Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 379/2009
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 185/18.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată că în cauza s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul s-a abținut pe motiv ca a declarat recurs în calitate de reprezentant al Curții de Apel, incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență pe secție -. Completul astfel constituit din judecătorii, și au păstrat cauza spre soluționare.
Instanța, față de cererile recurenților de soluționare a cauzei în lipsă și având în vedere actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursurilor civile de față;
În deliberare, se constată că prin acțiunea înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosarul nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Hunedoara și Curtea de APEL ALBA IULIA cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prev. în Anexa I lit. A pct. 6-13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamantele, începând cu data intrării în vigoare a OUG 27/2006 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.
În motivare invocă hotărârea 185/2005 a CNCD care a constat că art. 28 al.4 din OUG 24/2004 și art. 24 din Legea 508/2004 instituie o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul DNA și DIICOT.
Legalitatea acestei hotărâri fost recunoscută și prin Decizia VI din 15.01.2007
OUG 27/2006 deși trebuia să elimine inegalitățile din sistemul de salarizare a magistraților a adâncit această inegalitate prin acordarea unei salarizări pentru categoria de magistrați menționată cu un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce judecătorul cu grad de Tribunal este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15.
Activitatea desfășurată de procurorii DIICOT și DNA, se susține, raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători nu poate fi apreciată ca fiind mai importantă și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume reducerea fenomenului de corupție.
Se mai arată că nu se poate da o importanță superioară activității de cercetare și urmărire penală, în defavoarea activității de judecător.
Salarizarea tuturor magistraților trebuie să se facă la fel, în raport de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal.
Se mai invoca faptul că textul legal menționat încalcă garanțiile oferite de art. 5-6 din CEDO și art. 126 alin. 1 din Constituția României.
Totodată învederează Deciziile Curții Constituționale nr. 20/20.02.2000, 1/8.02.1994 și 135/5.11.1996.
În drept se mai invocă disp. art. 2 alin. 1 și 2 din OG137/2000 și art. 27 din același act normativ.
Prin întâmpinare ( 16), pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, dată de faptul că nu este nici angajatorul reclamanților și de împrejurarea că nu are atribuții în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
Ministerul Justiției B, prin întâmpinare (10-14), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, susținând că acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul T este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia și că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii T și judecători, deoarece nu poate fi reținută o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați.
Mai arată că, reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000, sens în care se invocă deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ședința din 3 iulie 2008.
Prin încheierea de ședință din 5.08.2008, Tribunalul Hunedoaraa dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Curții de APEL ALBA IULIA în baza art. II al.2 din OUG 75/2008.
Cauza a fost înregistrată la această instanță sub același număr de dosar.
Prin sentința civilă nr.185/18.12.2008 pronunțată de Curtea de A în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasivă invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă;
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA;
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții împotriva pârâților: Ministerul Justiție, Tribunalul Hunedoara și Curtea de APEL ALBA IULIA și în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamantele, pentru perioada 10.04.2006 și până la 11.04.2007 pentru reclamanta, respectiv 01.08.2007 pentru reclamanta, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că reclamantele au îndeplinesc funcția de judecător, în cadrul Tribunalului Hunedoara; fiind salarizate conform nr.OUG27/2006.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a instanța de fond a constatat că este fondată întrucât pârâtul este, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000 republicată, instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța a apreciat că este nefondată, deoarece are calitate de ordonator de credite, cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel încât conform art.282 muncii, justifică calitatea procesuala pasivă în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanță reținut că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicaeste lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorieîn sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire,de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui sporîn perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
În acest sens s-a invocat decizia în interesul legii nr.VI/2007 pronunțată de reținându-se faptul că această decizie își păstrează pe deplin aplicabilitatea în speță, deoarece și în acest caz este vorba de o diferențiere salarială lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă pentru magistrați, bazată pe simpla apartenență a unor procurori la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit. ÎCCJ a menționat clar că ceilalți magistrați - și care reprezintă majoritatea - se întâlnesc cu situații ce presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale menționate de către reclamanți, astfel că diferențierea salarială este discriminatorie.
Totodată ÎCCJ a stabilit în decizia menționată că respectarea dreptului la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică și obligația autorității de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați care a fost astfel discriminată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA, ambii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că prin hotărârea prin hotărârea pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; invocând în acest sens Decizia nr.821/2088 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11 precum și dispozițiile art.27 din nr.OG27/2006 sunt neconstituționale, raportat la art.1 alin.4 din Constituție, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
În al doilea rând a susținut că prin admiterea acțiunii instanța a instituit practic un sistem de salarizare paralele cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu este permis. În fine, se arată că nu există discriminare și pentru că oricare dintre judecătorii sau procurori care îndeplinesc condițiile legale au dreptul și pot fi numiți în posturile respectiv, fiind astfel ocroti fiecăruia dreptul de a fi numit și de a beneficia de drepturile specifice procurorilor din cadrul DIICOT și DNA.
În ce privește recursul pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA se invocă soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesual pasive invocate, motivând că nu are calitatea de angajator și nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
În drept, recursurile s-au întemeiat pe art.304 punctele 4 și 9 Cod proc.civ.
Curtea, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod proc.civ. constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra criticilor referitoare la greșita soluționare a excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât pârâta are calitatea de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel încât, conform art.282 muncii, această instituție justifică calitatea procesuală pasivă, în cauza pendinte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a admis-o în mod întemeiat având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Pe fondul cauzei, aspectele critice invocate de pârâți nu pot fi primite pentru următoarele motive:
Reclamantele au îndeplinit funcția de magistrați în cadrul Tribunalului Hunedoara, așa cum reiese din copiile carnetelor de muncă depuse la dosarf.39-50.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între magistrați.
Prin acțiunea de față reclamantele au solicitat repararea prejudiciului suferit tocmai ca urmare acestei discriminării salariale.
Or, din actele normative sus invocate, rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, în mod corect prima instanță a reținut că argumentele avute în vedere de J în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. VI/2007 sunt pe deplin aplicabile în speță. Astfel, prin decizia enunțată Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrațidoar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției,pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhicăsau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a intimatelor-reclamante rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În acest context, susținerile recurentului Ministerul Justiției în sensul inexistenței discriminării, cu trimitere la decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale sunt nefondate; prin soluția pronunțată instanța de fond nu a legiferat acordarea unui drept salarial ci a constatat aplicabilitatea normei legale care prevede un atare drept la categoria profesională din care fac parte reclamanții, prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Față de cele ce preced, curtea, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică și ca atare, în conformitate cu art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 va respinge ca nefondate recursurile cu care a fost investită de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 185/18.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 200
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
-
GREFIER,
Red.
Tehnored. A/ 15.04.2009
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Monica Maria
