, normele incidente prev. de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, urmează a efectua cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de reclamanți, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA conform celor mai sus menționate, fiind menținută soluția pronunțată de prima instanță față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții -, împotriva sentinței civile nr.101/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții -, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA.

Obligă pârâții la recunoașterea și plata drepturilor salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu luna septembrie 2004 la zi și în continuare pentru reclamanții -, și, respectiv pe perioada 01.04.2007 la zi și în continuare pentru reclamantul.

Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților

Menține dispoziția referitoare la respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

09 Aprilie 2009

Red./4.05.2009

Judecători fond:

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Alba Iulia